REVIEW: Bloodborne

Cum totul are referință la sânge, atunci când rănești pe cineva, sângele se împrăștie peste tot – inclusiv pe hainele personajului tău. Culorile sunt vii, iar texturile par aproape palpabile. 

Atmosfera din Yharnam este perfect acompaniată de orchestră și cor, iar acest detaliu ambiental transmite senzația de teroare și frică. Primesc un plus și sunetele pe care bestiile le scot atunci când intri în scena luptei, aici referindu-mă în special la Cleric Beast și Vicar Amelia. Țipătul lor nu are menirea să te înfricoșeze, ci mai mult să arate disperarea și destinul tragic al omenirii. Chiar ai acel sentiment că îi eliberezi de suferință când îți apare PREY SLAUGHTERED.

Este fascinant cum un joc apărut acum mai bine de cinci ani continuă să stârnească fascinație și apreciere. Povestea din Bloodborne a fost analizată de către jucători, game designeri și creatori de conținut, iar astfel s-a creat o întreagă mitologie. Au fost lansate posibile scenarii, care încearcă să deslușească toate elementele pentru comunitate, iar ele au primit apreciere atât de la nou-veniți cât și de la veterani.

Există inclusiv gameri care au pătruns în cod și fișiere, descoperind zone, personaje și linii de dialog care nu au fost folosite în jocul oficial – ceea ce adaugă un plus de mister și menține interesul viu.

3 Comentarii

  • Lucian
    Publicat iulie 26, 2020 6:27 pm 0Likes

    pag 3 O dată ajuns
    pag 3 Detalile
    pag 4 exploatând slăbiciunilor inamicilor
    pag 4 cât timp cât

    may the good blood guide your way

  • Micolash
    Publicat iulie 26, 2020 8:06 pm 0Likes

    De indata ce ai terminat un joc facut de cei de la From Software nu vei mai privi cu aceiasi ochi nici o alta experienta singleplayer. Si nu e vorba doar de dificultate sau gameplay mechanics, dar mai ales atentia incredibila pentru detalii, lore si un storyline complex.

Adaugă un comentariu