REVIEW: Pillars of Eternity

Aproape toate locaţiile prin care Pillars m-a purtat au fost tipice, banale chiar. Castele, păduri, canalizări… cred că problema este că s-au autolimitat, toate planşele sunt dreptunghiulare şi toate oraşele mari (doar două) sunt împărţite în sectoare. Pierd în acest fel din grandoare, pentru că ştii, imediat ce deschizi harta, unde o să se termine. Îmi aduc aminte cum în BG2 am ajuns la un moment dat într-o piaţă-carnaval care sălășluia în mijlocul unei arene cu o arhitectură ce aducea cu templele islamice. Deşi încă nu vorbisem cu nimeni, simţeam istoria din spatele acestui loc, îi simţeam puterea şi personalitatea. Planşele din Pillars, par mult mai sterile din acest punct de vedere. Armele, la fel. În timp ce in BG2, lângă banale săbii am găsit praştii, bice de lupta, chiar şi harpe. Ce părere aveţi de o harpă ca şi unealtă ofensivă? Când am construit prima armă mai deosebită a trebuit să fur una din bucăţile care-mi lipsea. Eram supărat, pentru că nu am reuşit să o fac fără să fiu prins şi am fugit ca un laş, dar a meritat, pentru că s-a dovedit a fi cu adevărat extraordinară. În Pillars pur şi simplu nu-ţi pasă, toate sunt unelte, nimic nu sare calul ca şi damage, chiar dacă sunt marcate ca unice, în timp ce poveştile din spatele celor mai „speciale” nu reuşesc să ridice nici măcar o sprânceană. Existau apoi în BG2 multe locuri în care aveai impresia că ai ajuns din greşeală şi că nu ar trebui să fii acolo. Când am descoperit muştele alea atât de periculoase (toate atacurile lor erau mentale), ce păreau din altă lume, nu mi-a venit să cred, când am aflat mai apoi că intuiția nu m-a trădat şi că, de fapt, chiar erau extraterestre, dar mai ales care erau implicaţiile existenţei lor pe Pământ…

Din fericire rasa îşi face apariţia şi în Pillars (sau mă rog, una foarte asemănătoare, nu am verificat) şi, deşi sunt mult mai uşor de găsit şi înfruntat, m-am bucurat când am descoperit că side-quest-ul ce le-a fost atribuit este unul dintre cele mai bune ale jocului. Mini-povestea este printre singurele care influenţează direct un alt quest, care, incredibil, pare chiar important în economia story-ului principal. Implicaţiile alegerilor posibile te fac să te gândeşti bine de tot la ce urmează să faci. Acest quest subliniază însă un alt mare minus al lui Pillars. 90% din ele sunt prea liniştite, sunt interesante, e adevărat, dar nu se calcă pe cozi, nu-ţi cer să-ţi murdăreşti mâinile şi sufletul suficient, de cele mai multe ori există rezolvări pozitive mult prea clare şi din nou, jocul nu are tupeu. În Divinity s-a întâmplat frecvent să nici nu vreau să mă ating de ce îmi sugerau cei cu care vorbeam, atât de nebuneşti erau cererile. În plus, mai mereu acţiunile mele aveau un impact imediat asupra oamenilor din jur, de multe ori îţi era şi frică să acţionezi în vreun fel sau altul (asta bineînţeles dacă ţii la role play în jocurile tale şi alegi să fii bun). În Pillars îţi creşte sau scade reputaţia în funcţie de ce alegi să faci în fiecare zonă, dar, per total şi în timp, nimic nu se schimbă, ceea ce până la urmă te aruncă-n nepăsare. Am ajutat undeva în prima parte a jocului un cuplu şi am recomandat soţiei să-i mai dea o şansă păduchelui de lângă ea, au rămas împreună, dar el nu şi-a schimbat felul, am tot revenit de-a lungul lunilor să văd cum evoluează lucrurile… nimic, aceleaşi dialoguri generice de la început. Mai, mai că-mi venea să-i omor pe amândoi. Prin comparaţie, în alte jocuri (oare era chiar BG2?) unele din satele pe care le-am salvat de la pierire mi-au ridicat şi statuie. Nu o să uit niciodată cum cineva în mijlocul pădurii m-a rugat să-i caut fiul şi cum mi-am spus: e timp, lasă-mă întâi să-mi fac hatârul şi să cercetez toată casa şi împrejurimile… l-am găsit mort, am ajuns, se pare, prea târziu.

Diferit de BG2, am terminat Planescape Torment acum 3-4 ani, eram deja un veteran al RPG-urilor, destul de bine format din punct de vedere intelectual şi, la fel de important, ajunsesem să înţeleg engleza la un nivel avansat. E important în aceste jocuri să poţi să citeşti cu uşurinţă, dar mai ales să înţelegi subtilităţile lingvistice. Nu vă apropiaţi de ele (inclusiv de Pillars) dacă nu vă place să citiţi dicţionare întregi despre ce se întâmplă. Nu vă mai povestesc despre anii lumină la care se află PT faţă de PoE când vine vorba de originalitatea lumilor şi a personajelor prezentate, încep să devin plictisitor, dacă nu chiar enervant şi insultător pentru cei care au jucat Pillars şi le-a plăcut. Nu vă supăraţi prea tare, şi mie mi-a plăcut, dar, sunt de părere că trebuie să realizăm (sau să ne aducem aminte) că a existat mai bine de atât şi să cerem mai mult, mai ales când ni se spune că vezi Doamne, PoE este un succesor spiritual al clasicilor. Altceva vreau să subliniez. Titlurile de gen, în care acţiunea este privită de undeva de sus, pot deveni mult mai puternice decât cele la persoana întâi sau a treia, dacă reuşesc să ne pună imaginaţia în mişcare. Am mai adus în discuţie ce urmează spun, dar găsesc idea importantă. Aici nu contează că nu vedem un tablou, sau expresiile unui interlocutor, atâta timp cât sunt descrise. Mintea noastră e mai mult decât capabilă să umple spaţiile, de fapt este atât de puternică încât o descriere cu cap a unei bătălii (de exemplu) s-ar putea să o facă mai măreaţă şi mai impresionantă decât orice experienţă vizuală. Aici excelează Planescape Torment. Tot ce-ţi povestesc cei pe care-i întâlneşti, descrierile fizionomice, ale sentimentelor, ale grimaselor, ale obiectelor, ale situaţiilor, toate creează o lume unică la care ajungi să ţii mult mai mult decât la altele pentru că ţi-ai imaginat-o, într-un fel şi tu ai luat parte la crearea ei. Nu înţeleg cum aceiaşi producători au reuşit să uite, sau să nu înţeleagă, elementele care le-au dat grandoare jocurilor anterioare. Poate pur şi simplu au avut prea mare încredere în avansul tehnologic, în ce putem face astăzi din punct de vedere grafic (unde Pillars, o să vedeţi mai jos, excelează) şi au considerat că nu mai e nevoie de atâtea descrieri. Părerea mea este că au greşit şi cred că până şi Divinity, un titlu în care textele nu sunt la fel de… pretenţioase, a făcut o treabă mai bună din acest punct de vedere.

Cele mai bune şi mai interesante descrieri ale jocului sunt asignate NPC-urilor aurii care sunt creaţi pentru a le mulţumi patronilor ale căror donații au depășit o anumită sumă în campania Kickstarter. În joc, puterea eroului nostru este de a interacţiona cu sufletele oamenilor şi de a le vedea amintirile cele mai puternice. Multe din poveştile Gold-zilor sunt foarte bine etalate, de la incendii îngrozitoare, la simple descrieri ale unor mirosuri care le-au schimbat viaţa. Singura problemă este că toate aceste mici istorioare nu au nicio legătură directă cu story-ul sau quest-urile jocului. Toate aceste (prea multe) NPC-uri ajung rapid să fie un minus, o dată pentru că te fac să realizezi cât de interesantă e puterea pe care o ai şi cât de bine şi de complex ar putea fi folosită într-un RPG, cu atât mai mult cu cât Pillars începe, ca şi Divinity, cu o investigaţie de mari proporţii. Dar şi pentru că aceste povestioare sunt mai interesante decât toate celelalte descrieri şi cărţi ale jocului. Ba chiar şi decât multe dintre dialogurile pe care le porţi cu celelalte NPC-uri, cele care chiar duc povestea mai departe. Nu ştiu cum au reuşit să ajungă în această situaţie, presupun că au angajat un intern, l-au rugat creeze toate aceste amintiri şi, felicitări, baiatu’ le-a dat peste nas rău de tot. Să nu uit, puterea de care vă povesteam, cea care ne lasă să interacţionăm cu sufletele, nu cred e folosită de mult de zece ori pe tot parcursul aventurii – şi numai atunci când vor producătorii, bineînţeles.

29 Comentarii

  • George Ene
    Publicat iulie 7, 2015 1:15 pm 0Likes

    Recunosc ca am dat scoll sa vad doar nota :)) timpul sa citesc acum.

  • Bethrezen
    Publicat iulie 7, 2015 1:55 pm 0Likes

    Jocul se aseamana cel mai mult si mai mult fix cu jocul pe care nu l-ai jucat: Icewind Dale. De altfel, daca lasi optiunea pentru a asculta comentariile game designer-ilor activata, se precizeaza asta in mod expres, cred ca de doua ori.

    Nu e un Baldur’s Gate 3 ci un foarte imbunatatit Icewind Dale 3. De unde si optiunea de a-ti crea chiar tu party-ul, lucru obligatoriu in ID3.

    • Ziskele
      Publicat iulie 7, 2015 2:22 pm 0Likes

      Mie mi s-a parut mult sub nivelul de tactica necesar pentru Icewind Dale, care iti macina nervii marunt cu axe-ul unui Frost Giant si pe nivelul de dificultate normal. Cred ca daca il juca mai punea in spinarea cu neajunsuri inca un minus.

    • ncv
      Publicat iulie 7, 2015 2:23 pm 0Likes

      @Bethrezen: vezi ce se intampla cand nu-ti faci temele bine? 🙂
      dar uite, direct de pe site-ul lor:
      „Eternity will take the central hero, memorable companions and the epic exploration of Baldur’s Gate, add in the fun, intense combat and dungeon diving of Icewind Dale, and tie it all together with the emotional writing and mature thematic exploration of Planescape: Torment.”

    • Bethrezen
      Publicat iulie 8, 2015 7:32 am 0Likes

      Poate pe site au pus accent pe asemanarea cu Baldur’s Gate, fiind un titlu mult mai cunoscut (marketing), insa si-au facut clara intentia in-game. Iti recomand sa joci Icewind Dale 1 si 2 si sa observi asemanarile.

  • Bethrezen
    Publicat iulie 7, 2015 1:59 pm 0Likes

    Poveste cu inelul de +3 perception care nu e compatibil cu nu stiu ce alt item cu nu stiu ce aura, ori e un bug, ori o neatentie a ta. Stats-urile de acelasi fel nu se stackeaza, lucru precizat expres in joc. Lucru care iarasi respecta, daca nu ma-nsel, sistemul din BG si ID.

    • ncv
      Publicat iulie 7, 2015 2:41 pm 0Likes

      ori am complicat fraza prea mult si spunem amandoi acelasi lucru ori habar nu am ce inseamna stacking (sau cred ca inseamna tocmai inversul a ce am spus).
      problema mea este ca nu pot sa folosesc doua obiecte care bonifica acelasi status. inteleg ca asta se intampla si in BG2 si poate toata gasca veche (nu imi mai aduc aminte), dar imi pare un sistem invechit care nu ar mai trebui folosit. face sute de item-uri redundante, si nici nu prea face sens sa se intamplea asa.

      daca in schimb imi spui ca nu, ca merge sa folosesti doua obiecte care maresc, de exemplu, perception, si sa ai parte de buff-urile amandurora, atunci te contrazic, chiar si cu screen-uri daca vrei. am jucat jocul pe parcursul ultimelor 3 patch-uri, inclusiv ultimul si in toate 3 versiunile s-a intamplat la fel.
      casca cu +3 la peception => poti arunca toate inelele, pelerinele etc. care nu au perception mai mare.

      o discutie mai interesanta ar fi: e corect ca un review-er sa se planga de faptul ca jocul nu e ce vrea el?… cand devine o regula a unui joc un minus?

    • Cavalary
      Publicat iulie 7, 2015 3:39 pm 0Likes

      Reviewer-ul se poate plange de ce vrea, iar cititorul va vedea daca i se par acceptabile acele motive de nemultumire sau nu. Oricum review-urile care conteaza sunt cele care scot in evidenta minusurile, ca de plusuri se ocupa marketingul.

      Cat despre non-stacking, da, ala e sistemul din jocurile D&D in general. In cele mai vechi e si mai rau de fapt, ca-n primul Baldur’s Gate poti purta doar un singur obiect magic, punct, si statsurile nu cresc deloc, ce ai de la inceput asa ramane natural, AD&D rules and all.

  • Bethrezen
    Publicat iulie 7, 2015 2:00 pm 0Likes

    Revin maine cu noi comentarii daca nu uit =)

  • Raul Alin Guse
    Publicat iulie 7, 2015 3:56 pm 0Likes

    Sincer chiar mi-a placut jocul, mai ales partea cu propriul tau castel. Apropo, stie careva vreun joc survival-sandbox ? (nu Minecraft, ca l-am jucat, ceva cu grafica mai less square-ish)

    • ncv
      Publicat iulie 7, 2015 4:08 pm 0Likes

      si mie mi-a placut jocul 🙂

      incearca ARK: Survival Evolved
      http://store.steampowered.com/app/346110/
      chiar daca e un Early Access multa lume spune numai de bine

    • Raul Alin Guse
      Publicat iulie 8, 2015 6:12 am 0Likes

      Multumesc. Am auzit de el dar nu stiam daca merita incercat

  • Pakistan
    Publicat iulie 7, 2015 4:22 pm 0Likes

    pe langa discutie:
    avand in vedere ca inca nu am jucat nici Pillars si nici Original Sin, dupa ce am citit reviewul am tras concluzia ca ar trebui sa joc intai Pillars si apoi Divinity-ul ca sa pot sa le savurez pe amandoua cum trebuie 😀

    • ncv
      Publicat iulie 7, 2015 7:09 pm 0Likes

      hai ca asta e tare, de vreo 3 ori mi-a trecut prin cap sa scriu exact ce ai spus aici in review si tot am uitat. 🙂
      este cea mai buna afacere daca-ti place genul.

  • Mr. W
    Publicat iulie 7, 2015 4:33 pm 0Likes

    M-a cam încurcat acronimul „PoE” – mă tot gândeam la Path of Exile şi mă minunam ce ‘mniezo caută aici 🙂

  • untip
    Publicat iulie 7, 2015 4:42 pm 0Likes

    Cu cat citesc review cu atat mi se pare ca nu s-a citit ce a promis jocul. Jocu a promis sa fie un succesor spiritual jocurilor Ininity Engine, lucru care a reușit. Pentru mine, comparând cu celelalte jocuri IE e pe locul 3 impreuna cu IWD2 si dupa Torment si BG2.

    Insa sincer cel mai deranjant lucru e comparatia constanta cu D:OS. Sunt jocuri complet diferite, care nu au nicio asemănare in afara de faptul ca sunt RPG-uri. E cum ai compara CS cu CoD-ul. Ambele sunt FPS dar au principii fundamentale diferite, și asta le diferentiaza.

    Comparația cu BG2 e de înțeles însa in BG2 e o aventura de nivel epic Acolo te duci în iad, apoi în tibet, apoi la dragoni, apoi în vulcan și apoi devii zeu. In BG1 te duci în pădurea 1, apoi in pădurea 2 apoi in mina 1 și mina 2 si apoi în pădurea 3. Si nici in BG 1 nu existau cine știe ce itemuri. Ai un topor care da +1d6 fire damage, o sabie cu un nume unic dar e doar un Long Sword +3, o sabie ce iti da free movement si cam atât. Si PoE e un BG 1 șlefuit incredibil de mult.

    In rest review-ul are completa dreptate, mai ales cu optimizarea si anumite bug-uri. Expansion-ul va rezolva multe din aceste probleme si aduce multe schimbări dorite, dar pana atunci acele probleme inca vor exista

    • ncv
      Publicat iulie 7, 2015 7:18 pm 0Likes

      stiu, si eu m-am gandit de multe ori in timp ce am compus cum ca nu prea e buna comparatia. 🙁
      nu vroiam ca Pillars sa fie Divinity, vroiam insa sa fie un la fel de frumos CRPG modernizat. vroiam prea multe 😐
      presupun ca putem cade de acord cum ca amandoua sunt CRPG-uri nu. fantasy, izometrice, kickstart-ate, story driven – au destul de multe in comun. 🙂

    • ncv
      Publicat iulie 7, 2015 7:25 pm 0Likes

      chiar crezi ca add-on-ul o sa repare toate problemele? m-am uitat peste trailer si m-am cam dezumflat, ce povestesc companionii despre lumile lor pare atat de exotic si ei ne trimit intr-un turn sa ne batem cu bazaconile. sunt convins ca, ca si dungeon crawler o sa fie foarte bun, dar eu speram la mult mai mult de atat. 😐

  • FlorinM
    Publicat iulie 8, 2015 2:14 pm 0Likes

    Am terminat in sfasit de citit tot. Ce pot sa zic? Desi imi place la nebunie PoE si, personal, i-as da o nota mai mare, asta e fix genul de review care vreau sa il citesc cat mai des. Ca exemplu, cand cumpar carti pt Kindle de pe Amazon merg direct la review-urile de 1-2 stele.

    Plus-urile le gasesti peste tot si in general le stii ca doar alea te-au atras la pagina de „add to cart”. Partile negative mi se par mult mai importante cand decizi daca dai banul sau nu. In final e vorba daca eu consider ca pot trece peste ele (poate chiar nu le consider negative unele) sau e ceva showstopper. Important e sa le stiu dinainte si nu multi review-eri le prezinta. Sau cel mult le prezinta doar pe cele grafice (merge doar cu 21 de fps, texturile cutare nu sunt ok, bla bla). Excelent review-ul!

    In rest, intradevar Divinity Original Sin e ceva extraordinar. Pentru mine e jocul preferat din ultimii ani si abia astept sa joc Enhanced Edition in curand. Dar comparatia nu e corecta pentru PoE. PoE e fix ce s-au angajat sa faca in kickstater, un RPG old school in stilul celor Infinity Engine. Si au reusit. D:OS e total altceva. Da, tot un RPG, dar e RPG-ul care vroiau sa il faca Larian, e viziunea lor, e un RPG modern (chiar daca isometric). Nu e vorba sa fie „spiritual successor” pentru vreun BG, PS:T sau altele.

    Kickstarter-ele astea care sunt succesoare e unor jocuri mai vechi sunt oarecum captive ale acelor jocuri/idei pentru ca oameni asta au platit. Nu poti sa ceri bani sa faci un succesor ale jocurilor stil Infinity Engine si apoi sa livrezi D:OS. E D:OS mai bun decat PoE? Eu zic ca da. Dar nu asta ai promis ca livrezi cand i-ai cerut omului banii. Si atunci… e dificil. Din acest punct de vedere Obsidian nu cred ca au avut aceeasi libertate care au avut-o Larian. Si e normal, Larian au facut-o in mare pe banii lor.

    • ncv
      Publicat iulie 8, 2015 9:18 pm 0Likes

      multumesc!
      treaba e ca au promis pe langa Infinity Engine-like si BG2 si Planescape, si m-am bucurat, apoi m-am simtit trisat. sunt convins ca daca joc acum BG2 o sa-l inghit cu greu, asa cum bine spune si Mircea, dar eu raman la parerea mea ca nu au atins complexitatea acestor din urma titluri. se putea mai mult cu doar putin mai multa atentie la detaliu. nu vroiam jocul perfect, vroiam insa sa simt pasiunea din spatele detaliilor, asa cum am simtit-o cand am jucat D.OS.
      ehh… ma bucur ca lumea a reactionat pozitiv si ca au vandut mult. acum au bani sa faca mai bine, mai mult, probabil au castigat si incredere (sper) sa inventeze cu tupeu.

  • Mircea
    Publicat iulie 8, 2015 4:20 pm 0Likes

    Pacat ca ai mentionat doar partile pozitive din Divinity: Original Sin. Sunt multe negative si acolo. E adevarat ca jocul este limitat dar este mai putin limitat decat BG 2 si BG 1. Crede-ma le-am jucat ca „pregatire” si am vazut cat de slabe sunt comparativ cu un Witcher 3.

    Cu toate astea mi-a placut. Din ce motiv? Din cauza ca esenta jocului nu este libertatea de actiune sau asa zisul „emergent game-play” ci exploatarea regulilor care seamana foarte mult cu D&D sau mai degraba cu Pathfinder. PoE este o insiruire de lupte cu diverse creaturi care pot fi abordate intr-un fel infinit. Da, nu poti manipula mediul dar ai atat de multe vraji, atat de multe optiuni incat e fascinant cum poti sa teoretizezi totul, sa pozitionezi party-ul perfect, ca sa faci o combinatie meseriasa.

    Frumusetea PoE vine din alt loc. Nu din libertate ci paradoxal din limitarile pe care le are si pe care daca inveti sa le exploatezi devii de neoprit. E o satisfactie similara cu placerea pe care o ai cand ai construit orasul perfect in Emperor: Rise of the Middle Kingdom.

  • ncv
    Publicat iulie 8, 2015 9:24 pm 0Likes

    citesc acest articol deosebit de interesant:
    http://kotaku.com/how-kickstarter-saved-obsidian-1716537369
    si-mi tot suna in cap: „E uşor să distrugi, ai încercat vreodată să construieşti?”

  • shepard76
    Publicat iulie 9, 2015 8:29 am 0Likes

    de acord cu review-ul , insa dupa parerea mea avenit un pic cam tarziu pt ca mai este putin timp si apare urm expantion plus un patch ce va rezolva multe din punctele negative

    http://www.neoseeker.com/news/27037-pillars-of-eternity-patch-20-available-for-all-lands-with-the-white-marchs-part-1/

    • ncv
      Publicat iulie 9, 2015 10:54 am 0Likes

      din punctele pe care le-au trecut ei acolo patch-ul 2.0 nu o sa repare nimic din ce m-a deranjat pe mine.

      also, am scris un pic mai sus:
      „chiar crezi ca add-on-ul o sa repare toate problemele? m-am uitat peste trailer si m-am cam dezumflat, ce povestesc companionii despre lumile lor pare atat de exotic si ei ne trimit intr-un turn sa ne batem cu bazaconile. sunt convins ca, ca si dungeon crawler o sa fie foarte bun, dar eu speram la mult mai mult de atat”

      sper sa ma contrazica.

  • ncv
    Publicat iulie 9, 2015 10:50 am 0Likes

    review-urile mele mereu o sa vina un pic mai traziu 🙁

    • Gheorghe
      Publicat ianuarie 11, 2017 8:57 pm 0Likes

      Si eu am un comentariu intarziat… Cautam un RPG nou pe care sa il joc si de ceva vreme ma uit la Pillars. M-am uitat pe youtube la cateva inregistrari din timpul jocului si nu m-a convins. Luptele pareau a fi dintr-un joc foarte vechi. Ultimul RPG a fost exact Divinity Original Sin (enhanced) cu care se face comparatie destul de des, iar DOS mi-a placut enorm.

      Review-ul e bun pentru ca ma lamureste sa nu dau banii pe Pillars, poate doar la mega sale. Inteleg ca e un joc pentru fani, dar mai bine faceau un remake cu un expansion nou la Icewind Dale sau alt joc consacrat.

      Cand ai ca si competitie jocuri ca Divinity sau Witcher 3 (care arata cat de mult se poate face prin pasiune), sa faci acum un joc ca Pillars, e ca si cum Sony ar reveni cu o discheta floppy de 144 de mega, pentru nostalgici. Acelasi lucru se poate spune de jocurile cu grafica pixelata, care in loc sa inoveze ceva, incearca sa exploateze (facil) prin nostalgie niste limitari obiective de alta data.

      Imi plac remake-urile, iar uneori caut pe net astfel de jocuri sau editoare pentru jocuri vechi. Dar jocurile noi trebuie sa inoveze, sa foloseasca curba evolutiei din ultimii ani, nu sa revina la concepte depasite. Pana si in primul Neverwinter, animatiile si luptele erau mai interesante decat ce am vazut in acest joc. In NWN, cu multi ani in urma, puteai face pauza, zoom si roti camera in jurul unui mag care casta un chain lightning. In Pillars poti face asta?

  • Doc
    Publicat iulie 9, 2015 10:58 pm 0Likes

    *O corectie rapida: Buzdugan = mace, in engleza. Flail = bici de lupta. Buzdugan nu e tot una cu biciul de lupta.*
    Inapoi la citit, foarte bun articolul.

    • ncv
      Publicat iulie 10, 2015 5:34 am 0Likes

      am modificat, multumesc!
      initial am pus bice, dar mi-am spus ca nu arata exact ca un bici, am tradus flail si Google mi-a adus buzdugan, cu care nu am fost de acord, dar, daca nu m-am priceput.

  • Intelect Activ
    Publicat februarie 27, 2017 4:50 pm 0Likes

    Autorul acestui articol, cu siguranţă, nu a ajuns prea departe, în joc, fiind greu de cap, iute la mînie, fără răbdare şi mai ales cunoaştere a variantelor îmbunătăţite…

Adaugă un comentariu