SSD – un upgrade logic pentru gaming? Ce, cum, teste, review şi how to.

De ceva ani mă tot bântuie un gând, să-mi iau un SSD (Solid State Drive). Site-urile de specialitate m-au înnebunit cum că e cel mai bun şi ieftin upgrade posibil, că-mi va înviora sistemul, că e sarea în bucate şi aşa mai departe. „Ieftin pe dracu”, mi-am spus, când toată lumea începuse să vorbească despre ele. „Sute de Euro pe un hard disk (HDD) de doar 128 GB(?), doamne iartă-mă! Las’ că sufăr!” Cele de 64 GB erau de neînţeles pentru mine, mai ales că la acea vreme Steam-ul nu te lăsa să instalezi jocuri în mai multe locaţii. De ce aş cumpăra un astfel de HDD, dacă nu aş avea loc să instalez pe el mai mult de două-trei jocuri serioase? Nici cele de 128 nu prea aveau sens, la cum se umflă Windows 7, dacă-l laşi în pace, dar… m-aş fi străduit. 3-4 ani mai târziu, situaţia s-a schimbat. Prețurile SSD-urilor din zona 250 GB au ajuns, în sfârşit, sub bariera psihologică de 100 de Euro. Eram pregătit să fac saltul, dar nu prea erau bani, totuși, la aceste sume şi capacităţi, parcă nu-ţi pare rău (asta dacă într-adevăr ajută) – poţi să dai banii şi să uiţi de ei. Am tot păsuit de la o lună la alta achiziţia, mai mult pentru că nu eram convins că o să îmbunătăţească vizibil partea de gaming, adică ce mă interesează cel mai mult. În momentul în care Amazon m-a lovit însă cu o promoţie – un SanDisk Ultra II de 480 GB la doar 150 de Euro – nu am mai putut refuza.

Dar, să începem cu începutul. Nu ştiu câţi dintre voi au văzut măruntaiele unui hard disk clasic. În mare, aceste componente funcţionează asemănător cu vechile picupuri. Înăuntru găsim unul sau mai multe discuri (numite platane) şi capete de citire/scriere. În momentul în care sistemul de operare, sau programul x, are nevoie de date, capul se mişcă în zona corespunzătoare şi începe să citească. Dacă datele sunt folosite frecvent, majoritatea programelor (sau Windows-ul) le vor muta în memoria RAM, de unde pot fi accesate mult mai rapid decât de pe HDD. Această practică eliberează şi lasă hard-ul să caute după alte şi alte date. Capul de citire nu atinge platanul, aşa cum se întâmplă cu picupurile, ci pluteşte foarte aproape de suprafaţa lui. Motiv pentru care nu este recomandată mişcarea sistemul în timp ce funcţionează, pentru că s-ar putea ca acele să lovească discurile şi să le zgârie suprafaţa fină. Până una alta, datele stocate pe un hard disk sunt cele mai importante, pentru că orice altă componentă poate fi înlocuită în momentul în care cedează, dar dacă pierdem un proiect la care am lucrat ani, sau pozele pe care le-am strâns toată viaţa… Laptopurile au cel mai mult de suferit din acest punct de vedere, iar producătorii au tot îmbunătăţit tehnologiile. Avem protecţie la vibraţii, capete care se retrag de pe suprafaţa platanelor, Windows-ul opreşte HDD-ul dacă nu este folosit, au fost create sisteme de verificare a integrităţii datelor, dar şi a mecanismelor şi aşa mai departe.

IBM 350 – primul HDD creat pus la muncă. Cca 1958 – 3.56 MB.

 
În acest moment HDD-urile clasice au rămas singurele componente cu părţi mecanice dintr-un calculator (câţi dintre noi mai folosim unităţi optice – CD-uri; DVD-uri?) şi, incredibil, au reuşit să ţină pasul cu tehnologia pentru mai bine de… 50 de ani. Ce se întâmplă la nivel fizic, vitezele atinse atât la citire, accesare şi scriere, cât şi optimizările, îmi par din domeniul fantasticului. Un hard disk modern, dar banal, lansat acum mai bine de 3 ani, ca de exemplu ST1000DM003, un Seagate de 1 Tera, cu 7200 de rotaţii pe minut şi un cache de 64 MB, a ajuns să scrie şi să citească în medie undeva la peste 150 de MB/s. Timpul de acces fiind sub 15 milisecunde. Asta înseamnă că în a 15/1000-a parte dintr-o secundă acul poate ajunge la oricare informaţie cerută. După care platanele încep să-şi mărească viteza, până la 7200 de rotaţii pe minut (turaţii mai mari decât cele ale majorităţii motoarelor maşinilor normale), pentru a citi, transfera sau scrie, cât mai rapid datele. Acesta este şi motivul pentru care mulţi recomandă o defragmentare periodică a hard disk-ului, pentru că nu vrem ca datele să fie împrăştiate şi capul de citire să trebuiască să sară (prea des) din loc în loc pentru a le găsi. Dacă nu sunteţi încă impresionaţi, gândiţi-vă că pentru a citi litera „a” un hard disk trebuie să citească de pe suprafaţa platanului 9 biţi: 01100001. 150 MB/s înseamnă 1,200,000,000 biţi într-o secundă. Citirea mai e cum mai e, dar ST1000DM003 poate chiar şi (scrie) rearanja magnetic 1,200,000,000 de mici spaţii într-o secundă.

Seagate Cheetah 15K.7 ST3600057SS. 15000rpm – 600GB – 250 Euro

 
Limitele tehnologice nu au fost atinse, HDD-uri clasice cu peste 7200 de rotaţii pe minut sau timpi de acces mai mici există de mult timp, platanele au devenit şi ele din ce în ce mai dense, deci, la aceleaşi turaţii pot fi citite mai multe date, dar, materialele necesare pentru a construi harduri mai potente sunt din ce în ce mai pretenţioase, preţurile produsului final devenind neprietenoase cu utilizatorii normali. Cum puterea de procesare numărul tranzistorilor dintr-un procesor continuă să se dubleze la fiecare doi ani, creşterea în performanţă a PC-urilor moderne este una exponenţială. În anumite condiţii procesoarele de generaţie nouă au ajuns să poată administra, cere şi sorta, mult… mult mai mult de 150 de MB/s de date. Hard discurile clasice au început să gâtuie sistemele moderne şi era nevoie de o nouă soluţie. De exemplu -> hardurile pline cu cipuri de memorie în loc de platane.

Intel X25-E 32GB SSD. 2008. 720$.

 
SSD-urile (solid state drive-urile) nu sunt o invenţie nouă, hard discurile de acest tip sunt vândute încă din 1976. Costurile erau însă, puţin spus, prohibitive. În 1978 un gigabyte de RAM SSD ar fi costat 1 milion de dolari. Norocul nostru că piaţa de memorii a crescut la rându-i exponenţial, la fel ca şi capacitatea şi viteza de scriere, citire şi acces. În 2006 utilizatorii de laptopuri au început să înţeleagă beneficiile posibile, exista cerere, pasiune, interes. În 2008 Intel a lansat pentru consumatorul de rând X-25E, un SDD de 2.5” (dimensiune standard pentru laptopuri) şi 32 GB. Latenţă de doar 75 microsecunde, 250 MB la citire şi 170 pentru scriere. Hardul se bătea de la egal la egal cu soluţiile enterprise. În 2009… hm… modulele de memorie din SSD-uri au devenit la fel de dense ca şi platanele… aceeaşi capacitate putea fi înghesuită în dimensiunile standard – 2.5 şi respectiv 3.5 inch. În 2010 piaţa ajunsese să aibă venituri de miliarde de dolari. În 2011 SSD-urile de tip SATA 3 de 2.5” atingeau 500 de MB/s atât la scriere, cât şi la citire. În 2014 preţurile SSD-urilor de 256 GB au scăzut sub 100 $. La sfârşitul lui 2015 se preconizează că preţurile vor ajunge undeva în zona 70.

19 Comments

  1. 1
    Licaon_Kter spune:

    Si mai ales, jucati-va in continuu ca altfel o sa piarda datele acel SSD: https://blog.korelogic.com/blog/2015/03/24#ssds-evidence-storage-issues ( detalii in PDF-ul din text )

    • 1.1
      9think spune:

      ncv, ai uitat de over-provisioning 🙂 Nu as partitiona mai mult de 400GB, pe unul de 480 (pe unul de 512 am urcat totusi la 425; pe altul de 128, in schimb, nu am mai facut over-provisioning, dar asta e pus oricum pe SATA1) OP-ul il ajuta la mentionarea performantei in timp (e ca un buffer de care stie ca dispune pentru plimbarea datelor). Iar cu tehnicile de wear-leveling sigur nu o sa ajungi cu partitia cea mica stricata. Mi-a furat totusi un zambet entuziasmul tau, e bine cand ai ceva nou si se intampla asta.

    • ncv spune:

      multumesc 🙂 acum trebuie sa invat despre over-provisioning… wt..

    • ncv spune:

      se pare ca nu am invatat pentru ca majoritatea modelelor noi (exceptand cateva Samsung) au alocat acel spatiu liber (by default) pentru over-provisioning. d-asta sunt si mai mici 480, 500 (in loc de 512) cat ar fi normal. pfiu… 🙂

    • 9think spune:

      E discutabil, nu stiu in ce masura zona respective este folosita sau nu ca si in cazul OP. Uite de exemplu ce scria pe anandtech, despre Crucial M500 (120/240/480/960):

      The M500 is Crucial’s first SSD to use 20nm NAND, which means this is the first time it has had to deal with error and defect rates at 20nm. For the most part, really clever work at the fabs and on the firmware side keeps the move to 20nm from being a big problem. Performance goes down but endurance stays constant. According to Crucial however, defects are more prevalent at 20nm – especially today when the process, particularly for these new 128Gbit die parts, is still quite new. To deal with potentially higher defect rates, Crucial introduced RAIN (Redundant Array of Independent NAND) support to the M500. We’ve seen RAIN used on Micron’s enterprise SSDs before, but this is the first time we’re seeing it used on a consumer drive.

      You’ll notice that Crucial uses SandForce-like capacity points with the M500. While the m4/C400 had an industry standard ~7% of its NAND set aside as spare area, the M500 roughly doubles that amount. The extra spare area is used exclusively for RAIN and to curb failure due to NAND defects, not to reduce write amplification. Despite the larger amount of spare area, if you want more consistent performance you’re going to have to overprovision the M500 as if it were a standard 7% OP drive.

    • ncv spune:

      aceiasi Anand. despre SanDisk Ultra II:


      Like I said, SanDisk would not disclose the actual numbers and in the real world the raw NAND capacity may vary a bit because the number of bad blocks will vary from die to die. What matters, though, is that the Ultra II has the same 12.7% over-provisioning as the Extreme Pro, and that is after nCache 2.0 and Multi Page Recovery have been taken into account (i.e. 12.7% is dedicated to garbage collection, wear-leveling and the usual NAND management schemes).

    • ncv spune:

      nu spun ca over-provisioning-ul nu e important, doar ca nu m-a afectat in acest caz.
      o sa stau sa studiez aspectul si o sa adaug la articol un PS., multumesc ca m-ai facut atent.

    • 1.2
      ncv spune:

      E interesant ce se povesteste acolo @Licaon_Kter. Deci daca SSD-ul nu mai primeste curent si este pus la pastrare la o temperatura mai mare de 20 de grade nu trebuie sa ne asteptam sa mai recuperam ceva dupa un an, hai doi. Foarte bine de stiut.

      Ce povestesc mai departe cu felul in care trebuie sa-ti pastrezi datele sensibile… habar nu au ce spun.
      Daca ai date atat de sensibile nu te joci, cumperi ceva de genul:
      http://www-03.ibm.com/systems/storage/tape/ts3100/
      Dracia este mai scumpa, dar dupa poti stoca absolut tot pe casetele alea.
      Cea mai performanta caseta poate stoca 6 Tera si costa doar 35 dolari.
      http://www-03.ibm.com/systems/storage/media/lto_6/specifications.html
      Cand una se umple o iei si o pui intr-un seif ignifug. Poti sa uiti de ele pentru urmatorii… 30 de ani.

      Bineinteles asta este o solutie mai noua. daca vrei ceva mai ieftin iei la mana a doua si cumperi casete de “doar” 750 GB (parca atat aveau)

  2. 2
    Drow spune:

    Daca startul mai rapid te intereseaza, treci pe Win 8 🙂 Pe un Phenom II 3X 720 am undeva la 54 secunde pana la Chrome+3 taburi… cu sistemul nebibilit cine stie ce.
    Cat despre SSDuri, pe emag sunt de patru ori mai scumpe decat HDDurile clasice. Eu nu ma simt confortabil sa cumpar de afara. Emagul e la trei ore de mers, in caz de “ceva” e usor sa ii alergi nitel.

    • 2.1
      ncv spune:

      am vazut ca la noi cele de ~500 plutesc in jurul a 220 euro (daca te uiti atent).
      SSD-ul pe care l-am luat costa de obicei 190 euro pe Amazon, d-asta m-am aprins asa cand l-au oferit la 150.

      eu de fapt ma uitam la cele de 250, care vad ca au cam acelasi pret si in Romania. ~100 euro. eh… m-au pacalit cu pretul ala. 🙂

    • ncv spune:

      initial am spus ceva si de W8, dar baietii care au grija de servere nu stiu ce draci au facut asta noapte, m-am enervat asa tare ca nu am putut posta (desi am incercat de 10 ori) ca am si uitat 🙂

      am observat ca W8 e foarte bine optimizat pe partea de start, dar, dupa cum vezi nu prea ma coafeaza in niciun fel. 🙂

  3. 3
    Octavian-Paul spune:

    Ar mai fi si Hardurile hybride – SSHD – dar la cat de repede inainteaza SSDurile la calitate si pret, nu cred ca merita prea mult

  4. 4
    mahri726 spune:

    Peste cateva luni, doresc sa achizitionez un laptop, si nu sunt hotarat intre doua variante: ori unul cu GTX 860m, cu SSD, sau unul cu GTX 965m, fara SSD. As dori sa rulez pe el aplicatii grafice mai pretentioase, gen editorul Unreal Engine 4 sau chiar TW3. Unii zic ca in cazul UE4, daca ai editorul instalat pe SSD, astepti mai putin sa se compileze shaderele obiectelor dintr-o anumita scena, altii zic ca SSD-ul nu aduce nicio imbunatatire cand e vorba de grafica, iar in principal placa grafica e tot ce conteaza. Acum nici nu stiu care este ritmul de ieftinire al electronicelor… Daca pretul unui laptop cu GTX 965m ajunge in cateva luni la pretul actual al unui laptop cu GTX 860m, ar fi bine…

    • 4.1
      hainoroc spune:

      Din ce am vazut eu, la laptop-uri cu aceeași configurație, te taxează cu aproximativ 10 milioane în plus pentru un hard SSD. Eu zic că nu merită, mai bine îl cumperi pe cel cu 965m și la un moment dat faci un efort și cumperi un SSD de barem 256.

      Plus că în câteva luni prețul o să mai scadă la SSD-uri.

    • 4.2
      ncv spune:

      recomandarea mea este aceeasi. cumpara-l pe cel cu placa video mai potenta. in momentul in care rulezi UE4 in timp real ai nevoie de placa video (asta e frumusetea motorului, te lasa sa modifici in timp real pana la un punct).
      In momentul in care ai ajuns sa faci ceva atat de complex incat sa nu mai poti rula in timp real modificarile, ii dai sa compileze. Sincer nu cred ca CPU-ul o sa fie suficient de puternic incat sa poata sa compileze mai bine de 100 MB de date pe secunda, cam cat poate scrie un HDD normal dintr-un laptop. Si chiar daca poate, tot e mai bine sa astepti (10-20 secunde/minute in plus), dar apoi cand testezi sa poti rula la un framerate cat mai bun.

      in momentul in care vezi ca HDD-ul te tine in loc poti sa cumperi un SSD, sa-l clonezi pe cel pe care-l ai si sa le schimbi.

      in momentul in care scenele ajung atat de complexe incat stai ore ca ceva sa se intample… recomandarea mea este sa treci la ceva mai serios. laptopurile nu prea sunt facute pentru proiecte de gen gigant. Cumpara un sistem (care s-ar putea sa fie foarte aproape de pretul laptopului la care te gandesti acum) cu i5/i7, 16 GB RAM, un SSD, doua 970 in SLI si doua monitoare (o sa vezi ca extra spatiul, pe care sa poti sa-ti intinzi ferestrele, o sa te bucure mai mult decat orice SSD)

  5. 5
    Caleb spune:

    Măi, eu am adăugat, să tot fie vreo doi ani, un SSD de vreo 120 GB (250 de lei second, nu prea folosit, parcă) strict pentru Windows desktop-ului şi zău nu-mi pare rău. Porneşte infinit mai repede cu totul, apoi toate programele se încarcă aproape instantaneu. În jocuri nu ajută extraordinar de mult, dar să rulezi doar OS-ul pe el şi să muţi datele de useri pe HDD merită cu siguranţă, mai ales dacă faci multi-tasking mult, mai un alt tab din joc să editezi ceva în photoshop etc.
    La multe rescrieri proaste sunt toate faţă de un HDD normal, motiv pentru care e bine să nu ţii chestii sensibile pe-acolo, ci mai mult să rulezi programe de pe el. Pe care să le actualizezi mai rar, când se adună mai multe chestii, nu zilnic.
    Eventual să faci o imagine de back-up pentru ce e pe SSD periodic, după modificări mai importante. Mai ales că nu ştii când crapă şi poate nu vrei să instalezi totul de la zero.

    De 2-300 de lei în plus nu iei o placă video sensibil mai bună decât pe entry-level şi uşor spre middle, după care saltul e mult mai costisitor, în schimb poţi să dai un brânci semnificativ calcului, orice ar face.

    Pe laptop eu unul aş zice SSHD, fiindcă dacă trebuie să faci backup datelor pe medii externe e mult mai probabil să uiţi (că nu poate rula automat, trebuie să bagi tu hdd-ul extern sau stick-ul şi nu ai mereu chef de asta, uiţi, etc.). Sau renunţi la disc drive şi pui caddy, dar creşte consumul sau apare nevoia unuio disc drive extern. La muncă am un combo SSD+HDD în caddy şi mă aranjează la fix, dar autonomia s-a diminuat întrucâtva.

    Una peste alta, SSD-ul e foarte bun atâta timp cât nu te încrezi prea mult în dânsul şi nu-l freci toată ziua inutil. Altminteri poate fi o distracţie inutil de scumpă şi cauzatoare de neplăceri (512 GB de date pa, ouch).

  6. 6
    Caleb spune:

    Nu mai zic de desktop replacement-uri care au deja loc de două HDD-uri, pe alea oricum le ai portabile ca să le muţi de pe masă pe măsuţă şi de pe măsuţă pe birou, nu să umbli cu ele toată ziua în rucsac şi să te doară de autonomia diminuată.

  7. 7

    Recunosc ca e foarte fun partea de OC, iar generatia de procesoare pe socket 775 a dat intr-adevar niste performante foarte bune la capitolul OC. Personal am dus un E8400 de la 3.00 la 3.85 Ghz folosindu-ma doar de un cooler sanatos si pasta termo buna. (cu max temps de 59/54 in full load, fara alta racire la carcasa)

    De ce doar 3.85? Pt ca m-am lovit de limita RAM-ului, niste panarame de 800 Mhz care au ajuns cu OC la 855, mai sus nu mai pornea PC-ul :)))

    Sistem 100% stabil si cu Speed Step-ul dezactivat, imbunatatirile s-au vazut imediat chiar si cu acelasi HDD.

  8. 8
    Dudu spune:

    abia acum am vazut articolul asta, interesant pana la platforma de test care nu este pentru SSD-uri 🙁 se poate folosi la nevoie dar sunt mult prea multe limitari asa ca rezultatul e clar limitat

    am gasit o chestie interesanta in articol despre RAM Disk – l-am testat si eu prin vara cand am facut un upgrade la sistem ( de la Q6600/abit ip 35/6Gb ram la i7 4790k/2*8Gb ddr3 in rest sistemul este neschimbat ) si avand ceva spatiu disponibil am zis ca ar merita un ramdisk de 8 Gb ( ma gandeam sa cumpar inca 2 * 8 Gb pentru un 32 GB RAM in sistem dar am renuntat) pentru sistem si m-am dotat cu tot ce trebuie ( programe / setari / optiuni de optimizare, etc )

    si sa le luam pe rand:
    1. ram disk-ul sa ramana la final stocat undeva sau nu? ( da – la shutdown se copiaza intr-un folder ex C:\ramdisk un fisier care contine … hdd-ul din ram – boring si dureaza mult chiar si pe un hdd rapid, ar fi util un SSD la faza asta dar am preferat marimea fata de viteza. 8000 / 150MB/s – 103SJ samsung 1 terra = 1 minut cel putin poate chiar 2 cand scade la 80 MB scrierea pe hdd )

    2. temp-ul la windows / IE / firefox / winrar – usor de setat, cand vine vorba de chrome e super distractiv si ne jucam cu registrii sau cu atribute multe la executabil ( si /sau modificari iar in registrii la default start etc ). pana la urma facem setarile 1 singura data asa ca nu e prea mare problema

    3. incepe distractia – cat se poate de multe pe RAM Disk – windows-ul la pornire e super puturos pentru ca isi mapeaza de pe HDD in RAM datele dinainte ( daca am ales la 1 salvare ), daca am mers pe varianta 2 e rapida faza dar ne lovim de alte probleme, nu putem sa punem pe RAM Disk foldere de programe de genul R:\firefoxTemp R:\windowsTemp R:\ChromeTemp – pentru ca daca nu sunt create in prealabil nu sunt folosite si revenim la salvarea de la pasul 1

    4. am mers cu zona respectiva salvata pe hdd si sa zicem ca totul a fost acceptabil pana cand am inceput sa ma lovesc de niste chestii tampite, spatiul in acea partitie se termina subit – IE 1 GB temp, Chrome – 2/3 Gb temp, deschideam o arhiva .RAR si surpriza se ducea acolo …. si daca in acelasi timp aveam un winword/outlook deschis apareau erorile urate ca nu gaseste/nu stie/ etc

    5. distractie la modificare de setari in cazul in care se opreste / schimba ramdisk-ul, crapa windows, nu mai porneste outlook /word / iexplore, la shutdown – ecrane albastre, asa ca trebuie modificate setarile ( chrome/windows) pentru temp, repornire, dezinstalare soft – repornire, instalat alt soft ( avand disk integrat in sistem cere restart ) – restart, facut setarile – restart – testat iar

    m-am lasat dupa cred ca al 10 lea restart si mai multe variante de setari facute

    cred ca varianta optima ar fi toate tempurile aruncate in radacina R: ( ramdisk-ul) si setat pe volatilitate ( fara salvare imagine pe hdd ) , dar nu m-am mai tinut nervii si la sistemul meu nu am simtit diferente majore ( poate 10-15% incarcare mai rapida la iexplore, etc ), chrome-ul tine in app data si ar trebui mutat complet acel folder pentru viteza dar este complicat rau ( cu junction-uri s-ar putea dar nu merita stressul )

    ps. pe un alt sistem cu un hdd mai puturos si cu ceva bube ( bad sector-uri ) aveam o problema sa rulez anumite jocuri (relativ mici 1-2 Gb ) asa ca am creat un ramdisk de 4GB – cu salvare la final si am mutat efectiv jocurile acolo – mergeau excelent 🙂 asa ca solutia este ok dar in anumite situatii extrem de limitate

Leave a Reply