E3 2018: Square Enix Press Conference Recap & Trailers

Conferința Square Enix a fost lipsită de fast, ba chiar și de scenă, iar după ce mai toate jocurile lor importante defilaseră deja în cadrul conferinței Microsoft, lumea s-a întrebat dacă le-a mai rămas ceva de prezentat. Ceva le-a rămas, altfel nu mă apucam să fac recapitularea asta.

Deși o parte din conținut s-a repetat, au reușit totuși să anunțe două jocuri, iar spațiul alocat jocurilor Shadow of the Tomb Raider și Just Cause 4 a adus informații noi. Inclusiv gameplay.


SHADOW OF THE TOMB RAIDER

După trailer-ul cinematic care a fost prezentat în cadrul conferinței Microsoft, conferința Square Enix ne-a adus o demonstrație de gameplay și o prezentare mai amplă.

În Shadow of the Tomb Raider, Lara Croft devine una cu jungla. Jocul va pune accentul pe stealth, iar furișatul devine astfel ocupația principală a eroinei. Jucătorii o pot ascunde pe Lara în tufișuri sau să o acopere cu nămol (Predator style), pândind inamicul din umbră. Ar putea fi la fel de bine varianta feminină a lui Rambo, căci avem parte de ucideri ale inamicilor pe bandă rulantă, ce pot fi luați prin surprindere cu cuțitul, pe la spate, sau ornați cu săgeți, gloanțe și alte arme improvizate, de la distanță. Apocalipsa mayașă nu are nicio șansă să înceapă.


JUST CAUSE 4

Părea că după informațiile și trailer-ul cinematic din conferința Microsoft, ce au marcat debutul jocului la E3 2018, nu mai rămăsese nimic inedit de zis despre Just Cause 4. Aflăm însă noi detalii interesante despre Solis – țara fictivă din America de Sud în care se petrece acțiunea din Just Cause 4, însoțite de gameplay.

Rico Rodriguez revine în postura de erou principal, iar de această dată are ceva de împărțit cu Gabriela, liderul unei organizații militare private, pe numele ei Black Hand. Sau Mano Negra.

Rico are la dispoziție un arsenal impresionant, iar cârligul pe care îl agită pentru a se cățăra sau să se lanseze în cascadorii imposibile, vine cu o mulțime de noi funcții. Trailer-ul scoate în evidență un mediu de joc foarte variat și bogat în detalii, dar mai ales event-urile de tip Extreme Weather, materializate sub forma unor tornade enorme, furtuni cu fulgere și trăsnete, furtuni de nisip și viscole. În anumite situații, acestea îi pot crea probleme lui Rico. În altele, îi pot da ocazia să dezlănțuie haos.

Just Cause 4 este motorizat de un engine nou, Apex, cu ajutorul căruia vom experimenta, aparent, cele mai interactive și extreme simulări ale vremii pe care le-am văzut vreodată într-un joc. Nicio problemă pentru Rico!


THE QUIET MAN

Se zice că omul tăcut e iute la mânie. Dacă mai e și surd, ai face bine să te ferești de el, după ce vei juca jocul ăsta.

The Quiet Man este un action descris ca o experiență narativă cinematică imersivă, iar alte informații despre el nu avem încă. În teaser vedem cum un tânăr este abordat de trei golani care vor să-i fure cumpărăturile de la Mega. Le răspunde prin gesturi că e surd, apoi îi împachetează.

Mă declar impresionat de felul în care producătorii au combinat scenele filmate cu cele din joc. Tranziția de la segmentul live-action la gameplay este aproape insesizabilă. Good job.


BABYLON’S FALL

Babylon’s Fall este cel mai nou copil al PlatinumGames, producătorii seriei Bayonetta, iar asta este de ajuns să mă facă interesat.

Teaserul nu oferă gameplay, dar enumeră diverse momente din istorie, ce culminează cu ziua judecății și pedepsirii tuturor celor care locuiesc în această lume, în anul 5450. Văleu! Teaser-ul se încheie cu un fel de cavaler care este răpus de spada altuia. Eu văd armuri à la Dark Souls.


DRAGON QUEST XI: ECHOES OF AN ELUSIVE AGE

Jocul afost deja lansat în Japonia pentru Nintendo 3DS și PlayStation 4. Sistemul de luptă turn-based este ușor de deprins, mulțumită unei abordări moderne, dar oferă suficientă profunzime pentru a-i satisface și pe fanii hardcore ai genului. Cel puțin, așa zic producătorii jocului.

Înfruntă-ți soarta în Dragon Quest XI!


Alte anunțuri:

The Awesome Adventures of Captain Spirit – după ce trailer-ul a fost pezentat în cadrul conferinței Microsoft, DONTNOD Entertainment ne dezvăluie că jocul, a cărui acțiune se petrece în universul Life is Strange, va fi prima parte dintr-o serie de povești scurte. Jocul va putea fi descărcat gratuit pe PC (Steam), Xbox One și PlayStation 4, din 26 iunie.

Finak Fantasy XIV x Monster Hunter: World Collaboration – monștrii din Monster Hunter vin în MMO-ul Final Fantasy XIV. Dezvăluirea s-a încheiat cu promisiunea că update-ul va vedea lumina zilei în această vară.


CONFERINȚA SQUARE ENIX – ÎNREGISTRAREA COMPLETĂ

Pentru alte anunțuri și informații ce nu se regăsesc în rezumat, precum și prezentări mai detaliate ale multora dintre jocurile despre care ați citit mai sus, mai jos aveți înregistrarea întregii „conferințe” de presă.

2 Comentarii

  • Catalin
    Publicat iunie 14, 2018 11:55 am 0Likes

    Anul asta E3 a fost ca atunci cand mergi la bunica si te indoapa cu mancare.

  • dante-sama
    Publicat iunie 14, 2018 3:26 pm 0Likes

    Wow, sunt foarte curios in legatura cu ce vor face cei de la Platinum Games, in Babylon’s Fall.

Adaugă un comentariu