REVIEW: Titanfall 2 (M.I.A.)
Protocol 3: Protect the Pilot
Adică Respawn Entertainment a dat refresh genului FPS în 2016, împreună cu DOOM. La asta făceam trimitere în comparaţia cu evantaiul. A fost o briză uşoară şi răcoritoare pentru fanii pac-pac-urilor, auto-exilaţi într-un buncăr atomic de vreo 4-5 ani. Situaţia este atât de dramatică – şi la propriu şi la figurat –, încât am avut un moment de bucurie în jocuri precum Battlefield: Hardline. În concluzie, se explică entuziasmul meu pentru o campanie single player memorabilă, aproape extraordinară, unde camaraderia şi sacrificiul sunt frumos puse în scenă.
La naiba, seamănă cu o animaţie Pixar hardcore-SF interzisă minorilor din cauza dezmembrărilor grafice! Toate mecanicile grozave din primul Titanfall sunt prezente, îmbunătăţite şi finuţ introduse de la prima misiune şi până la meciurile multiplayer din componenta online, ce este extinsă periodic cu DLC-uri gratuite, pentru a nu provoca rupturi în baza de jucători. Alergi pe pereţi, execuţi câte un mecha duşman din zbor şi baţi palma cu al tău în câteva dintre cele mai fluide animaţii disponibile la ora actuală.
Arată bine, se mişcă bine şi sună bine, stabilind astfel o identitate solidă IP-ului – lucru tot mai rar la un sequel. În plus, vine cu vreo zece moduri MP: FFA, Private Match, CTF, Coliseum, 8v8 Mixtape (serie ciclică), Attrition, Pilots vs. Pilots, Hardpoint sau Bounty Hunt. Ultimul presupune acumularea de credite în bancă distrugând valuri de inamici, însă se simte precum un co-op competitiv.
“You will have to explain that expression later”
Schimburile de replici între BT şi Cooper sunt consistente, scrise pe formula buddy cop movie, exact aşa cum este şi Titanfall 2 – un FPS de care mi-a fost dor dinainte să apară. Cei de la Respawn au muncit serios la el şi asta se simte la tot pasul – inclusiv la capitolul artă, deoarece merită pusă în ramă – aşa că vă recomand din suflet să îi daţi o şansă cât mai curând. Este adevărat că lungimea campaniei trebuia să fie uşor întinsă, dar ea poate fi privită drept un blockbuster exploziv şi în reluare.
Vai, nivelul faliilor temporale intersectate, confruntările verticale pe platforme uriaşe şi C A S C A meseriaşă cu neuro-conexiuni…Rrr, sexy! La urma urmei, nici Die Hard nu durează 15 ore. Acum, dacă producătorii s-ar concentra în continuare pe relaţia pilot-Titan, franciza are un viitor solo strălucit în faţă.
Observaţi că nu am epuizat aici subiectul poveştii şi am preferat să las neatins singurul “plot twist”. Eram un idiot dacă aş fi procedat altfel, fiindcă Titanfall 2 ştie singur să-şi transporte jucătorii într-o epocă ludică apusă, dar la fel de sclipitoare.
Pentru notă și alte artificii artistice „à la revistă”, vezi review_TitanFall2_4p