La fel ca Diablo, Minecraft Dungeons oferă posibilitatea de a juca de unul singur sau în multiplayer. Acest multiplayer poate fi experimentat local (dacă se întâmplă să ai un prieten sau doi prin preajmă) sau online. Iar pentru partea de online mi-au adus aminte puțin de era Battle.net, pentru că Mojang te obligă să creezi un cont Microsoft. Și deși mi-ar fi plăcut să beneficiez de ajutorul unor alți jucători umani în stârpirea sutelor de monștri, am decis că prefer să mă descurc pe cont propriu decât să mai bucur o corporație cu datele mele personale.

Nu mă surprinde faptul că aceeași companie care nu te lasă să instalezi Xbox-ul fără conexiune la internet și înregistrare pe serverele lor se pune în mijlocul experiențelor online (pentru care se presupune că ai plătit odată cu achiziționarea jocului) pentru a exploata un zăcământ suplimentar de țiței digital. Dar tot m-am simțit dezamăgit că nu pot folosi doar contul de Nintendo Switch pentru a mă bucura de joc. Mi-a amintit de falul cum Bethesda a introdus obligativitatea unui cont pe site-ul lor pentru a juca primul DOOM pe console.

Acum haideți să vorbim despre povestea care l-ar face mândru pe John Carmack: tu ești personajul cel bun care încearcă să își salveze tărâmul de tirania unui omuleț caraghios și mânios. La intrarea în fiecare nou nivel ți se oferă un mic obiectiv (care de cele mai multe ori se rezumă la „mergi până la final, bate boss-ul sau recuperează obiectul păzit de un monstru gigant”) și mai departe trebuie să-ți croiești singur drumul printre hoardele de păienjeni, zombii, scheleți și alți omuleți cu capete pătrate. Cam asta este tot ce trebuie să știi, pentru că accentul este pus în totalitate pe gameplay.