Deși a avut ghinionul de a fi scos pe piață în același an cu Diablo II, Nox a apărut pe radarul meu înaintea faimosului contracandidat. Circumstanțele mi-au oferit direct în brațe o mică bijuterie neșlefuită de care m-am bucurat de-a lungul vremii în repetate rânduri.

EVADAREA DINAINTEA WEEKEND-ULUI

Universul jocului este conturat din prima scenă, când aflăm cine e protagonistul cu care ne vom petrece timpul pentru câteva ore bune. Bineînțeles, Jack, ca oricare dintre noi într-o zi de vineri, încearcă să se relaxeze cu o bere în fața TV-ului, când universul îi pune în cârcă salvarea lumii. Cum ziceam, o zi obișnuită de vineri. Într-un univers paralel, vrăjitoarea întunecată Hecubah vrea să cucerească lumea Noxului și poate reuși doar în posesia globului fermecat pe care Jack l-a primit de la vreo mătușă drept moștenire, așa că eroul nostru este prins între ciocan și nicovală, fiind adus cu forța în această lume magică.

Nu numai premiza îi oferă jucătorului ocazia de a răsufla câteva “lol”-uri, dar și unele clipe din cinematic sau de pe parcursul jocului sunt încărcate cu o doză de umor. Amintită fie scena în care intri într-o cameră de han peste un nevinovat NPC, aflat aproape în costumul lui Adam, care constată mirat că aventurile tale nu ar fi trebuit să te aducă acolo.

Pe parcurs realizezi că ești și tu, ca mulți alții înaintea ta, un Harap Alb ce trebuie să își adune gear-ul potrivit și să treacă prin toate nivelurile, ahem, adică probele, pentru a înfrânge Împărăteasa Roșie, de data asta. Nimic impresionant, dar decizia de a da voce fiecărui personaj ajută la realizarea unei imersiuni mai bune, chiar daca linia de dialog nu depășește uneori limita de caractere impusă de majoritatea parolelor de pe web. Un “Oh!” spus cum trebuie poate căpăta nenumărate semnificații și trece direct la obiect.

În general voice acting-ul din Nox este bun, urmând din loc în loc calea umoristică pe care au proclamat-o la început. În schimb, îmi amintesc cu drag de fiecare vrajă pronunțată clar și răspicat de protagonist, un precursor al “Fus-Roh-Dah”-ului, ce culminează cu strigătul de razboinic utilizat în momentul atacului de tip “berbec”, folosit doar de luptătorii adevărați, crescuți în adâncul munților și hrăniți cu lava proaspătă la micul dejun.