Sigur, mulți sunt cei care consideră căutatul detaliilor și ghidurilor o strategie greșită. Dar cum eu, un umil casual gamer, știam deja că echipa de la FromSoftware nu sunt tocmai fanii conceptului de nivel de dificultate (nu că aș susține așa ceva, nu mă înțelegeți greșit). Iar acea idee de ușor elitism din rândul jucătorilor de SoulsBorne și prezența constantă a motto-ului Git gud prin paginile de discuție ale fanilor te fac, oarecum, să privești Bloodborne ca pe un premiu strălucitor, la care poți doar să visezi. Cel puțin asta era senzația pe care o aveam la acea vreme.

Ce a urmat, după aproximativ 200 de ore de gameplay, a întrecut orice așteptare. Mai bine spus, a transformat constant percepția mea față de joc, cu fiecare monstru înfrânt și zonă explorată. Intimidarea de la început s-a transformat în curiozitate, apoi a evoluat către admirație și a sfârșit prin contemplare.

Înainte de toate, Bloodborne este o poveste despre umanitate, evoluție, cunoaștere, frică. Toate aceste concepte pot transforma o cultură în așa manieră încât poate accede către noi sfere de cunoaștere ori va fi martoră la propria distrugere.

Yharnam este locul unde se petrece mare parte din acțiune – un oraș cu puternice influențe gotice și victoriene. Hidetaka Miyazaki a susținut că mare parte din arhitectură este inspirată din locuri din Europa de Est, specifice din România și Cehia.

Nu se știe exact de unde provine personajul pe care ți-l creezi sau care erau motivele acestuia dinainte de a ajunge în oraș. Cert este că ai auzit de Yharnam ca toți ceilalți pelerini. Este locul unde se produce mai mult sânge decât alcool, sânge ce promite vindecarea unei boli care se răspândește cu o rapiditate nemaivăzută (vă sună familiar contextul?). Și totuși, toți acești bolnavi care se află în căutarea leacului providențial nu se mai întorc niciodată.