Mihai Dimache – Ciocanul care se sparge în figuri

În mare parte din timpul pe care l-am petrecut jucând Yaga, m-am luptat cu tot soiu’ de creaturi: unele mai fioroase, altele dezgustătoare și scoase din legendele populare din zona noastră est-europeană. Aș vrea să am aventuri eroice de povestit, însă am simțit că această parte a jocului, pe care o consider vitală în crearea unei experiențe complete, a avut destule lipsuri.

Gameplay-ul e elementul care te ține ocupat, atras și îți oferă imersiune în poveste. În cazul Yagăi, mai multe elemente au avut părți negative mai evidente decât cele pozitive – și le voi lua pe rând ca să vedem ce le-a ieșit și ce mai merge îmbunătățit.

Orice explorator sau aventurier care se respectă dispune de o hartă care să îl ghideze prin lumea pe care o descoperă (sau nimicește, după caz). Am înțeles decizia de a nu avea o hartă generală care să te lase să călătorești prin toate zonele din Yaga, gândindu-mă că în felul acesta voi fi
purtat prin suita de quest-uri fără să mă abat prea tare de la drum.

Am zis că o înțeleg, dar nu sunt de acord cu ea. Aș fi preferat să îmi fie lăsată alegerea să revăd anumite zone când mi se năzare. Mă
gândesc că Ivan ar găsi drumul înapoi spre lanurile de grâu după ce le-a vizitat și curățat de invadatori în numeroase rânduri.

Aspectul nu cântărește foarte mult, având în vedere că spre final ți se oferă posibilitatea de a te reîntoarce în anumite zone pentru a obține mai multe obiecte magice sau experiență. Ceea ce mi-a atras prima oară atenția a fost faptul că nici în zonele de joc individuale nu deții o hartă care să îți arate pe unde ai fost.