REVIEW: The Crew

Există şi alte motive pentru întârzierea recenziei The Crew, în afară de venirea sărbătorilor de iarnă peste noi mai ceva ca tăvălugul sovietic şi condiţia MMO racing de la baza producţiei Ivory Tower/Ubisoft Reflections? Îmi este greu să răspund. Sincer să fiu, The Crew sparge graniţele genului de joc dificil de transpus într-un review, căci e fantastic de bun şi extraordinar de slab în egală măsură, în acelaşi timp, pe aceleaşi planuri. Cumva, jocul există nu doar pe o singură hartă continentală persistentă, ci în realităţi paralele, dezvoltate în mintea fiecărui jucător. The Crew poate fi o experienţă nocturnă Zen sau un uriaş racing game deprimant.

În teorie, The Crew transpune mai mulţi playeri pe suprafaţa unei hărţi gigantice, o simulare relativ fidelă a teritoriului Statelor Unite – teritoriu împărţit în cinci regiuni geografice. Din acest punct de vedere, jocul atinge un punct aproape orgasmic: sute de maşini personalizate traversează în lung şi-n lat şoselele, munţii, mlaştinile şi deşerturile nord-americane, explodând în culoare, viteză şi libertate. Celeritatea motorizată, fie ea virtuală, reprezintă un ideal exotic, furios, descătuşat – iar The Crew reuşeşte cu uşurinţă să te introducă în clubul celor care zboară la nivelul asfaltului.

The_Crew_PC_Screenshot (4)
Ne-au ridicat vizele?!

Producătorii au identificat corect cerinţele împătimiţilor de arcade racing – de altfel, nu există vreo urmă de simulare în mecanicile jocului sau în comportamentul automobilelor – şi au livrat exact ce trebuia. Eu văd The Crew drept fuziunea spirituală perfectă între elementele de tuning auto din NFS Underground, universul open-world din Test Drive Unlimited 2, acţiunea vehiculară de pe Valea Prahovei şi o poveste atât de proastă încât ar putea să îi aparţină numai lui Tommy Wiseau. Din nefericire, Wiseau nu şi-a împrumutat geniul, aşa că avem parte de o telenovelă abjectă cu maşini grozave şi autostrăzi scăldate în simfonia sutelor de cai putere. Fuck yeah.

The_Crew_PC_Screenshot (7)
Bine aţi venit la spectacolul autostrăzii!

Înainte de a trece la story şi gameplay, aş vrea să elimin capitolul realizare tehnică din ecuaţie, pentru a construi suficient spaţiu de manevră – voi avea nevoie de viraje largi când încep să ciuruiesc la foc automat naraţiunea, zdrobind într-o pulpă gelatinoasă scenariul, sub talpa autoritară a bocancilor de reviewer. Ştiţi cum strivea Isaac bietul necromorph pe USG Ishimura, ori cum Jacket făcea marmeladă din ţestele rusnacilor? Metaforic, cam asta merită personajele goale, lipsite de esenţă şi tridimensionalitate din The Crew. Oricum, pe laturile soundtrack şi grafică, jocul punctează excelent. Anumite momente, sub imperiul locaţiilor impozante, pictează tablouri splendide.

The_Crew_PC_Screenshot (11)
Bulls on parade!

Maşinile arată demenţial, fiind reproduse cu fidelitate – ceea ce suplimentează estetica bogată a mediului înconjurător, indiferent că traversezi o metropolă plină de viaţă, un pustiu imaculat de sare sau o şosea de coastă. Mai mult, posibilitatea modificării aspectului bolizilor dă frâu liber imaginaţiei pestriţe şi se traduce sub forma unor creaţii personale ce variază de la kitsch la artă pe patru roţi. Acompaniată de coloana sonoră antrenantă – Wolf Parade, Arctic Monkeys, Hanni El Khatib, We Cry Diamonds, Nas, Mos Def, Autoerotique, Power Glove, Verdi(!) şi Joseph Trapanese (Oblivion, The Raid: Redemption, The Raid 2, TRON: Legacy) sunt doar un fragment din oferta celor 7 posturi radio in-game –, grafica din The Crew animează ireproşabil experienţa open-world.

18 Comentarii

  • Razvan B
    Publicat ianuarie 7, 2015 5:06 pm 0Likes

    Zici ca poate sa inlocuiasca cu brio componenta de tunnig vizual ce o avea NFS Underground? Abia astept sa vad! Sunt curios daca o sa-mi trezeasca aceleasi simturi si simtaminte pe care le am inca de la NFSMW!

    • Aidan
      Publicat ianuarie 7, 2015 5:07 pm 0Likes

      Cumpara-l cu incredere. Nu prea are alternativa acum la capitolul tuning.

  • mahri726
    Publicat ianuarie 7, 2015 6:03 pm 0Likes

    Ca sa va faceti o idee cat de mare e jocul…The Crew are o harta de peste 500 000 km patrati. Romania…238 321.

  • mahri726
    Publicat ianuarie 7, 2015 6:27 pm 0Likes

    Nah…am gasit undeva gresit…majoritatea zic 5000km patrati si 10 000 de km de drumuri. Tot e mare.

  • D3F3
    Publicat ianuarie 7, 2015 9:06 pm 0Likes

    Ai uitat sa completezi la final Ofertant, bine daca e o critica subtila adusa la adresa Ubisoft te rog sterge acest comment.

    • Aidan
      Publicat ianuarie 7, 2015 11:14 pm 0Likes

      Nu este rea interpretarea ta, dar marturisesc ca uitasem de ofertant 🙁

  • Chipicao
    Publicat ianuarie 8, 2015 6:37 am 0Likes

    Legat de microtranzactii, ma zbat ca neghiobu sa strang bani pentru anumite masini.
    Pagani Huayra e putin peste 500.000 in-game coco
    Agera R, LaFerrari sau Hummer H1 sunt peste 1 milion.

    Asta in conditiile in care o cursa banala iti da numai cateva mii, si doar vreo 3 curse de 40-60 de minute (fiecare) iti dau 80.000.

    Mârlani.

  • Chipicao
    Publicat ianuarie 8, 2015 6:41 am 0Likes

    Si inca ceva, povestea si personajele sunt intr-adevar stupide, dar nu se compara cu atrocitatea din TDU2. Are target cu cateva clase mai sus 🙂

  • romario
    Publicat ianuarie 8, 2015 11:22 am 0Likes

    @chipicao pretul masinilor scade substantial (pana la 30%) odata cu avansul in joc si obtinerea de asa numitele perks points pe care le folosesti pentru a scadea pretul de achizitie al masinilor.
    Apoi, o modalitate rapida si usoara de a obtine bani e sa folosesti o masina de tipul Perf sau Circuit(cu cat mai buna, cu atat mai bine) in Bonneville Salt Flats pentru a face o succesiune de drifturi si salturi. Poti obtine si 4000-4500 de $ / succesiune. Intr-o ora poti depasi 120.000$. Comparativ, o vizita la un landmark iti aduce 2000$.

  • Chipicao
    Publicat ianuarie 8, 2015 1:19 pm 0Likes

    Mersi, uitasem de perk points. Care in mod ironic trebuie cumparate daca vrei sa ai toate avantajele 🙂

    Drifturile nu mi se par mare branza. ce mi-e 120.000 intr-o ora, ce mi-e 80.000 in 38 de minute pe cursa „One Huge Loop”. Macar la cursa nu ma plictisesc.

    Oricum ai face, banii vin greu. Sa iei 5-6 masini sa zicem ca merge. Dar eu n-am luat jocul asta ca sa ma rezum la 6 masini, le vreau pe toate.

    Sunt curios cum o sa fie cu DLC-urile. Am platit Gold Edition ca sa „platesc” icna o data masinile in joc?

    • Aidan
      Publicat ianuarie 8, 2015 1:28 pm 0Likes

      Eu am uitat de perk points. Cred ca am uitat sa la distribui si in-game. Ups :))

  • Cristi
    Publicat ianuarie 9, 2015 10:17 am 0Likes

    sunt total dezamagit de colaborarea voastra cu http://www.game-shop.ro
    cei mai neseriosi comercianti care exista

    • Aidan
      Publicat ianuarie 9, 2015 10:34 am 0Likes

      Metodele de comert practicate de GS nu sunt responsabilitatea noastra. Cred ca intelegi gresit mecanismele: noi nu reprezentam GameShop, iar ei nu ne reprezinta. Doleanta ta este directionata eronat.

  • Cristi
    Publicat ianuarie 9, 2015 11:12 am 0Likes

    punand numele pe site, si facandu-le publicitate, nu va reprezentati reciproc, dar va asociati.
    asocierea cu asemenea oameni nu este de bun augur.
    nu a zis nimeni ca sunteti responsabili de ce fac ei, dar intrand pe site-ul lor de pe site-ul vostru nu va pune in lumina buna.

  • Alex Catalin
    Publicat ianuarie 20, 2015 8:25 pm 0Likes

    Poate o sa apara si pentru playstation 3 😐

    • Aidan
      Publicat ianuarie 20, 2015 8:29 pm 0Likes

      Sincer sa fiu, sunt aproape nule sansele 🙁

  • BOGDAN DAN AUREL
    Publicat aprilie 20, 2015 7:11 pm 0Likes

    Cred ca ma apuc sa-l joc cand am vreme dupa ce am citit reviewul.
    Felicitari pentru review.

  • Lola
    Publicat mai 2, 2022 2:50 pm 0Likes

    well done

Adaugă un comentariu