Cred că cea mai mare problemă a lui Pillars este faptul că a apărut după Divinity: Original Sin. Un titlu care ne-a arătat că poţi face RPG-uri în stil vechi, dar modernizate. D:OS, este surprinzător din toate punctele de vedere şi nu-ţi vine să crezi cât tupeu au avut producătorii, în timp ce Pillars… mai ales prin comparaţie, pare creat de cineva încorsetat de convenţiile de demult sau de cineva care se străduie să nu pară incompetent ca şi programator, care poate a dorit să creeze mai mult, dar nu ştie cum, nu poate cum. Al doilea minus… a doua alegere de design care m-a înfuriat a fost stupiditatea eroilor dar şi limitările de gameplay impuse. În PoE nimic nu este stack-abil, ca şi cum, dacă ţi-aş arunca o găleată de gaz în cap şi ţi-aş da foc, apoi aş mai arunca una, nu ai arde mai repede sau mai puternic. Nu, ai arde exact la fel de tare, dar, hai, treacă de la mine, pentru puţin mai mult timp, până ce a doua cantitate de gaz este complet transmutată. Şi mi-aţi putea spune: „băi Nicule, aici chiar exagerezi, asta e norma în mai toate RPG-urile”. Şi vă dau dreptate, asta e norma şi e foarte greu să balansezi un joc atât de complex, dacă nu pui nişte limite, dar, ştiţi ceva? Un producător care renunţă la ele (sau nu le face atât de evidente) dar se luptă, cu toate astea, să optimizeze gameplay-ul şi să ţină cont de ce ai putea inventa şi încerca, arată un mult mai mare respect pentru noi, ca şi jucători. În Divinity, de exemplu, dacă ţi se pune pata şi muţi 10 butoaie pline cu parafină, adunate de cine ştie unde (e dificil, pentru că sunt foarte grele şi trebuie să faci ture-ture) şi le pui pe toate pe acelaşi câmp de bătălie, să te ţii. Poţi, dacă vrei, doar să le spargi şi toată lumea care va călca în lichid va fi încetinită, poţi apoi să dai foc bălţilor (şi implicit tuturor celor care stau în ele) şi să creezi astfel şi zone de netrecut între tine şi inamici. Sau, şi mai bine, aştepţi ca duşmanii să ajungă între ele şi arunci o vrajă atât de puternică încât să provoci o explozie. Dacă butoaiele sunt suficient de apropiate, te bucuri de artificii, de nu, poţi să te repoziţionezi şi să reîncerci capcana cu butoiul cu numărul doi. Chiar mai bine, poţi pune între aceste butoaie şi câteva cu otravă şi provoca explozii mult mai nocive, care continuă să ardă mediul înconjurător chiar şi după ce bumul iniţial dispare. Până şi butoaiele cu apă sunt interesante. Ce credeţi că o să se întâmple cu cei care calcă în bălţi dacă aruncaţi un fulger?

În Pillars nu există această diversitate, nu există niciun fel de interacţiune între eroi, vrăjile lor şi restul elementelor jocului, nu poţi combina două efecte pentru un rezultat mai puternic şi aşa mai departe, producătorii au decis să te limiteze total, ori joci aşa cum vor ei,ori nu joci. Te apucă din când în când dragul explorării şi ajungi într-o zonă în care simţi că trebuie să fie ceva ascuns. Perii şi după 5 minute, în sfârşit, eroul cu ochii mai ageri observă trapa din podea. Cauţi şi te bucuri ca un copil, un inel unic care oferă +3 Perception (exact ce-ţi trebuia), îl pui rapid pe degetul cercetaşului şi râzi ca un nebun. Cu 20 la Peception sigur nu o să-ţi mai scape nimic! Când deschizi panoul cu statistici însă, surpriză, doar 18, în loc de 17 cât aveai înainte? Păi de ce?! Păi pentru că basca cu vizor cu ultraviolete (vorba vine, încerc să dau sens puterilor ăstora anexate obiectelor pe care le echipăm în RPG-uri) nu e compatibilă cu inelele magice care aruncă o aură peste obiectele sau trapele ascunse. Pur şi simplu nu funcţionează împreună. Probabil unul foloseşte Unix în timp ce celălalt Windows, iar eroul nu poate rula două sisteme de operare simultan. Din acest punct de vedere PoE este mai slab şi decât unele jocuri flash gratuite, ca seria Epic Battle Fantasy, pe care v-o şi recomand. În EBF3 am reuşit să strâng şi să arunc atâtea bucăţi de armură pe un singur erou încât a sărit (cumulat) peste 100% din punct de vedere al protecţiei împotriva unuia dintre tipurile posibile de damage. Ce credeţi că s-a întâmplat în momentul în care am dat nas în nas cu un inamic care ataca pur pe palierul pe care eram acoperit total? De fiecare dată când lovea acel erou, îl însănătoşea. Pe lângă incredibilul şi hilaritatea situaţiei („dă frate, dă, dă cât vrei tu în ăla”), lucrurile de genul acesta te atrag în a experimenta şi te fac să-ţi pese de lore-ul şi echipamentul pe care-l foloseşti. Şi credeţi-mă, EBF3, cu toate combinaţiile şi buff-urile posibile aruncate peste eroi, tot nu a devenit uşor. De fapt, există lupte pe care clar nu le poţi câştiga, nici după ce ai găsit toate armurile şi armele din joc. Ăsta da tupeu.

Mă străfulgeră o idee (ghiciţi în care dintre jocuri): „oare dacă mut cuferele astea, deosebit de grele şi de greu de distrus în faţa unor deschideri mari, pot forţa toţi inamicii către un cap de pod improvizat?” Ce credeţi(?), a funcţionat! Apoi mă trăsni alta: „păi ia stai aşa, dacă aleg ca eroul ăsta să nu mai poată fi vindecat decât cu otravă şi să se facă bine de fiecare dată când e rănit sau stă în bălţi pline de sânge (cât de geniale sunt aceste posibilităţi?!), oare nu pot să-i dau o armă care să-i facă rău, pentru a-l face constant bine?” Ce credeţi(?), nu a funcţionat.. Dar, ce importanţă are, producătorii mi-au câştigat respectul şi m-au făcut să investesc pe atât multe planuri în jocul lor. În Pillars… uff… nici măcar nu-ţi trece prin cap să încerci lucruri de genul, pentru că nu există niciun fel de interactivitate cu mediul înconjurător. Nu poţi muta nimic, nu poţi teleporta nimic, nu poţi interacţiona cu scaunele, mesele, sau oricare alte obiecte decorative, nu există nici măcar pickpocketing(?!). Ceea ce se răsfrânge negativ şi asupra posibilităţilor de rezolvare a puzzle-urilor şi quest-urilor. În Divinity, în câteva cazuri, reuşeşti să-ţi atingi scopul în moduri deosebite şi bizare, mai-mai că-ţi vine să crezi că ai faultat jocul (că ai trişat), atât de multe posibilităţi de rezolvare există. În PoE nu funcţionează decât cu lupta sau cu vorba. De multe ori ai impresia că joci un adventure de tip vechi, în care plimbi eroii peste planşe frumos colorate, numai că, în loc să cauţi obiecte, aştepţi să apară următorii inamici. Singurul moment în care mi s-au aprins luminiţele a fost când am realizat că pot dezarma şi lua cu mine capcanele împrăştiate prin niveluri. După care am încercat să pun mai mult de una cu acelaşi erou şi mi-a trecut. În momentul în care o plasezi pe a doua prima dispare ca prin magie. Puf! Harry Potter! Am zis că scuip pe ecran.