[Acest articol este scris de către Cătălin Cristian Selișteanu și este înscris pentru concursul „Trimite-ne Un Articol și Poți Câștiga Revista NEXT LEVEL„]

Sunt pasionat de Japonia, de limba japoneză și, implicit, de cultura din Țara Soarelui Răsare. În această ultimă categorie enumerată se regăsesc și jocurile video de tip visual novels (indiferent dacă acestea cuprind sau nu elemente dating sim ori hentai – not everything comes down to boobs), care au apărut undeva la mijlocul anilor ‘80.

Îmi amintesc, cu nostalgie, că primul meu visual novel a fost True Love, pe care l-am jucat când aveam vreo 12 ani. Din fericire, rula destul de bine pe un PC cu Windows 95. Am primit jocul de la niște prieteni care îmi tot spuneau că „e făcut din poze” și că „poți să…hmm…interacționezi chiar și cu profesoara”. Inițial am privit cu scepticism discheta pe care era stocat jocul, dar m-am hotărât totuși să îl încerc – și în acel moment am rămas uimit!

Pe monitorul meu CRT uzat de timp se desfășura o poveste bazată pe imagini și dialoguri. În această poveste, personajul meu elev de liceu interacționa cu diverse domnițe, își planifica ziua alegând din mai multe activități (de exemplu, studiu, sport sau slujbă), câștiga bani și își plătea chiria. La un moment dat, în funcție de alegerile făcute, relația cu fetele avansa și ajungea în situații amoroase, comice sau, dimpotrivă, triste.

La acea vârstă, eu nici nu îndrăzneam să mă apropii de vreo fată (maximum nerd level). Prin urmare, jocul mi-a deschis o nouă poartă în universul relațiilor umane… măcar din punct de vedere virtual. Astfel a început „inițierea” mea în tărâmul visual novels.