Această pagină ne indică faptul că, cei din cadrul studioului mai sus menţionat, lucrează la un nou titlu. Putem observa poziţii libere pentru angajarea în cadrul unui „IP nou, neanunţat”, precum director narativ, programatori sau artişti. „Căutăm un director narativ pentru a da formă unei întregi structuri, viitorului nostru titlu AAA, aflat în dezvoltare pentru PC, PS4 şi XONE. Directorul…
S-a terminat. După cinci nopţi nedormite, pot spune că această ediţie a E3 a fost plină de surprize! De la eroi de mult apuşi ce vor revedea lumina zilei (Crash Bandicoot), la titluri ce m-au convins să îmi cumpăr o consolă (noul Zelda) şi până la piese de harware care vor sparge gura târgului (Scorpio). Însă, poate nu toţi dintre…
Și iată cum am ajuns în ultima zi a acestui senzațional eveniment. Din păcate, se pare că post-show-urile au fost integrate în ziua dedicată conferințelor, așa că, mâine vă voi oferi un articol de tip „round-up” pentru a încheia această săptămână plină de aventură! Până atunci, vă las în compania unui rezumat al zilei finale. ȘI MAI MULTE ȘTIRI:…
Încă o noapte, încă un bax de energizante. Ce viaţă! Însă, ziua a doua se încheie, iar eu vă prezint, ca de obicei, un rezumat al celor mai importante evenimente. Să-i dăm drumul! PRODUCĂTORII VORBESC… Cei de la Bioware sunt încrezători în faptul că Mass Effect Andromeda nu va fi amânat, iar într-un interviu pe care îl puteţi citi fix…
Bine v-am găsit pentru al doilea articol dedicat celui mai mare eveniment de gaming al anului! A fost o noapte (plus o dimineaţă) plina de videouri, detalii şi gameplay! Cum cantitatea de informaţie este titanică (am primit un „Low Disk Space”, de la câte lucruri au trebuit descărcate pentru a putea verifica fiecare informaţie), vă voi oferi în cele ce…
A sosit momentul celui mai aşteptat eveniment al anului, legat de industria de gaming – E3 2016. NIVELUL2 vă va oferi toate informaţiile necesare, pe parcursul următoarelor zile, prin intermediul unor serii de articole ce vor fi updatate pe parcurs. Începem cu conferinţele din ziua dedicată pre-show-urilor, urmate de cele trei zile oficiale ale evenimentului. Încheiem cu post-show-urile, ce vor…
Din cîte îmi pot da seama, toți pașii făcuți de noi în istorie către o direcție alta decît cea feudală au fost realizați sub influența directă, manifestă și susținută a unei Puteri externe. Cam toate datele cu care ne mîndrim ca fiind borne ale definirii noastre ca națiune modernă, dar și ca civilizație europeană, sînt, de fapt, momentele istorice în…
Prin intermediul Twitter-ului oficial al Titanfall, fix înainte de E3, producătorii ne oferă un mic teaser, parcă pentru a ne mai linişti un pic. Acesta poate fi văzut aici, iar între timp, vă mai ofer două imagini a ceea ce, în teorie, ar trebui să fie ediţia de colecţie a jocului. Cât despre autenticitatea lor, rămâne de văzut. EA îşi…
Nu este un secret faptul că E3 a creat o tradiţie anuală prin expunerea unor bannere sau postere de dimensiuni impresionante şi o extravaganţă ieşită din comun. Anul acesta, producătorii evenimentului nu se lasă mai prejos, Los Angeles-ul începând deja să fie, pe alocuri, îmbogăţit cu imagini ale produselor ce ne vor încânta hard-urile pe viitor. Astfel, am pus cap…
Ştim cu toţii deja, zvonurile legate de prezentarea unui nou titlu al celor de la CD Projekt, în cadrul ediţiei de anul acesta a E3. Ştim, de asemenea, faptul că în interviurile recente, producătorii au sugerat lucrul asupra unui nou titlu, diferit de Cyberpunk 2077. Mai mult de atât, săptămâna aceasta, drepturile pentru „GWENT: The Card Game” au fost cumpărate!…
Eu nu am crescut nici cu Mario, dar nici cu Link. Sub nicio formă cu ariciul albastru. În schimb am crescut cu ceea ce, pentru o perioada mult prea mare de timp, am crezut că era o vulpe – Crash Bandicoot. Are cineva ideea de această franciză? Nu, sunt singur? Ok. Crash Bandicoot avea ca personaj principal un…bandicoot…un marsupial indigen…
Se întâmplă! După 10 ani se întâmplă! Eu, personal, aşteptam noutăţi despre Resident Evil 7 sau un posibil The Evil Within 2, în cadrul E3 2016. Şi ghiciţi cine s-a entuziasmat cu mult peste limita normalului atunci când a fost pus faţă în faţă cu trailerul oferit mai jos, apărut parcă din nimic! Jocul este dezvoltat de către cei de…
Anul acesta, Bethesda plănuieşte o mare prezenţă în cadrul E3. Cel mai probabil vom vedea noutăţi legate de Dishonored 2, noi DLC-uri pentru DOOM şi Fallout 4 dar şi un posibil Remaster pentru Skyrim, alături de Wolfenstein 2. Însă, toată această listă, pe muzica celor de la Blnk-182! Exact! Celebra trupă punk-rock, cunoscută pentru titluri cu mare impact emoţional pe…