REVIEW: The Solus Project / Nicăieri nu-i ca acasă!

Sub pământ, lucrurile iau o întorsătură ușor înspăimântătoare, când începi să găsești vestigiile unei civilizații demult dispărute, un fel de mayași spațiali ce par a deține anumite secrete antice bine păstrate. Templele lor sunt construcții megalitice pline de sculpturi și picturi rupestre bizare și, chiar dacă nu aș încadra jocul la categoria horror, au fost cu siguranță câteva momente pline de tensiune în care am sărit de pe scaun.

La atmosfera excelentă a jocului contribuie în bună măsură sound design-ul excepțional, dar și soundtrack-ul – un amestec de muzică ambientală futuristă și diverse sunete naturale care se potrivește foarte bine cu peisajele prin care te plimbi.

Cumințenia Gliese-6143-C-ului

Există și puzzle-uri presărate din loc în loc, dar majoritatea sunt ușurele și nu pun probleme deosebite. Trebuie să apeși butoane, să tragi de manete și să te teleportezi cu ingeniozitate dintr-un loc în altul. Povestea avansează într-un ritm susținut și, chiar dacă nu e în niciun caz demnă de povestit prietenilor plictisiți la o bere, mi s-a părut suficient de interesantă încât să fiu, totuși, atent.

Final de cursă

Acestea fiind zise, cred că merită excursia pe Gliese-6143-C, mai ales că producătorii nu au pus prea mult accentul pe partea de survival și au preferat să ne lase în pace ca să ne bucurăm de peisaje, natură și de misterele Universului. The Solus Project este un walking simulator absolut decent, arătos și extrem de atmosferic ce merită atenția oricărui fan Science Fiction.

Spoiler: it’s-a M.I.A., Mario!

NOTA 8

VERDICT: The Solus Project este un simulator de excursie pe o planetă străină extrem de reușit, atunci când nu te freacă la cap cu elementele sale forțate de survival. Grafica bine realizată și fenomenele meteorologice te fac să te simți ca un adevărat explorator spațial. Are momente când te dă pe spate și altele când te face să caști, dar per total este o experiență frumoasă.

PRO:

Excelent pe partea de atmosferă și grafică.
Sound design realist.
Perfect pentru o noapte albă.

CON:

Partea de survival este mai mult o corvoadă mică decât o parte integrantă a jocului.
Puzzle-uri neinspirate.
Plictisitor, din când în când.

GEN: FPS-Survival TESTAT PE: PC DISPONIBIL PE: PC, PS4, Xbox ONE PRODUCĂTOR: Teotl Studios, Grip Digital DISTRIBUITOR: Teotl Studios, Grip Digital ONLINE: www.thesolusproject.com

Adaugă un comentariu