Și nici măcar nu sunt singurii morcovi atârnați pe băț în fața combatanților. Există și așa-numitele orders și contracts, practic mini-questuri de tipul „ucide 5 inamici cu o grenadă”, „câștigă 25 de meciuri Team Deathmatch” sau „dă 10 headshot-uri cu un SMG”, a căror completare îți oferă bani virtuali, pe care îi poți folosi pentru a-ți cumpăra diverse chestii de la Quartermaster aka $WAG $HOP. Există câteva zeci de seturi de items cu diferite tematici care pot fi cumpărate cu banii adunați din greu de pe urma contractelor, iar completarea unui set deblochează de obicei câte o versiune legendară a vreunei arme care oferă un bonus simțitor de XP. Și să nu uităm de supply drops, care sunt de fapt cutiuțe cu premii (lootboxes) pe care le primești în urma meciurilor sau completării cu succes a ordinelor de luptă. Din păcate, conținutul acestora este dezamăgitor în 99% din cazuri. Sigur, uneori pică o uniformă fancy sau un callsign interesant, dar de multe ori primești câte un bonus temporar de XP și diverse decorațiuni pentru patul pistolului, al căror rost nu l-am înțeles. În primul rând pentru că rareori folosești pistolul in timpul unui meci și în al doilea rând pentru că în mod normal nici nu se vede respectivul design și trebuie să apeși pe un buton special de admirat pistolul.

Meciurile în sine sunt distractive și modurile diverse de joc sunt, cred eu, mulțumitoare pentru oricine. Acțiunea este la fel de furioasă și intensă ca oricând și vă va ține lipiți de monitoare, cu pulsul ridicat periculos de mult. Noul setting i-a forțat pe producători să fie un pic mai creativi în ceea ce privește score streak-urile. Sunt aceleași pe care le cunoaștem deja, doar că adaptate noii (vechii?) perioade de timp: nu mai dai cu predator missile, dai cu o bomba ce cade din avion; nu mai vezi inamicii pe hartă cu ajutorul dronei, ci cu un biplan care zboară la altitudine joasă; nu mai bubui harta de la bordul unui AC-130, ci chemi un baraj de artilerie care spulberă toată harta. Personal, mi s-a părut salutară întoarcerea în WWII, nefiind foarte pasionat de incursiunile futuriste ale seriei. Ce să zic, Unreal Tournament rămâne tata lor, and Kimo would agree.

Din nefericire, multiplayer-ul stă prost chiar la capitolul hărți. Deși toate hărțile arată spectaculos, level design-ul este extrem de anost si plictisitor. Majoritatea hărților nu sunt decât o adunătură de coridoare mai înguste sau mai largi conectate între ele, lipsite de orice detaliu important din punct de vedere tactic și presărate cu numeroase bariere artificiale. Enervantă în mod special este harta London Docks, unde sunt niște trepte pe care sunt mereu convins că se poate urca, doar că de fiecare dată mă lovesc de zidul impenetrabil al lui lanț care îmi blochează calea. De asemenea, unele hărți sunt deranjant de mici și înghesuite, lucru dovedit din păcate de tendința obositoare a jocului de a-ți da spawn în mod repetat în același loc. Și uite așa m-a apucat iar nostalgia dupa MWII, ale cărui hărți erau superb realizate din toate punctele de vedere. Eh, vremuri… O altă chestie ușor enervantă este prezența imposibil de penetrantă a announcer-ului stresant, care oferă încurajări și îmbărbătări din trei în trei secunde, în funcție de cum se schimbă tabela de scor: „We are losing the fight, pick it up! We are crushing them! Do not accept defeat! Fight harder! We are winning! We are losing! We are winning, keep it up!” Chill, man.

Pauzele dintre meciuri ți le petreci în Headquarters, practic un world hub în care poți vorbi cu NPC-uri, prelua contracte, testa arme pe poligon și, desigur, te poți uita la alții cum deschid lootcrates pentru că ei au primit și tu nu. Ha! Nu mi se pare o idee rea zona asta de relaxare, mai ales că este foarte arătoasă și îți induce așa un sentiment de „hai mă că runda viitoare o să mă descurc mai bine, hai că se poate!”. Tot în zona de Headquarters îți poți personaliza soldatul, loadout-ul și armele, deci e un loc bun de frecat menta cât aștepți să se încarce următorul meci.