Review: XBOX Games Showcase 2020

În data de 23 iulie 2020, Microsoft a promis că va prezenta cea mai bună colecție de jocuri de generație nouă, pe cea mai puternică dintre consolele existente în lume. Însă ceea ce am văzut pe parcursul evenimentului „Xbox Games Showcase” a fost exact ca un derby Steaua – Dinamo în care fiecare echipă marchează 2 goluri și la final toată lumea pleacă împăcată că a văzut ceva spectacol, dar nu poate sărbători victoria.

La fix o lună și două săptămâni de la afișarea primelor imagini cu PlayStation 5 și jocurile care îi stau alături, Microsoft a defilat cu câteva dintre titlurile cele mai emblematice pentru platforma Xbox: Halo Infinite, Forza Motorsport și Fable. Pe alocuri, au fost presărate și noi încercări de a folosi teraflopii fluturați ostentativ de Xbox Series X. Însă per ansamblu, evenimentul a fost mai degrabă grăbit, vag și mai puțin impresionant decât lansarea Sony de luna trecută.

Prin comparație cu Sony, Microsoft a tăiat timpul de prezentare la jumătate. Ce-i drept, părinții Xbox Series X (serios, încercați să-i pronunțați numele de 3 ori și repede) au prezentat designul consolei din timp și au fost mai consecvenți în a oferi informații despre planurile pe care le au pentru viitoarea generație de non-PC-uri cu specificații tehnice de PC-uri mid-range și sisteme de operare proprii.

57 de minute de prezentare Xbox Series X: 17.5% Halo Infinite, 30% meh finit

Din cele 57 de minute alocate pentru prezentare, Halo Infinite a luat partea leului de 10, în timp ce niciun alt joc nu a primit mai mult de 3 minute pentru prezentare. Nici măcar tradiționalul Forza Motorsport (care ar trebui să concureze cu Gran Turismo, dar nici nu este promovat suficient), spectaculosul Crossfire X (încercarea Microsoft de a detrona Battlefield și Call of Duty) și ingeniosul Medium.

Prioritățile au fost stabilite destul de clar, iar jocul scos la înaintare ca titlu de lansare și factor de zbor pentru consolele de pe raft este noul Halo.

2 Comentarii

  • Tsunami
    Publicat iulie 24, 2020 8:36 am 0Likes

    Cea mai neasteptata surpriza este STALKER 2. Este varianta celor de la MICROSOFT de a se adresa est-europenilor care probabil au piratat jocul original, dar acum au ajuns copii mari si au joburi.

Adaugă un comentariu