Arcaşi, grupuri de arcaşi şi apoi mai mulţi arcaşi – spre acest tip de uniformizare tinde modul multiplayer din Dragon Age Inquisition în faza incipientă. Am ales să tratez separat componenta MP fiindcă experienţele întâlnite de jucători în mediul online sunt total diferite de cele din campania solo. În fond, Inquisition este un Action-RPG eminamente single player, iar prezenţa acţiunii online este mai mult un capriciu al celor de la Bioware decât o formă de conţinut esenţială pentru completarea megastructurii zidite în zecile de ore necesare parcurgerii poveştii. Deşi sursa principală de inspiraţie este – aşa cum era de aşteptat –, tot Mass Effect 3, caftul în cooperativă nu construieşte o punte interactivă, dinamică, între single şi multi.

Totuşi, Dragon Age Inquisition nu mizează pe competitivitate, ci exclusiv pe acest 4 player co-op destul de interesant, în ciuda ritmului oarecum lent în care se desfăşoară. Personajele sunt prestabilite şi se identifică cu o singură clasă, însă opţiunile sunt solide – ba chiar depăşesc în complexitate cele trei specializări din campania Inchizitorului. Iniţial poţi alege doar între Korbin (un Legionar dwarf eficient în lupta melee), Neria (mag elf, Keeper în timpul liber) şi Hall (arcaşul preferat de 90% din jucători), dar producătorii au dezvoltat un sistem de progresie ce implică atât creşterea în nivel prin acumularea punctelor de experienţă, cât şi crafting-ul unor piese şi seturi de echipament.

Hărţile sunt variate, având o configuraţie de tip culoar, ce te obligă să respecţi traseul din poartă în poartă, eliminând grupuri de inamici. Anumite camere secrete sunt accesibile doar în prezenţa claselor capabile să le deschidă. De exemplu, zidurile şubrede pot fi dărâmate numai de specializările melee, în timp ce magii sunt singurii care pot dezactiva barierele imateriale – frustrant, când întreg grupul tău este compus din fanii lui Lars Andersen – cel puţin până treci de nivelul 8 şi te poţi baza pe propriile abilităţi. Mai mult, fiecare „meci” se identifică cu o operaţiune a Inchiziţiei, alcătuită din multiple obiective, unele relativ dificile în absenţa unei echipe coordonate.

Vorbesc cu voi acum, cei mai aventuroşi din fire: dacă întreg grupul cade la pământ, misiunea se încheie şi trebuie reluată, aşa că staţi departe de atacurile unui Revenant până când nu îl puteţi culca din două shuto plasate la gât. Oricum, senzaţia de biruinţă creşte exponenţial pe nivelurile de dificultate Threatening sau Perilous, la valul cinci. Credeţi-mă pe cuvânt.

Magazinul in-game distribuie conţinut diversificat, tranzacţionabil folosind bani reali sau gold acumulat în timpul misiunilor. Cutiile cumpărate adăpostesc materiale, componente necesare personalizării ori îmbunătăţirii echipamentului şi poţiuni, extrem de folositoare pe câmpul de luptă.

Bioware afirmă că dezvoltarea modului co-op a durat doi ani, de realizarea lui ocupându-se oameni din echipele Dragon Age şi Mass Effect. Ce-i drept, influenţa „mass-effectiană” se simte, dar nu acolo unde trebuie. Eu rămân de părere că am luat o decizie corectă atunci când am hotărât să tratez într-un mini-review separat componenta MP, căci prezenţa şi calitatea înfruntărilor online nu afectează restul jocului.

Evident, aş putea face o medie simplă, nota finală indicând un 8.25. Altminteri, luaţi de bună căsuţa tehnică.