Îmi place să cred că am ouăle suficient de mari încât să merg într-o cămașă roz la o convenție Hell’s Angels fără să mă treacă vreo emoție.

Vreau să spun că nu pun mare preț pe imaginea de mascul feroce, fiindcă nu barba, reclamele Gillette sau tatuajele te fac bărbat, ci niște chestii mult mai importante.

Dar când Far Cry își bate joc de prost-apocalipsă, încep să mă enervez. Totul până la prost-apocalipsa din Hope County! În special atunci când scoți pe piață un DLC și îi zici joc complet, deși este doar o agendă deghizată a unor crezuri corporatiste.

O găleata de roz cu un gameplay neschimbat in proporție de 90%, ce continuă teoretic FC5 și o poveste mai slabă decât osul de meduză. Un joc apatic, fără raison d’être, care tinde să facă justiție socială de dragul actului.

Salmonela Pink

New Dawn mi-a picat atât de prost, încât nu am reușit să-l joc. Pur și simplu mi-a displăcut din primele 10 minute, când a încercat să-mi bage pe gât un story cu o adâncime în fața căreia capodopera Blood Dragon ar fi râs cu lacrimi.

Deși ambele sunt pline de roz, magenta, roșu și albastru, doar Blood Dragon a știu ce să facă cu această paletă superbă.

Recunosc că m-am chinuit. Am încercat să-i dau o șansă și să absorb lumea vibrantă, ce îți transmite în permanență senzația că ai băgat un amestec de iarbă cu cocaină, un strop de mătrăgună și ai un trip nasol.

Natura din New Dawn nu este deloc plauzibilă, doar o Montana reciclată în alte nuanțe netflixiene foarte trendy în prezent (pe alocuri Fortnite este mai serios).

Pe bune, jocul vrea să cred că niște decenii pot transforma o Americă bombardată nuclear în ceva foarte Annihilation-like, cu bizoni pe care cresc muguri de brad, iar toate armele strânse de prepperi sunt cumva pierdute și deteriorate, așa că trebuie să-mi fac lunetă din cornete, bandă adezivă și WD-40.

Pentru că, vă jur, New Dawn mi-a pus la dispoziție cel mai puțin impresionant arsenal din toată cariera mea de gamer. Într-un FPS, chestia asta nu prea e OK.