REVIEW: Legend of Zelda – Breath of the Wild
Însă, la fel ca în viață, satisfacția nu este găsită în momentul atingerii scopului. Plăcerea cea mai mare este dată de momentele când ajungi acolo cu pași mici și te pregătești pentru marele final. Începutul și sfârșitul sunt cunoscute foarte bine, dar între ele avem libertatea de a alege felul cum ne petrecem timpul.
Putem explora lumea într-o încercare inutilă de a-i găsi limitele, sau putem rămâne într-o singură regiune în încercarea de a ne integra într-o comunitate. Putem să ne grăbim către final și să fim orientați către scopuri fixe, sau putem petrece timp pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim și legile nescrise care o guvernează.
Pentru unii dintre noi, sălbăticia poate fi crudă. Dar pentru mine, suflul ei a fost revigorant și mi-a stimulat imaginația și dorința de a explora. Pe parcursul a 120 de ore am reușit să termin “Breath of the Wild”, dar tot nu simt că am explorat tot ceea ce îmi poate oferi.
Aș fi putut lejer să reduc timpul la jumătate dacă nu zburdam liber prin natura din ținutul Hyrule, dar sunt sigur că satisfacția ar fi fost mult mai mică. Aștept cu nerăbdare cea de-a doua parte a acestei capodopere și vă încurajez să îi acordați o șansă dacă aveți ocazia – indiferent dacă achiziționați un WiiU la un preț modic, rulați un emulator pentru PC, sau vă alăturați grupului select de copii cool care se joacă pe Switch.
10
+ Cea mai bună experiență de explorare pe care am găsit-o într-un joc;
+ Sălbăticia este plină de viață și are un farmec îmbietor;
+ Grafica este concepută pentru a trece cu grație testul timpului;
+ Sunetul și muzica oferă o atmosferă feerică și complementară poveștii;
+ Povestea este spusă exact așa cum trebuie pentru a fi e placul tuturor categoriilor de jucători;
+ Sute de ore de conținut care poate fi explorat și descoperit;
– Sistemul de luptă poate fi lent și enervant; – Anumite acțiuni devin repetitive după o vreme;
Producător: Nintendo EPD
Distribuitor: Nintendo
Disponibil pe: Nintendo Switch, Nintendo WiiU
Testat pe: Nintendo Switch Data lansării: 3 martie 2017
4 Comentarii
Ziskele
Review pt un joc din 2017?
Vlad Costea
Dacă ajută cu ceva, a fost scris în 2019 :))
Dar înțeleg ce spui, nu este un titlu de actualitate și ar putea părea ciudată alegerea de a-i acorda atenție. Însă cunosc mulți oameni care nu au încercat niciun titlu din seria Legend of Zelda și consider că „Breath of the Wild” este un punct bun de plecare. Mai mult de atât, atunci când ne jucăm pe banii noștri mai așteptăm reduceri, mai amânăm achiziția câte o lună sau două și ne ajustăm preferințele în funcție de buget. Dacă am fi primit titlul pentru review din partea Nintendo, atunci povestea ar fi fost alta.
Catalin
Breath of the Wild e nemuritor
Vlad Costea
Sunt de acord, este genul de joc la care ne vom uita peste 10-20 de ani și îi vom aprecia stilul grafic, mecanicile și curajul de a lăsa atât de multă libertate de explorare. Ai văzut și varianta articoului din revista NEXT LEVEL? Ai link de descărcare în sidebar 🙂