[UPDATE] CONCURS ASSASSIN’S CREED UNITY!

Here we go again!

Un nou capitol din saga Assassin’s Creed este pe cale să intre în casele fanilor de pretutindeni, iar unii dintre noi îl savurează deja în vederea compunerii unui review ce abia așteaptă să iasă la suprafață. Dar până atunci (sau până vineri, când se lansează), UBISOFT și NIVELUL2 vă dau șansa să vă pricopsiți cu una dintre cele patru copii digitale ale jocului Assassin’s Creed Unity pentru PC, coduri pe care le punem începând de azi la bătaie! Patru dintre voi vor putea, astfel, să participe în mod gratuit la Revoluția Franceză, principala atracție turistică din cel de-al șaptelea joc al seriei, și să exploreze Parisul vremii chiar din ziua lansării sale oficiale în Europa. Nu mai stați pe gânduri, Parisul vă așteaptă!

Tot ce aveți de făcut pentru șansa de a intra în posesia uneia dintre cele patru copii ale jocului Assassin’s Creed Unity pentru PC, este să numiți locul în care ați vrea să se desfășoare acțiunea dintr-un eventual viitor joc al seriei și de ce. Scurt și la obiect, răspunsurile voastre sunt așteptate sub formă de comentariu, mai jos.

Înscrierea în concurs este permisă până în cursul zilei de vineri, 14 noiembrie 2014. În seara zilei respective, juriul NIVELUL2 va alege și premia autorii celor mai interesante răspunsuri. 18 ani împliniți (sau p-aproape), neapărat.

Vive la Revolution!

Oh, trailer de lansare… START!

Oke, am întârziat puţin, dar numărul participanţilor şi cel al răspunsurilor interesante a fost destul de mare. Câștigătorii sunt:

– Andrew Danny T

– Crissu Namida

Alexandru Tripa

Suntoucher

Câștigătorii sunt rugați să-și revendice premiile printr-un e-mail cu titlul Concurs Unity la adresa kimo@nivelul2.ro, din care să nu lipsească dovada celor 18 ani împliniți sau că sunt p-aproape.

195 Comentarii

  • Leo
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:30 pm 0Likes

    Cred că cea mai bună zonă ar fi Egiptul Antic. Dc? păi, piramide, faraoni, piramide, zei, piramide și iar piramide. Plus că personajul nostru ar putea lua înfățișările (skin) zeilor egipteni. Iară-și ar da foarte bine Nilul, ca zona navigabilă cu barcuța, calește trase de cai (egyptian style) și să nu mai precizăm povestea din spatele jocului ce implică artifactele sacre și cei trei extratereștii care încearcă să salveze pământul. În concluzie – Assassin’s Creed; Exodus –

  • Alex
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:30 pm 0Likes

    Cel mai interesant ar fi in timpul civilizatiei Maya, eu as alege eventual perioada de invazie Spaniola si cucerire a teritoriilor Maya. Locatii superbe, jungle tropicale si monumente socant de complexe.

  • Teo
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:33 pm 0Likes

    Rusia in perioada Romanovilor. Poate chiar toata perioada tarista (1547-1721).

  • kID
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:34 pm 0Likes

    Persia

  • Edward Luca
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:35 pm 0Likes

    Mi-ar placea un Assassin’s Creed plasat in Rusia in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Background-ul istoric permite construirea unei povesti exceptionale, mai ales daca se apeleaza si la partea mai putin cunoscuta a istoriei. Prezentarea unui antagonism Hitler-Stalin-Churchill-Roosevelt, si piperarea acestuia cu niste elemente specifice universului jocului (unul sa faca parte din tabara assassinilor, celalalt templier, tradari etc) plus relatiile internationale variate pot contura o poveste complexa, marcata si de lupta ideologiilor si regimurilor politice care s-au confruntat in timpul razboiului (nazism-comunism-liberalism). Insa Rusia nu ar trebui sa fie singurul loc valorificat, personajul principal va calatori prin lume, dezlegand itele unei conspiratii credibile, vizitand Parisul ocupat, infiltrandu-se la un discurs nazist tinut de Hitler, poate participa la bataliile de la Stalingrad, Moscova, Kursk, eventual va asista si la atacul de la Pearl Harbour daca scriitorii Ubisoft vor sti cum sa valorifice cronologia, fara a crea paradoxuri sau neconcordante (eventual ar putea introduce acele Time Anomalies). Personajul principal ar putea fi reprezentat de un soldat, un erou de razboi sau chiar o personalitate istorica reala. Ar fi interesant sa fie introduse si vehicule utilizbile in joc (batalia de la Kursk = tanc 🙂 ) pe langa armele de foc neaparat necesare. Chiar si arsenalul de asasin poate fi puternic diversificat datorita descoperirilor care au avut loc in sec. al XX-lea. Sper sa va placa ideea. 😀

  • Sebastian-Mihail B.
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:35 pm 0Likes

    Personal as dori sa vad un joc din seria Assassin’s Creed situat in Londra, Australia sau de ce nu, chiar Russia! 😀

  • Rizea Ovidiu
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:35 pm 0Likes

    In timpul Unirii de la 1600 a lui Mihai Viteazul….cu toate luptele si intrigile din aceasta perioada.(„Liga Sfântă” creștină,…..politica de cruciadă a papalității………..etc

  • Andrew Danny T.
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:38 pm 0Likes

    Chiar ar fi interesant un Assassin’s Creed Romania undeva in perioada domniei lui Stefan cel Mare si luptele cu otomanii…Sa fii un asasin mana dreapta a lui Stefan care i iaducea informatii despre atacurile turcilor si ucizi oameni-cheie in organizarea armatelor turcesti 😕 In loc de Hoodie ar merge o IE si o basma :))) si de ce nu assassinul sa fie de sex feminin. Senzuala, seducatoare , turcul nu banuieste nimic si hop cu cutitu in spate 😕

  • Pikachu on Batteries
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:40 pm 0Likes

    scandinavia pentru ca vikingi ^_^

  • Hangoverlike
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:48 pm 0Likes

    Japonia ~ 1600. Ar putea face legatura cu eroii vremurilor gen Musashi. Sau prin secolul 18 si sa fie cumva legat de 47 ronin. Saaaau in orice perioada a samurailor din Japonia.

    Pentru ca mai nou am o mica obsesie cu Japonia feudala. 😀

  • Voidy
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:50 pm 0Likes

    Mi-ar placea un Assassin’s Creed cu actiunea plasata in Japonia feudala, in perioada samurailor, ar fi interesant sa vad cum adapteaza Ubisoft crezul asasinilor ca sa coincida sau nu cu acela al samurailor din acele vremuri, in plus si stilul de lupta va oferi jocului un aer mult mai spectaculos, samuraii avand un arsenal foarte variat de arme (KATANA <3).

  • Alexandru George
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:54 pm 0Likes

    Un western themed Assassin’s Creed game ar fi un venture interesant pentru serie, tinand cont ca ca sunt foarte putine jocuri western care au avut succes. Ar putea fi un fost bounty hunter (sau fost confederate soldier) trained to become an assassin, antrenat de native americans. Posibile evenimente worth exploring ar fi Wounded Knee Massacre sau ceva legat de Union Pacific Railroad sau chiar plasat in timpul Razboiului Civil American.

  • Andulhu
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:56 pm 0Likes

    Mie mi-ar placea sa fiu un Asasin in Germania lui Hitler. That would be so cool.

  • Andrei Dumuta
    Publicat noiembrie 11, 2014 9:58 pm 0Likes

    Berlin, inceputul razboiul rece – anii 1950-60, gameplay stealth first person

    De ce:
    Gameplay: oras mare cu o dihotomie intre vest si est, case dar si cladiri inalte pt catarat stil Mirrors Edge, orientare pe stealth sustinuta tematic de atmosfera opresiva din est
    Story: Spionaj, contraspionaj, asasinari comandate politic, asociere intre templara si asasini cu ideologii
    Originalitate: locatie folosita putin dar cu potential mare, prezentarea descompunerii unei aocietati si a creeri alteia, introduce arme de foc dar fara a putea fi folosite cu frecventa

  • Mihai
    Publicat noiembrie 11, 2014 10:02 pm 0Likes

    Eu as dori un Assassin’s Creed plasat intr-un viitor apropiat, intr-o lume mai cyber punk, cu ceva Philip K Dick, eventual Deus Ex 1 :). Plus misiuni si amintiri despre cum actiunile din trecut au dus la acel viitor !

  • Gabriel Claudiu Stelea
    Publicat noiembrie 11, 2014 10:03 pm 0Likes

    Sincer, as vrea un Assassin’s Creed in tarile nordice si „colonii” in perioada vikingilor. De ce? Ar fi interesant de vazut batalia intre crestinatate si paganism, modul de conducere si stilul de lupta pur barbar al nordicilor.

  • Alecsica
    Publicat noiembrie 11, 2014 10:12 pm 0Likes

    Undeva prin padurile amazoniene in perioada mayasa sau in mexic in perioada aztecilor.

  • Lixicus
    Publicat noiembrie 11, 2014 10:17 pm 0Likes

    Ar fi frumos dacă acțiunea dintr-un posibil viitor AC să aibe loc Japonia, chiar am apreciat concept art-ul lansat zilele trecute de un fan.

  • Liviu Mihai
    Publicat noiembrie 11, 2014 10:20 pm 0Likes

    Eu unul astept cu nerabdare un joc din seria Assassin’s Creed care sa aiba actiunea situata ori in Asia antica (samurai, ninja si toate cele) ori in Egipt, pe vremea faraonilor deoarece ambele locatii dispun de o istorie bogata si interesanta, lucru care ar face un astfel de joc foarte captivant si si-ar merita toti banii. Iar din cate am vazut pe forum-uri, nu sunt singurul fan al seriei Assassin’s Creed care asteapta un astfel de joc.

    P.S.: Daca va mai aduceti aminte, chiar in Assassin’s Creed 2, in sanctuarul vilei din Monteriggioni, erau 6 statui ale unor asasini remarcanti din istorie …. unul din ei facea parte din clanul de asasini din Egipt, iar altul facea parte din clanul de asasini din China din timpul dinastiei qin. Cine stie … poate chiar si cei de la Ubisoft s-au gandit sa exploateze aceste perioade istorice intr-un viitor joc din seria Assassin’s Creed. Sa speram ca nu s-au razgandit.

  • bobospidertg
    Publicat noiembrie 11, 2014 10:34 pm 0Likes

    Japonia

  • Stefan
    Publicat noiembrie 11, 2014 10:39 pm 0Likes

    prin Japonia sau Marea Britanie. Ambele tari au destule perioade istorice interesante in care s-ar integra bine un joc Assassin’s Creed

  • adebeibi
    Publicat noiembrie 11, 2014 10:45 pm 0Likes

    As prefera ca si locatie orasul italian Roma.

  • Borovina Stefan
    Publicat noiembrie 11, 2014 10:55 pm 0Likes

    Cipru.Datorita faptului ca Altair a avut legaturi si a facut multe lucruri cu Piece of Eden acolo.E posibil sa fie o locatie demna si interesanta cu o poveste buna.

  • Dutulescu Remus
    Publicat noiembrie 11, 2014 11:00 pm 0Likes

    Egipt, pentru că escaladat piramide.

  • D3F3
    Publicat noiembrie 11, 2014 11:09 pm 0Likes

    Mi-ar placea sa vad un Assassin’s Creed in Romania din prezent:
    Asta va aduce multe schimbari in termen de gameplay. Nu mai trebuie sa faci freeroam, sau nustu’ ce fel de miscare. Dai spaga si intri oriunde si faci orice.
    Poveste va fi tinuta in timpul unei vremi cutremuratoare pentru Romania, o vreme a schimbarilor si anume Alegerile Prezidentiale 2014. Vom putea alege noi insine dintre 2 templari sefi, care sa devina templarul sef al Romaniei.
    Atmosfera jocului va fi redata perfect prin cartierele marginale, datorita gastilor de tigani, parcagii, cersetori si oameni ai strazilor. Manele date la maxim, si injuraturi de taximetristi vor reprezenta majoritatea coloanei sonor.

  • enyse
    Publicat noiembrie 11, 2014 11:09 pm 0Likes

    As dori un prequel. Un joc care sa ne arate formarea ordinului, poate un ordin din care templierii s-au scindat ca urmare a dorintei de cucerire si imbogatire. Actiunea ar putea avea loc in Sumer. Zigguratele ar fi noul loc de joaca ar tanarului asasin iesit din academie. Mi-ar place si ceva misiuni mai exotice, cum ar fi calatoria intr-un taram indepartat si gasirea unor oameni ciudati, vopsiti pe fata si care fac sacrificii umane – premayasi. Sau calatoria intr-un taram fierbinte si nisipos, unde gasim un conducator care isi construieste, inca de tanar, un mormant grandios, sub forma de piramida 😛 . (sau in alte zone nordice sau estice – poate chiar tot pamantul – Dlc-uri fara numar). O noua chestie ar fi utilizarea camuflajului activ: daca eroul se gaseste in egip, ii este mai usor sa rezolve misiunea fiind imbracat specific zonei. Hainele se pot cumpara, imprumuta, fura. Sau incerci sa rezolvi misiunea, nevazut si imbracat ca un strain 🙂
    Prequel !

  • AndreiuS
    Publicat noiembrie 11, 2014 11:14 pm 0Likes

    Locul in care mi-ar placea sa se desfasoare actiunea unui alt Assassin’s Creed ar fi Rusia in perioada celui de al doilea razboi modial, iar ca final asasinarea lui Stalin 🙂

  • subasuflorian
    Publicat noiembrie 11, 2014 11:18 pm 0Likes

    Puneti-l frate in Romania, din 90 pana acum, la alegere, c-o sa fie de lucru in fiecare an din cei 25 cu pungasii astia de ne sparg la oua mereu.
    Cat e Romanica de mare putem sta linistiti, exista mereu un „loc de joaca al dracilor”.
    Auziti?! Si nu vreau neaparat o licenta, vreau sa vad sange!!!
    🙂

  • Dragos
    Publicat noiembrie 12, 2014 12:18 am 0Likes

    Urmatorul Assassin’s Creed ar trebui realizat in perioada romana, de preferat in timpul lui Cezar si sa se intinda pe durata a mai multi ani pana la numirea lui Octavian Augustus imparat. Este una din cele mai tumultoase perioade din istorie care a reprezentat declinul republicii si nasterea imperiului roman. Numeroase locatii precum Galia cu padurile si triburile de barbari (in timpul campaniilor lui Cezar), Egiptul cu piramidele sale (in timpul Cleopatrei), Grecia cu arhitectura sa unica (Fuga lui Pompei) etc. ar reprezenta locuri incredibile de explorat. Iar personajele din acea perioada, sunt pur si simplu remarcabile: Cezar, Marcus Antonius, Cicero, Pompei, Cleopatra, Octavian etc. Imi aduc aminte ca producatorii de la Ubisoft publicasera o carte comica despre un asasin din perioada romana, cred ca era vorba despre subiectul 16, ar fi un mare pacat daca ar abandona imensa oportunitate de a reveni in trecut pentru a exploata potentialui epocii romane. Singura problema ar fi ca asa numita comunitate de asasini a luat nastere in timpul cruciadelor, dar sunt de parere ca utilizand putina imaginatie ar rezolva acest mic inconvenient. Un numar incredibil de activitati ar putea fi introduse precum: luptele cu gladiatori, cursele de caruri trase de cai, bataliile cu nave de lupta romane (care se bazeaza pe ramming), utilizarea de camile in loc de cai pentru deplasare (in zonele desertice) etc. Un Assassin’s Creed in timpul sec. XIX-XX ar deveni mai degraba un stealth shooter, iar stealth shootere avem deja destule pe piata in momentul de fata. Sper ca argumentele mele au fost destul de clare, daca doriti mai multe clarificari nu ezitati a ma contacta. Best Regards 🙂

  • lucaas
    Publicat noiembrie 12, 2014 12:21 am 0Likes

    Ar fi interesant ca loc al actiunii Roma antica iar asasinul sa fie un dac care sa incerce sa impiedice asasinarea lui Cezar. Ar fi interesant ca in spatele conspiratiei din senat sa se afle o grupare straveche a templierilor. In timpul sincronizarilor ar fi de efect o decorporalizare care sa-l transporte pentru cateva secunde in satul natal 🙂

  • Dogg
    Publicat noiembrie 12, 2014 1:06 am 0Likes

    Pe vremea lui Vlad Țepeș. Ar fi interesant dacă Țepeș o țintă a asasinului

  • Danny
    Publicat noiembrie 12, 2014 4:20 am 0Likes

    O idee interesanta ar fi un asasin in perioada preistorica a dinozaurilor. Povestea sa fie ca tu esti un asasin modern din viitorul nu foarte indepartat care calatoreste in timp si care din greseala ajunge cu 65 de milioane in urma, exact inainte cu vre-un an ca meteoritul care a pus capat dominatiei dinozaurilor sa loveasca Pamantul. In perioada respectiva o civilizatie extraterestra are cateva puncte cheie, un fel de mici citadele, care ii apara de animalele salbatice de afara si care detecteaza amenintarea asteroidului si se pregatesc sa o anihilizeze. Tehnologia lor la punctul respectiv sa fie comparabila cu a noastra, deci asasinul si extraterstrii are fi pe picior de egalitate. Povestea jocului sa fie cum tu trebuie sa asasinezi garnizoana cu seful fiecareia in frunte ca sa elimini „turnul de energie” sa ia parte la reteaua de distrugere a asteroidului, din fiecare citadela in parte – si in felul acesta sa lasi asteroidul sa loveasca pamantul pentru ca civilizatia oamenilor sa aiba loc. Deci fiecare citadela in parte sa fie intr-o alta locatie, continetele jocului sa fie cum erau acum 65 milioane de ani (ceva in genul http://www.bevpease.force9.co.uk/kh.map.65My_files/image001.jpg), sa poti sa faci tot felul de vehicule (carute trase de dinozauri pe care ii cresti si domesticesti, barci la fel pentru a trece din Europa in America), si tu sa te feresti de animale in timp ce mergi de la o locatie la alta. Harta jocului ar fi intreg Pamantul, cu un final in care dupa ce ai terminat cu toate citadelele sa trebuiasca sa iei un vehicul spatial ca sa termini si nava-mama care orbiteaza planeta. In felul asta jocul se termina cum tu vezi impactul asteroidului intamplandu-se, iti repari device-ul de calatorie in timp pe nava-mama, care are tehnologia necesara, si ai ajuns inapoi in timul prezent. The End.

  • D. Mihai - Sorin
    Publicat noiembrie 12, 2014 5:18 am 0Likes

    Avem istorie bogata … cred ca intr-unul din principatele romane se poate dezvolta un AC.

  • Alexandru Tripa
    Publicat noiembrie 12, 2014 5:19 am 0Likes

    Japonnia, in viitor. As vrea o combinatie intre MGS si Ghost In The Shell, cu misiuni dezvoltate pe planificare si orientate pe asasinari publice cu iesiri din scena rapide, logice. Unde capacitatea jucatorului sa fie ajutata de tot felul de gadgets futuriste si neaparat un modul de distorsionare a gravitatiei. Asa ar avea logica chiar sa porti un costum extravagant in public fara niciun motiv si sa activezi o abilitate de invizibilitate sau ceva ce ar copia infatiseara (holografic) altei persoane.

    Sabia s-ar putea prezenta precum am vazut ca se poate in StarTrec, dintr-un modul mic in ceva lung si ascutit.

    Neaprat peste 30 de FPS si mai putin cinematic si mai mult gameplay. Preferi jocuri – la filme ma duc la cinema.

  • Relu Raghina
    Publicat noiembrie 12, 2014 5:20 am 0Likes

    Salut Nivelu 2!!Assassins Creed ar fi frumos si in Egipt, Roma antica pe vremea lui Tepes sau revolutia din ’89 de la noi.Cei de la Ubisoft stiu ce continuare sa faca la acest joc.
    Un nou episod la acest joc ar trebui facut in prezent,cu toate gagetu-rile care sunt inventate (watch dogs).

  • Visan Alexandru
    Publicat noiembrie 12, 2014 5:45 am 0Likes

    Eu cred ca urmatorul AC ar trebui sa se desfasoare in Japonia medievala.De ce? Ar fi o schimbare placuta de peisaj,nemai avand un joc AC in Orientul Indepatat, si pentru ca totat lumea stie ca ninja si katanele sunt misto.

  • Gheorghe Ciprian Valentin
    Publicat noiembrie 12, 2014 5:47 am 0Likes

    In opinia mea Rusia in timpul de-Al Doilea Razboi Mondial ar fi destul de interesant . Toate evenimentele care au avut loc ar lega o poveste destul de interesanta de asemenea lupta contra Germaniei naziste . Sper sa va placa ideea mea.

  • Baku Andrei
    Publicat noiembrie 12, 2014 6:31 am 0Likes

    Japonia medievala pentru setting si diferitele tipuri de arme care ar putea fi implementate.
    Ceva in viitorul indepartat, eventual cu o poveste gen Matrix – Abstergo a strans toate „Pieces of Eden” si controleaza umanitatea etc etc.

  • punk3r
    Publicat noiembrie 12, 2014 6:46 am 0Likes

    ar fi tare sa se faca un AC in timpul regimului nazist

  • Gabi Neagu
    Publicat noiembrie 12, 2014 6:49 am 0Likes

    Undeva in mama Rusia pentru ca avem benzi desenate dar nu am văzut chiar ce s-a întâmplat acolo si jocul sa poata semăna cu Shadow of Mordor , sa poti sa te plimbi prin acel tinut si sa faci ce vrei dar sa te tii de treaba ta de asasin

  • PalCosmin
    Publicat noiembrie 12, 2014 6:49 am 0Likes

    Ar fi interesant daca s-ar desfasura inaintea si in timpul Primului razboi mondial. Ar fi interesant deoarece ar oferi un alt fel de inceput al WW1(fictiv) iar in acel context istoric in care personajul tau ar putea sa incline balanta si ar avea un rol important in desfasurarea evenimentelor ar oferi jucatorului o satisfactie enorma si chiar si seriozitate in luarea deciziilor (ar fi bine daca deciziile ar afecta parcursul jocului).Nu e o perioada care sa-i dezamageasca pe fani , pentru ca cine nu si-ar dori sa cutreiere strazile Berlinului sau a Moscovei in timpul acelei perioade !?

  • LaszloKristaly
    Publicat noiembrie 12, 2014 6:51 am 0Likes

    Buna!
    Scriu acest comment deoarece as dori foarte mult sa castig o copie a jocului pentru fratele meu mai mic!
    Am trei idei pentru un Assassin’s Creed nou pe care le scriu cronologic si toate locatiile sunt situate in era comunista:
    1. 1956 23 octombrie – 4 noiembrie Revolutia Anticomunista din Budapesta
    2. 1953-1989 Berlin: perioada in care orasul si o natiune a fost taiata in doua.
    3. 1989 16 – 25 decembrie Revolutia Romana din 1989. (Ar fi foarte bengos cu scene de la Brasov, Timisoara, Bucuresti)

    Am ales aceasta era deoarece simt nevoia ca AC sa faca un pas in fata si sa calce intr-un nou secol. Am ales mai ales revolutii, deoarece revolutia a avut mereu succes in seria AC.

  • Suntoucher
    Publicat noiembrie 12, 2014 7:08 am 0Likes

    In Azeroth si primul DLC in Draenor *Drops the mic*

  • Damian Mihai
    Publicat noiembrie 12, 2014 7:56 am 0Likes

    Canada, perioada 1841, regiunea Upper Canada ( vorbitoare de Engleza) și Lower Canada (partea vorbitoare de limbă franceză) , au fost reîntregite ca provincia Canada.

    De ce? Cu siguranta au ceva intunecat in istoria lor, si merita transpus in AC, plus peisajele incredibile.

  • Sendrut Bogdan
    Publicat noiembrie 12, 2014 8:07 am 0Likes

    In japonia pe vremea Samurailor, pentru ca Samurai si ninja 😀

  • Vlad Popescu
    Publicat noiembrie 12, 2014 8:08 am 0Likes

    Un Assasin’s Creed in Germania Nazista, deoarece sunt multe personaje negative si multe evenimente pentru a fi rezolvate de asasinul din acea perioada

  • P. Adrian
    Publicat noiembrie 12, 2014 8:09 am 0Likes

    Bucuresti, perioada 2010-2014. Eventual ar putea introduce cate-un flashback din decembrie 1989, ca sa avem macar intr-un joc pe PC sansa sa schimbam viitorul tarii in care traim.

  • Aaron Mihai
    Publicat noiembrie 12, 2014 8:26 am 0Likes

    Atlantida. Sa vedem cum se scufunda 😀

  • Costinel Sălcianu
    Publicat noiembrie 12, 2014 8:34 am 0Likes

    un Assassin’s Creed plasat in Marea Britanie pe vremea lui shelock holmes ar fi frumos
    De ce? pentru ca ar fi plin de mister si intorsaturi de situatie, peisajele din Anglia sunt frumoase

  • daydr3am3r
    Publicat noiembrie 12, 2014 8:34 am 0Likes

    Japonia feudala. Pentru ca shogunate, samurai si ninja. Si pentru ca ar fi ceva nou.

Adaugă un comentariu