Niciodată nu voi aproba, sub nicio formă, răul făcut celuilalt. Crimele de la Charlie Hebdo sînt de neiertat. Chiar dacă există explicații, acestea nu pot sub absolut niciun chip fi și scuze pentru un asemenea act abominabil.

În cu totul alt registru, însă, sub nicio formă nu pot să mă raliez „mișcării” Je Suis Charlie. Iar asta din simplul motiv că nu mă pot identifica deloc cu autorii unor caricaturi care lovesc direct și fără niciun menajament în credința a peste un miliard de oameni de pe Glob. Un miliard de oameni ca tine și ca mine, care, în majoritate, nu ar face mai mult rău altuia decît tine sau decît mine – adică nu ar lovi măcar, darmite să ucidă. Acești enorm de mulți oameni nu merită să fie atacați în tradiția și religia lor de către niște caricaturiști cărora nu le-au greșit nici cu un bob de piper.

Caricaturile jignitoare la adresa Islamului au fost desenate pentru a ironiza, de fapt, pe stupizii care se folosesc de Islam pentru a-și manifesta violența și apucăturile degradante. Problema este că au fost vizate simboluri ale religiei islamice, în loc să fie atacați ad hominem scelerații care se folosesc de religie pentru a manipula pe cei care iau arma în mînă și trag, înjosind numele pe care le strigă în acest timp – al lui Allah și al Profetului. Problema este că, atacînd în caricaturi „Sfînta Sfintelor” Islamului, s-a lovit, fără discriminare, în sensibilitățile justificate ale musulmanilor obișnuiți de pe tot mapamondul. Și da, ca de obicei, cînd lovești nediscriminator în toți se întîmplă să lovești mai ales în nevinovați, pentru că NEVINOVAȚII SÎNT MULT MAI MULȚI DECÎT CEI CU VINĂ.

Io nu mi-s Charlie tocmai din cauza lipsei de respect arătate de caricaturiștii acestei reviste celor peste un miliard de musulmani la fel de pașnici precum ești tu, creștin, evreu, budist, ateu, agnostic, gnostic, păgîn, wicca și așa mai departe. Și nu mi-s Charlie și pentru că am considerat acele caricaturi ca fiind în majoritate neinspirate, vulgare, unele chiar scabroase. Aș fi fost Charlie dacă acele caricaturi erau subtile, sau poate mai puțin, dar inspirate. Inspirate și mai ales orientate exclusiv către cei care le meritau, către cei răspunzători de răul adus în lume de fervoarea religioasă rău înțeleasă.Din păcate, cei de la Charlie Hebdo au ales să depășească limita bunului simț și al empatiei cu miliardul de oameni asemenea lor, dar musulmani. De aceea, nu pot fi Charlie. Pentru că un om care lovește nediscriminator în alții nu are nicio scuză. Pentru că oamenii din acest aluat sînt cei care, în alte circumstanțe și vremuri, ar fi lovit în homosexuali, evrei, stîngiști, dreptiști, țigani, liber cugetători, păgîni, creștini, amerindieni, afroamericani ș.a.m.d.

Dar, pentru asemenea mîrlănii, precum caricaturile grosolan jignitoare la adresa Islamului, nimeni nu ar fi trebuit să plătească cu viața, ci doar cu o scădere de tiraj. Din nefericire, însă, oamenii pun botul la astfel de ”glume” venite de sub centură. Așa se face că, oricît de ciudat ar părea, o anumită responsibilitate revine cititorilor Charlie Hebdo, cei care au cumpărat publicația, consumînd cu bucurie atacuri fără rost asupra unui miliard de oameni ca ei, a căror singură vină este ca au o credință religioasă care nu i-a făcut niciodată să ucidă, să lovească, să jignească – cel puțin nu mai mult decît celelalte religii i-au făcut pe restul pămîntenilor. Autorii morali ai crimei de neiertat de la Charlie Hebdo sînt numai cei care manipulează pe cei slabi de minte sub stindardul unei religii sau alteia. Dar responsabili moral pentru publicarea caricaturilor fără discriminare jignitoare pentru Islam, număr după  număr de revistă, sînt cei care i-au asigurat financiar apariția regulată: publicul cititor.

Nu vă faceți iluzii, însă, la gîndul că, dacă Charlie Hebdo nu ar fi avut succes la public și ar fi dispărut ca revistă cu mult înainte de cumplitul asasinat, nu s-ar fi găsit altcineva să piară sub gloanțele trase de demenții cu cagulă. Dacă nu era Charlie Hebdo, era altceva. Proștii care vor să omoare în numele religiei găsesc mereu ceva de ucis.

Eu nu sînt Charlie. Eu sînt un om care nu ar fi cumpărat niciodată asemenea caricaturi. Eu sînt un om care nu ar fi publicat niciodată asemenea caricaturi.

Eu sînt un om îndurerat de moartea celor de la Charlie Hebdo, dar la fel de îndurerat și de faptul că producțiile lor mizerabile au devenit acum un stindard al libertății.

Ironie a istoriei ce revine mereu, mereu pătată cu sînge: drept simboluri ale aspirațiilor noastre cele mai frumoase, de multe ori alegem lucruri și oameni care nu merită un astfel de statut. O facem din prostie, din ignoranță, din lipsă de responsabilitate.

Și, undeva, în toată această greșeală de atribuire a simbolului, ce înzecește puterea manipulărilor ulterioare, se află una din semințele perpetuării în veci a intoleranței, neînțelegerii și crimei.

P.S. Nu am găsit argumente mai puternice, în sprijinul cuvintelor mele de mai sus, altele decît talentul, inspirația, bunul simț, manifestate de caricaturiști veniți să sprijine libertatea de exprimare în acest moment greu. Tocmai contrastul dintre astfel de creații și caricaturile direct ofensatoare, bădăran insipide ale celor de la Charlie Hebdo, stă mărturie pentru adevărata artă a caricaturii, cea subtilă, inteligentă, punct ochit – punct lovit în cei cu adevărat vinovați de crimă în fața oamenilor, de orice religie ar fi aceștia. Deci, se poate să fii liber și să-ți exerciți arta, fără a arunca noroi peste cei mulți fără de vină. Dovada sensibilă a acestui fapt – anume astfel de caricaturi ”de sprijin” – este singurul lucru luminos în prezenta întunecată clipă: un exemplu și un model de urmat, o speranță adusă de creatorii cu adevărat inspirați, inteligenți, talentați.

JE SUIS MONSIEUR KLEIN.