Je suis Monsieur Klein

Ceea ce prea puțini dintre cititorii noștri au înțeles din mugetarea precedentă este un fapt simplu, cît se poate de limpede comprehensibil în structura și fondul respectivului text. Anume că eu nu pun problema de a justifica o crimă abominabilă, eu nu așez pe un taler un act incalificabil iar pe celălalt niște caricaturi mizerabile, încercînd să aranjez din stilistica unor vorbe meșteșugite indicația acului unei balanțe.

Eu am scris în ”Io nu mi-s Charlie” propriile mele gînduri, rostite către mine însumi, atunci cînd am gîndit că nu pot accepta ca simbol al meu, relativ la evenimentul îngrozitor de la redacția Charlie Hebdo, acel ”Je suis Charlie”. Iar apoi am expus respectivul text, respectiva rostire a mea către mine, pe care le-am propus ca subiect de meditație celor doritori să-mi afle gîndurile. Nu am intenționat să argumentez către alții, să le schimb opiniile cu ale mele. Am dorit numai să îi pun în contact cu ”gîndirea mea către mine”, lăsîndu-i să facă ce vor cu ea, dacă le va fi de vreun folos.

Și am dorit să îi pun în contact cu monologul meu interior pentru a le oferi posibilitatea de a vedea o altă viziune, mai nuanțată, mai puțin viscerală, alternativă a reacțiilor imediate și prea puțin mestecate de mintea majorității celor care ”Je suis Charlie” sau dimpotrivă.

Dar rădăcina acestui monolog interior este adîncă în inima mea. Și tocmai pentru a îmi face înțeleasă dorința de a scrie că nu sînt Charlie, simt că trebuie să vă vorbesc despre resortul interior profund care a pornit scrierea textului cu pricina.

Copil fiind, poate pe la vreo 10 – 11 ani, am văzut într-o revistă Magazin Istoric (sau într-un almanah literar ori de istorie) un articol despre caricatura antisemită. Erau acolo și exemple, precum și comentariile de bun simț ale autorului, un om erudit și echilibrat.

Am fost adînc atins de urîțenia gestului ”de exprimare” al caricaturiștilor, al ”pamfletarilor”. Cu acel simț al dreptății atît de natural copilului, am perceput faptul că astfel de caricaturi nu sînt un lucru bun, am intuit sămînța vie de rău pe care acestea o conțineau, în felul în care adoptau (sau chiar creau) stereotipuri privitoare la cultura, religia, obiceiurile, portul, trăsăturile fizice ale evreilor, pe care le foloseau la modul cel mai malițios, ofensiv, chiar scabros, pentru a transmite un mesaj lipsit de orice altă încărcătură, alta decît o așa-zisă ”satiră” agresiv antisemită.

Tatăl meu a văzut materialul pe care îl citeam și a vrut să-mi ia din mînă publicația, considerînd că sînt prea mic pentru a înțelege, că trebuie să mă mai coc la minte. Mama mea, însă, de față la această scenă, a simțit, așa cum numai o mamă poate, că este un moment important, în care eu sînt tulburat. Și că o astfel de tulburare mă poate duce către una din răscrucile acelea din viața noastră, despre care nu știm cît de importante au fost decît atunci cînd, mai înțelepți, îndreptăm un gînd plin de recunoștință către omul care a fost lîngă noi la momentul potrivit pentru a ne arăta o cărare pe care, altfel, ochii minții noastre necoapte nu ar fi descoperit-o niciodată. Sau poate prea tîrziu.

Așa că mama mi-a vorbit despre răutatea acelor caricaturi și afișe antisemite, mi-a deslușit cu vorbe pe care le puteam pricepe cuvintele autorului articolului, ajutîndu-mă să înțeleg răul fundamental din astfel de ”manifestări vizuale ale creativității”. Apoi mi-a spus că doctorul Borszofitzky, căruia îi datorez viața, este evreu. Că doctorul Roth este evreu. Că prietenii noștri, familia Adler, este de evrei. Că tanti Ella, cea mai bună prietenă în vîrstă a ei, femeia care a îndrumat-o cînd a ajuns la Brașov, între străini, este evreică. Iar profesorul Plugaru, vecinul nostru de apartament, om blînd și cult, este și el evreu.

Întrebarea pe care vreau să vi-o pun este cea la care am ajuns și eu la cîțiva ani după această întîmplare care m-a marcat. Ce ar fi fost dacă tatăl meu, dacă mama mea, m-ar fi luat pe genunchi și mi-ar fi arătat o colecție de caricaturi și afișe antisemite, rîzînd cu gura pînă la urechi și antrenîndu-mă și pe mine într-un asemenea amuzament sinistru? Ce s-ar fi întîmplat dacă nu ar fi fost cineva alături de mine la acea răspîntie, cineva care să-mi arate o cărare la capătul căreia să nu fie presărate cadavrele a milioane de oameni nevinovați?

Pentru că istoria caricaturii antisemite este una care însoțește, de-a lungul al cîtorva secole, antisemitismul ca fenomen care a culminat cu Holocaustul. Da, putem oricînd spune că acele caricaturi erau o formă de exprimare liberă, ce trebuie protejată. Și da, sînt complet de acord că o astfel de exprimare liberă trebuie protejată prin aceea că autorii nu trebuie să-și piardă viața sau libertatea. Dar această libertate nu poate fi deplină decît dacă există și vocile care se ridică împotriva unor astfel de manifestări, care pun în discuție legitimitatea morală și, pînă la urmă, practică, a existenței unor astfel de caricaturi. Voci care să nu ceară legi speciale pentru condamnarea unor asemenea ineptitudini maligne, ci care să fie suficient de convingătoare pentru a fi ele însele pavăză de idee și simțire în fața atacului acestora.

Dacă pe la 1870, sau 1924, ori 1932, caricaturistul X ar fi fost ucis pentru o producție antisemită, de către un evreu, aș fi adoptat ”Eu sînt X” ca simbol al libertății de exprimare? Hotărît: NU! Pentru că, dacă ajungi să tolerezi în forul tău moral interior astfel simboluri, trebuie să știi că te afli la o răspîntie. O răspîntie care poate că nu este doar a ta, ci a unei întregi civilizații. Iar una din cărările ce se deschid de aici are la capătul ei un morman din milioane de cadavre ale unor oameni fără vină.

Istoria ne-a arătat-o deja. Este timpul să-i învățăm lecția: NEVER AGAIN.

Pentru referințe privind titlul acestui articol: http://en.wikipedia.org/wiki/Monsieur_Klein

30 Comments

  1. M ianuarie 10, 2015
    • Aidan ianuarie 10, 2015
    • M ianuarie 10, 2015
    • Aidan ianuarie 10, 2015
    • M ianuarie 10, 2015
  2. Sever ianuarie 10, 2015
  3. Marius Ghinea ianuarie 10, 2015
    • M ianuarie 10, 2015
    • Marius Ghinea ianuarie 10, 2015
    • alexspw ianuarie 10, 2015
    • M ianuarie 10, 2015
    • Balamaci Serban ianuarie 10, 2015
  4. Mihai ianuarie 10, 2015
  5. Drow ianuarie 10, 2015
  6. LauRoman ianuarie 10, 2015
  7. Caleb ianuarie 11, 2015
  8. Caleb ianuarie 11, 2015
  9. Lara ianuarie 11, 2015
  10. Marius Ghinea ianuarie 11, 2015
  11. Caleb ianuarie 11, 2015
  12. D3F3 ianuarie 11, 2015
    • Aidan ianuarie 11, 2015
  13. Fedaykin89 ianuarie 11, 2015
  14. Kid - Je suis Charlie ianuarie 12, 2015
  15. fear2018 ianuarie 14, 2015
  16. Domnul Mate Ovidiu ianuarie 26, 2015
  17. Mihai august 11, 2015

Leave a Reply