The Settlers of Catan: și toată lumea – Board games! Moar games!!!

Mă opresc un pic pentru a sublinia faptul că acest articol este scris din punctul de vedere al unui novice în ale board game-urilor și se adresează celor care doresc să învețe mai mult despre ele, dar mai ales, celor care vor să pornească în această aventură și nu știu care sunt cei mai buni pași de urmat. Dacă deja ați trecut de acest stadiu, iar grupul vostru încearcă de multicel titluri mai complexe, Settlers s-ar putea să vi se pară plictisitor. cioLAN vă poate și confirma. Dacă-mi permiteți o comparație, în momentul în care treceți de la Nu Te Supăra Frate, Table, Whist, Canastă etc. la jocuri precum Ticket to Ride, Carcassonne, Settlers sau Pandemic (le repet pentru că sunt printre cele mai bune alegeri pentru cei care doresc să facă saltul) este ca și cum ai schimba o cameră de buzunar cu una de tip bridge. Vei fi impresionat chiar și de modul auto, după care vei începe să te joci cu ea și o să crezi că nu are limite. Cele mai bune dintre ele, în condiții optime (un grup de prieteni cu chef de joacă, spațiu, timp etc.), se vor apropria surprinzător de mult de DSLR-uri (sau în cazul nostru de grei ca Mage Knight, Twilight Struggle sau Twilight Imperium) dar, dacă știi cum să scoți untul din acestea din urmă, nu le vor depăși aproape niciodată. Pe de altă parte, majoritatea DSLR-urilor sunt mofturoase, grele, necesită cunoștințe aprofundate, s-ar putea ca pentru mulți să fie prea pretențioase. În timp ce bridge-urile vin de obicei cu o flexibilitate mult mai mare și pot fi folosite atât de cei neinteresați în mod direct, cât și de cei care caută cadrul (gameplay-ul) perfect. Bineînțeles că există și excepții de la regulă, vedeți DSC-RX100, o extra-compactă care se apropie surprinzător de mult de calitatea unui DSLR, sau puțin mai vechiul DMC-FZ200, un bridge neașteptat de capabil și multilateral dezvoltat… cum? Vorbeam despre board games(?!) …aici există chiar mai multe excepții de la regulă… dar prefer să vă surprind cu review-urile.

Nu Te Supăra Frate, Bunul Gospodar, Ticket to Ride: Europe și Pandemic

 
Hai să trecem succint în revistă (site) un joc de Catan. Prima fază este cea de setup – în care aranjezi planșa de joc. În mod normal începi cu marginile (marea), pentru a forma conturul, apoi amesteci hexagoanele ce dau diferite resurse și începi să le așezi pornind dintr-un colt, după care spiralezi spre centru. Dacă priviți la pozele aruncate printre rânduri o să observați că marginile au și porturi. Randomizați-le și pe acestea utilizând cartonașele porturi pe care le găsiți în cutie. Aranjați jetoanele cu cifre în ordine alfabetică (logic nu?) și, după ce ați ales un colț și o direcție, începeți să le așezați peste hexagoanele resurse. Nu așezați nimic pe hexagonul deșert pentru că acesta nu dă nicio resursă. Bineînțeles că ați putea amesteca și jetoanele, dar nu vă recomand, pentru că am observat că de cele mai multe ori planșa va fi dezechilibrată, iar jocul nu va mai fi la fel de strâns și de intens. Și gata. Odată ce ai învățat pe dinafară ce ai de făcut nu o să-ți ia mai mult de 10 minute pentru a începe. Dacă primești ajutor de la prieteni, chiar 5. Inițial nu am realizat că timpul scurt de configurare al planșei de joc este un atu, dar, odată ce am cumpărat jocuri mai complexe, am observat că este important de subliniat. De multe ori e deranjant să pierzi mai bine de 20 de minute în faza de setup.

 
Fiecare jucător își alege o culoare și primește piesele corespunzătoare după care se dă cu zarul. Cel care a aruncat cel mai mare număr pune prima casă și primul drum, urmat în ordinea acelor de ceasornic de ceilalți. Ultimul pune două case și primește resursele adiacente casei cu numărul doi. Urmat, de această dată în ordinea inversă a acelor de ceasornic, de ceilalți, până când toți participanții vor avea două case și două drumuri. Astfel, toată lumea începe cu două puncte, pentru că fiecare casă construită valorează un punct și deja jocul incită prin strategiile pe care le dezvoltă. Cel care a aruncat cel mai mare zar este avantajat pentru că poate alege primul locația care i se pare cea mai importantă. Pentru ultimul nu vor mai rămâne atât de multe hotspot-uri, dar este la rândul lui avantajat pentru că poate să formeze un plan mai coeziv cu cele două case pe care le așează concomitent. În plus, știe sigur și care sunt resursele pe care le va primi inițial. Până se întoarce roata la primul, s-ar putea ca toate spațiile care dau resurse necesare la începutul jocului să fie luate. Cum însă numerele de deasupra hexagoanelor sunt de cele mai multe ori mai importante decât resursele de sub ele, toată lumea va ține cont și de acestea, într-o harababură dementă de început de partidă. Nici nu v-am mai spus de porturi… importante și ele, dacă simți că o să ai o anumită resursă din abundență.

12 Comentarii

  • mihaivisanmiuV
    Publicat aprilie 14, 2014 3:32 pm 0Likes

    Eu recomand de RedGoblin un magazind de boardgames si benzi desenate. Platesti 5 lei si te joci cat vrei si multe tipuri de boardgames. Va recomand civilization boardgame care se joaca asemanator cu jocu de pe pc si daca ati jucat jocul veti intelege si boardgame-ul. Catan recomand si eu, este misto. Totusi pana la urma multe boardgames-uri nu dureaza sa le intelegi, dar sa le stapanesti dureaza mult. Pana inveti strategi si alte chesti. Felicitari pentru articol. Amuzant.

    • Lucian B.
      Publicat aprilie 14, 2014 7:12 pm 0Likes

      Sau Lex Hobby Store, daca sunteti din Iasi 😀

    • ncv
      Publicat aprilie 14, 2014 7:31 pm 0Likes

      Vad ca ambele site-uri au si magazin online. Deci, nu prea conteaza unde esti (in Ro), daca le comanzi presupun ca ti le trimit 🙂

    • ncv
      Publicat aprilie 29, 2014 1:14 pm 0Likes

      cu scuzele de rigoare pentru postarea intarziata (29/4) serverul a mutat de la el putere comentariul tau in spam. (?!)
      o sa verific si folderul de spam de acum incolo.

      super poza! vreau si eu! 🙂

  • DeusEx
    Publicat aprilie 14, 2014 6:25 pm 0Likes

    Pe cand un review la ESO?

  • ncv
    Publicat aprilie 14, 2014 7:13 pm 0Likes

    ESO? http://en.wikipedia.org/wiki/European_Southern_Observatory
    Am fost si mi-au spus ca Eve e facut prost… nu mai trec niciodata pe la ei. 🙂

    E greu cu jocurile online cand muncesti, eu ma feresc de ele cat pot. Poate colegii… 🙂

  • ola small dickie
    Publicat aprilie 15, 2014 8:41 am 0Likes

    eu trag din cand in cand cate un Bang! The Bullet!. O placere sa stai cu o tigara in coltu’ gurii, o bere intr-o mana si niste gloante pentru prieteni in cealalta.

    • Aidan
      Publicat aprilie 15, 2014 8:55 am 0Likes

      Asa ceva as juca si eu. Ola, iti faci timp sa treci prin Sibiu?

  • ola small dickie
    Publicat aprilie 15, 2014 10:59 am 0Likes

    Daca ajung vreodata pe acolo bag si Bangu’ la ghiozdan. Sau daca treci tu pe la mare.

    • Aidan
      Publicat aprilie 29, 2014 1:55 pm 0Likes

      Am programata o vizita pe litoral in vara. Bagam joace!

  • ola small dickie
    Publicat aprilie 29, 2014 3:28 pm 0Likes

    De abia astept sa te sparg la Bang! pentru ca eu l-am mai jucat si tu nu. Muuuahahah!!! A, da stai, ca se invata repede 🙁

Adaugă un comentariu