Recomandarea mea este, bineînțeles, să nu deschideți acest joc gândindu-vă că o să aveți parte de o experiență JRPG de milioane, ci ca pe un platformer adventure simplu, cald, deosebit de frumos, cu zâne și alte lighioane. Adică exact ceea ce este cu adevărat. După trei ore, am realizat, că titlul nu e mai mult decât pare, și am reușit să mă dezbar de preconcepțiile anterioare. Da, poezia șchiopătă din loc în loc, dar dialogul este frumos foc, cu replici potrivite-n rimă și în joc. Povestea, chiar dacă nu trece de nivelul basmelor inocente, crescute de casele de producție americane aferente, nu este nici supărătoare, ba, din când în când, veți fi surprinși de estetica orbitoare. Pusă-n valoare de puzzle-urile aruncate peste hotare. Sunt momente-n care, aș putea spune că titlul se apropie chiar de Treasure Planet, ce mirare! Aurora, fetița regelui de pe la 1895, din Austria, se îmbolnăvește și, aparent, moare. Se trezește însă-n Lemuria, un tărâm plin de ființe bizare. Descoperă că luna, soarele și stelele au fost furate și trebuie repede recuperate.

 
Luptele sunt un pic prea asemănătoare, dar în timp descoperi trucuri și abilități surprinzătoare, iar cum echipa de prieteni se face din ce în ce mai mare, posibilitățile devin și mai extraordinare, începi să apreciezi această simplitate-nșelătoare. Aurora primește-n dar o pereche de aripioare, și-ncepi să zbori din vale-n, vale, și cauți peste tot, poțiuni și cristale. Cunoașteți versatilitatea licorilor în utilizare, dar sticlele vin cu aceeași simplitate-nșelătoare-n combinare. Ce să faci, să păstrezi, oare, trei cristale cu o putere slab tămăduitoare, pe care le poți insera în trei obiecte oarecare, sau să le combini într-unul cu eficacitate mai mare?
 

Întotdeauna am avut probleme-n exprimare, când am încercat să prezint frumos, mecanisme de joc clare. Mă ajut aici de un filmuleț prietenos. Ce încântare!

Jocul nu m-a fermecat ca celelalte, în urma cărora nu mai aveam răbdare, să mă întorc acasă să trec la fapte. Dar nici nu m-a plictisit, ceea ce îmi spune că nu e de prigonit. Am ales pe fiecare hartă, să-mi măsor forțele cu toți inamicii măcar o dată. Experiența acumulată, mi-a deschis drumul către poarta tuciurie și l-am terminat cu bucurie.