CO-REVIEW: Yaga (Vlad Costea, Mihai Dimache)
Toate bune și frumoase până în momentul când monștrii încep să se târască încetișor spre tine, ca nu care cumva să te deranjeze prea tare de la admirarea peisajului. Lăsând exagerarea deoparte, modul prin care AI-ul se luptă cu tine este foarte simplist, alegând de multe ori să se confrunte cu o bucată de teren care îi stă în cale în loc să o ocolească ca să încerce să te atace.
Poate că provocarea mi s-ar fi părut mai mare dacă eram obligat să atac mereu din apropiere, dar ciocanul poate fi aruncat ca un bumerang – deci face ravagii și mai și știe să se întoarcă înapoi. Am abuzat de această mecanică pe parcursul jocului, încercând să trec de luptele repetitive cât mai repede posibil.
Poate că nu ar fi contat atât de mult creaturile pe care le întâlnești în mod uzual pe hartă, dacă ar fi existat lupte cu boși epice și satisfăcătoare. Am descoperit că unii sunt mai mari, alții mai vrăjitori sau mai fantomatici, dar nu dispun de abilități care să-mi pună probleme. Din primele
momente ale bătăliei, boșii deveneau ușor de anticipat… nu îmi dau seama dacă asta a fost intenția sau nu, dar luptele s-au simțit lipsite de importanță.
Rolul lor a fost mai degrabă de a oferi un suport narativ care totuși intră în contradicție cu dificultatea scăzută. Aș fi preferat să văd aceste lupte ca pe
o parte a jocului în care trebuie să îmi folosesc cu grijă abilitățile pentru a reuși să trec mai departe, învățând și devenind mai bun pentru a face față noilor provocări. Ceea ce am întâlnit a fost un alt tip de carne de tun – ceva mai voluminoasă și doar puțin diferită față de restul creaturilor.
20 Comentarii
Cosmin
Harap Alb
Vlad Costea
Felicitări, ai câștigat! Verifică-ți mailul 🙂
Armin Naghi
Nu pot sa aleg o singură poveste. Am doua favorite, „Punguța cu doi bani” și „Fata babei și Fata moșului” chiar daca aceste 2 nu sunt în zona fantasticului. Mi le spuneau bunicii, înainte de culcare, în copilarie. De aceea sunt preferatele mele.
Vlad Costea
Verifică-ți mailul, ai primit un premiu 🙂
Andrei Vasilescu
Harap Alb. Nimic nu poate bate intrebarea de la 12 ani: „Dar ce este acela un span?” Poate odata cu Yaga, as putea afla raspunsul Delay intre facebook si comentariul pe articol Greseala mea!
Vlad Costea
Ai primit un cadou pe e-mail 🙂
cosmin ionut Barnea
Făt Frumos cu în frunte
Allen Dobra
Mai, basmul meu favorit e forever Povestea lui Harap-Alb, un adevarat fantasy rpg. Arhetipurile fomistului, betivului, aluia de vede tot etc is cele mai tari personaje ce ne pot reprezenta. M-am regasit in Setila.
Va ofer un scurt fragment, descrierea lui savuroasa, adaptata:
„o arătare de om băuse apa (berea) de la 24 de iazuri (sticle – o lada) și o gârlă (un flacon 2.5 l) pe care umblau numai 500 de mori și tot atunci striga în gura mare că se usucă de sete…Grozav burdăhan și nesățios gâtlej, de nu pot să-i potolească setea nici izvoarele pământului; mare ghiol de apă trebuie să fie în mațele lui! Se vede că acesta-i prăpădenia apelor, vestitul Setilă, fiul Secetei, născut în zodia rațelor (datului la ele) și împodobit cu darul suptului.
— Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zise atunci Setilă, căruia începu a-i țâșni apa (voma) pe nări și pe urechi, ca pe niște lăptoace de mori, dar, unde vă duceți voi, fără mine degeaba vă duceți” 😉
Vlad Costea
Verifică-ți mailul, ai primit un cadou 🙂
Marasescu Andrei
Capra cu trei iezi
Vlad Costea
Felicitări, ai primit un premiu pe e-mail 🙂
Louie
Greuceanu
Vlad Costea
Cam greu, dar ai primit un cadou pe e-mail 🙂
Argoth
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.
Vlad Costea
Verifică-ți mailul, ai primit un premiu 🙂
zucc
Greuceanu, desigur.
Bogdan
Puneti-l pe Steam, va rog, acolo imi colectionez eu jocurile.. Am mult peste 1000 de jocuri in acea colectie, nu vreau sa mai stau cu diverse programe instalate pe PC doar pentru un joc. Va multumesc!
Adrian Dobrescu
Ma, acum ca i-ai rugat frumos, sunt aboslut convins ca devii vor renunta la contractul cu Epic, ca na, daca Bogdan isi colectioneaza jocurile pe Steam, TREBUIE sa-l puna pe Steam. S-au cam suparat astia de la Epic, dar csf, n-ai csf, acolo isi colectioneaza Bogdan jocurile.
Futerix
Punguta cu doi bani si Harap Alb erau favoritele mele.
LimboWalker
Daca ar fi sa aleg, as merge pe Punguta cu doi bani. Am adorat basmul ala de mic copil! 🙂