[COMPLET] E3 2016 coverage – Conferinţele de presă

A sosit momentul celui mai aşteptat eveniment al anului, legat de industria de gaming – E3 2016. NIVELUL2 vă va oferi toate informaţiile necesare, pe parcursul următoarelor zile, prin intermediul unor serii de articole ce vor fi updatate pe parcurs. Începem cu conferinţele din ziua dedicată pre-show-urilor, urmate de cele trei zile oficiale ale evenimentului. Încheiem cu post-show-urile, ce vor avea, la rândul lor, o zi exclusivă.

Ficare categorie va primi un articol dedicat, totalizând un număr de cinci – conferinţe (pre-show), ziua 1,2 şi 3, respectiv evenimentele de post-show. Aşa că pregătiţi-vă, va fi o săptămână plină de aventură!

Conferinţa EA Games

EA ne-a uimit în acest an printr-un colaj de titluri ce întorc capetele din drum, care mai de care mai interesante. De la sequel-uri de mult aşteptate, la sesiuni de gameplay, detalii cu privire la povestea unor titluri şi chiar parteneriate pentru studiourile indie!

[COMPLET] E3 2016 coverage - Conferinţele de presă

TITANFALL 2:
  • Campania singleplayer pentru Titanfall 2 a fost confirmată alături de data de lansare, 28 Octombrie„Campania singleplayer a fost creată cu scopul de a detalia universul jocului, explorând legăturile unice dintre pilot şi titan, în timp ce se profită de mişcarea şi luptele prezente, pentru a oferi un sentiment de invincibilitate.” ne transmite Devin Bennet.

  • Trailer-ul pentru multiplayer al Titalfall 2 ne oferă noi detalii precum noile abilităţi de teleportare şi „gravity grenades”, o nouă modalitate de deplasare cu ajutorul unui „grapling hook”, un mai bun şi fluid control al titanului, toate alături de multe altele elemente noi de gameplay.

  • Multiplayer-ul din Titanfall 2 va avea parte de un beta, eveniment ce nu a primit încă o dată exactă. Va fi disponibil pentru PC, PS4 şi XONE, iar voi vă puteţi înscrie fix aici.
  • Campania singleplayer se va centra pe legăturile şi tensiunile dintre piloţi şi titanii acestora. Titanfall a fost iniţial conceput strict pentru un mod de multiplayer, însă, odată cu noua intrare în serie, acest lucru se va schimba. Campania ne va spune povestea unui titan pe nume BT-7274 şi a pilotului său, Jack Cooper. Fără să primim explicaţii, fostul pilot a fost ucis pe câmpul de luptă, iar motivele pentru care Jack a fost ales rămân şi ele un mister. 7274 ne oferă lista sa de priorităţi prin intermediul căreia aflăm că reuşita misiunii este mai importantă decât siguranţa pilotului. Robocop, Terminator, sunt sigur că am văzut destule situaţii în care AI-ul nu are prioritatea de top protejarea fiinţei umane. Trailer-ul mai sus oferit vă oferă scene precum aruncarea pilotului peste o prăpastie, parcă fiind simplă păpuşă după o replică de „trust me” din partea titanului.

[COMPLET] E3 2016 coverage - Conferinţele de presă

BATTLEFIELD 1:
  • Trailer oficial cu ocazia E3 2016 pentru deja celebrul Battlefield 1, ce ne prezintă o mică sesiune de joc, lupte în melee, diferite vehicule, arme şi urmăriri pline de tensiune. Cu ajutorul cailor desigur!

 

MASS EFFECT ANDROMEDA:
  • Cel mai nou trailer pentru ultima intrare în franciza Mass Effect.

  • Detalii despre povestea din Mass Effect Andromeda au fost făcute publice. Prin intermediul trailer-ului mai sus oferit, ni se prezintă câteva rase extraterestre precum Krogran şi Asari. Bioware a descris jocul ca „oferind o libertate de explorare la un nivel pe care niciun alt titlu Bioware nu o poate atinge”. Personajul principal, se pare, a călătorit milioane de ani în viitor, trezindu-se într-o nouă galaxie, Andromeda. Ni se prezintă o navă pe nume Tempest şi un protagonist de sex feminin (deşi opţiunea de a alege sexul masculin va fi disponibilă). Speculaţiile ne spun că personajul principal va purta numele Sally Rider, după prima femeie americană ajunsă în spaţiu, precum Shepard a fost numit după primul bărbat american ajuns în spaţiu.

 

STAR WARS:
  • Trailer-ul, pe numele său „A look ahead” ne oferă câteva detalii cu privire la viitoarele proiecte din categoria Star Wars, din portofoliul celor de la EA Games.

  • Noi informaţii ne-au fost oferite prin intermediul acestei conferinţe, despre noile proiecte marca Star Wars, ce ne vor vizita calculatoarele şi consolele pe viitor. Visceral Games lucrează la un proiect despre care ştim doar că „va avea o poveste originală cu personaje noi create”, va fi lansat în 2018, şi puteţi urmări un scurt moment de gameplay, în trailer-ul oferit mai sus. Un nou proiect legat de Star Wars Battlefront este programat pentru o lansare în 2017, şi este dezvoltat de către Motive Studios, iar Criterion Games îi asistă pe cei de la DICE în noul titlu pe nume Star Wars VR, exclusiv pentru Playstation VR, ce va fi lansat în decursul acestui an. Bioware nu abandonează Star Wars The Old Republic, noi expansion-uri fiind pe drum, Respawn Entertainment dezvoltă un „third-person action adventure”, iar Capital Games plănuieste noi serii de conţinut pentru Star Wars Galaxy of Heroes.

 

FIFA 17:
  • Storymode-ul din cadrul jocului vă va oferi o experienţă de neuitat, punându-vă în pielea lui Alex Hunter, un jucător ce vrea să devină un profesionist. Totul în paralel cu prietenul său din copilărie. Interacţiunea cu diferite personaje alături de opţiunile de dialog, au fost create în urma unei colaborări strânse cu cei de la Bioware, pentru a asigura o experienţă autentică. Joacă prost, şi vei fi trimis în biroul antrenorului, joacă violent şi vei participa la sesiuni disciplinare.
  • Storymode-ul nu va fi disponibil pentru XBOX 360 şi PS3, EA spunându-ne că „Adus la viaţă de către engine-ul grafic Frostbite, The Journey este un nou mod narativ şi cinematic, în cadrul FIFA 17, pentru PC, PS4 şi XONE, ce vă oferă posibilitatea de a încerca o experienţă autentică a unui jucător profesionist.”
  • Trailer-ul oficial pentru modul de joc The Journey ne-a fost oferit. Fiţi alături de Alex Hunter în aventura sa, în cadrul English Premiere League!

  • Ne este oferit şi un gameplay trailer, din cadrul aceluiaşi mod, The Journey.

 

MADDEN 17:
  • Cel mai nou trailer pentru cea mai nouă intrare în franciza nemuritoare!

https://www.youtube.com/watch?v=VEmQEFCBp2c

  • Madden 17 introduce „Play the moment” în cadrul modului Franchise, aceasta fiind o opţiune de a transforma o întreagă partidă, în 15 minute de momente cheie. Vă este oferită posibilitatea de a elimina minutele lipsite de acţiune, şi de a concentra într-un singur loc cele mai bune pase, goluri, eschivări, alături de restul momentelor pe care le consideraţi definitorii pentru respectiva partidă. „Play the moment” este doar ultima adiţie din cadrul modului deja cunoscut pentru personalizările sale detaliate.

 

ALTE ANUNŢURI:
  • EA anunţă „EA Originals”, un program de parteneriat şi publicaţie destinat studiourilor indie, primul titlu dezvăluit fiind jocul pe nume Fe.

 

  • Pentru detaliile complete vă ofer întreaga conferinţă a celor de la EA în video-ul de mai jos. Vizionare plăcută!

3 Comentarii

  • NiRaSt
    Publicat iunie 14, 2016 6:27 pm 0Likes

    pentru xbox anywhere trebuie sa detin un xbone ca sa pot juca jocul pe pc? (gen activare prin live sau ceva)

    • Taar
      Publicat iunie 15, 2016 3:07 am 0Likes

      Sunt cateva titluri suportate. Practic Xbox anywhere este o aplicatie. Cumperi unul din jocurile suportate de aceasta aplicatie (doar versiunea digitala este disponibila) si il poti folosi si pe XONE si pe PC. Practic, in loc sa cumperi jocul pentru XONE iar apoi din nou pentru PC, cumperi o singura data produsul. Ai aici lista completa.

      http://www.xbox.com/en-US/games/xbox-play-anywhere?xr=shellnav

  • Ziskele
    Publicat iunie 18, 2016 1:02 am 0Likes

    Fallout 4 zici ca e noul The Sims :))

Adaugă un comentariu