GTA_V_REVIEW_PC_FEATURE

REVIEW: GRAND THEFT AUTO V (PC)

Este destul de dificil să compui un review nou pentru un joc căruia i-ai dedicat deja peste 10 pagini (dacă îmi aduc bine aminte) într-un număr LEVEL, unde a primit şi coperta. Grand Theft Auto V nu reprezintă un concept nou în lumea gameristică – creaţia Rockstar a fost deja discutată, recenzată şi disecată în nenumărate rânduri –, dar atunci…

dying_light_REVIEW_feature

REVIEW: Dying Light

Apocalipsa zombie este imposibilă cât timp legile biologice esenţiale rămân valabile. Presupunând că hoardele de cadavre ambulante urmează definiţiile oferite de producţiile cinematografice, jocuri şi literatură, atunci un virus transmisibil prin contactul fizic direct, capabil să reanimeze gazdele infectate, şi-ar epuiza repejor rezervorul necesar proliferării. Victimele par să nu recurgă la consumul altor zombi, deci sunt forţate în permanenţă să caute…

shiftlings_review_feature

REVIEW: Shiftlings

Ocazional mă împiedic de jocurile foarte colorate şi cad râzând asemenea unui maniac în capcana review-urilor indulgente – sunt jocuri atât de plastice încât îţi pătrund prin pupile, traversează nervul optic şi trag o petrecere cu baloane, pinata şi bomboane drept în cortexul vizual. Sincer să fiu, îmi plac direcţiile artistice nebuneşti, vibrante şi pline de viaţă, cât timp sunt…

bloodborne_reviews_N2

Bloodborne culege primele note şi devine o capodoperă macabră

Deşi recenzia noastră se află în pregătiri, ne-am gândit că nu strică să agregăm aici câteva dintre primele note încasate de Bloodborne în review-urile publicate prin alte colţuri ale internetului. Aşa cum era de aşteptat, jocul celor de la From Software a devenit un colos al macabrului şi stabileşte standarde noi pentru genul action-RPG cu tematică horror. Se pare că Hidetaka…

hardline_review_feature

REVIEW: Battlefield Hardline

Mă bucur (aproape) de fiecare dată când o franciză consacrată – aflată în pragul epuizării şi uzurii morale –, îndrăzneşte să îşi schimbe formula generică, orientându-se spre direcţii inedite. De obicei, majoritatea acestor transformări vin sub forma unor derivate încadrate în cu totul alt gen sau îşi concentrează atenţia pe un fir narativ considerat iniţial neimportant – vorbesc despre spin-offs,…

evolve_2015_game-wide_feature

REVIEW: Evolve

Conceptul de joc asimetric nu este unul nou, dar generează întotdeauna mecanici proaspete, înzestrate cu particularităţi imposibil de implementat într-un mod multiplayer convenţional, unde echilibrul tehnic dintre oponenţi defineşte întreg gameplay-ul – sau ar trebui să îl definească, prin aşezarea abilităţilor umane individuale/de echipă pe primul loc. Tocmai din această cauză, Evolve se aventurează pe nisipuri mişcătoare, încercând să construiască…

white_night_review_feature

REVIEW: White Night

Jocurile care îşi asumă voluntar o direcţie artistică specială, unică, duc o luptă aprigă cu propria identitate – un conflict ce porneşte din interior şi se extinde la nivelul gusturilor jucătorului. Melanjul obţinut din contopirea stilurilor vizual şi sonor cu substanţa mecanicilor de joc se află într-o relaţie particulară cu receptorul. Acest fenomen se manifestă în nenumărate moduri, dar îmi…

Inquisition_Multiplayer_Review-Feature

REVIEW: Dragon Age Inquisition Multiplayer

Arcaşi, grupuri de arcaşi şi apoi mai mulţi arcaşi – spre acest tip de uniformizare tinde modul multiplayer din Dragon Age Inquisition în faza incipientă. Am ales să tratez separat componenta MP fiindcă experienţele întâlnite de jucători în mediul online sunt total diferite de cele din campania solo. În fond, Inquisition este un Action-RPG eminamente single player, iar prezenţa acţiunii…

REVIEW: The Talos Principle

Dacă aruncați o privire peste recenziile și prezentările jocului afișate de-a lungul și de-a latul internetului, o să observați că foarte multe încearcă să scuze The Talos Principle pentru că seamănă cu Portal. Ca și cum această trăsătură ar fi una de rău augur. Cum că este mai mult de atât, sau ceva diferit. Am făcut greșeala să citesc astfel…

dragon_age_inquisition_review

REVIEW: Dragon Age Inquisition

Update: Am preferat să păstrez multiplayer-ul pentru un articol separat. Campania single a înghiţit atât de mult timp, încât mi-a fost imposibil să acord suficientă atenţiei componentei online. Articolul este disponibil aici. Mă întreb şi acum de ce am ales să joc peste 100 de ore un action-RPG open-world în pielea unei războinice Qunari, străbătând în lung şi-n lat hărţi…

Heroes3_HD_Review

REVIEW: Heroes of Might and Magic III HD Edition

Pentru Heroes of Might and Magic III HD Edition provocarea nu a fost niciodată aceea de a demonstra calităţile unuia dintre cele mai populare titluri TBS din istoria genului, ci justificarea necesităţii unui update grafic – fiindcă modificarea rezoluţiei texturilor nu poate avea rol de remake sau reboot, indiferent pe ce parte ar fi întoarsă problema –, update distribuit la…