Unbound: Worlds Apart HANDS-ON – Un nou succes Kickstarter românesc

Simți că un proiect indie are potențial în momentul în care termini demo-ul și vrei mai mult, cât mai repede. Sunt absolut sigur că același efect îl are și cocaina, și exact asta a fost experiența mea cu Unbound: Worlds Apart, o mică operă de artă indie adusă la viață de Alien Pixel Studios. Studioul e format din doi vrăjitori entuziaști, programatorul Sergiu Crăițoiu și directorul artistic Olga Ciob, care au sădit fasolea fermecată în 2016, iar astăzi putem vedea roadele prin Kickstarter-ul de succes ce se încheie în următoarele două zile.

CU PELERINA ROȘIE LA DATORIE

Nu a avut nevoie de multe lucruri ca să mă cucerească, doar de ingredientele potrivite amestecate cu atenție și servite la intervale regulate cu puțin praf magic. Primul impact plăcut a fost cel vizual. Peisajele pictate cu grijă creează atmosfera perfectă pentru un astfel de platformer, ducându-mă cu gândul și sufletul la ce am simțit jucând pentru prima dată Ori and the Blind Forest. Atât background-urile îndepărtate, cât și cele mai mici detalii te transpun în acest univers fantastic.

Contrastele contribuie la fel de mult la imersiune, făcând parcursul prin nivelurile jocului destul de vizibil încât să știi pe unde trebuie să mergi, dar nu într-atât încât să îți dea rezolvarea pe tavă. Culorile m-au delectat la tot pasul, potrivindu-se perfect cu personajele și stilul cu care am fost întâmpinat încă din meniul principal. Atmosfera e completată de acorduri divine trimise de zeii pixelați pentru a-ți ușura drumul, luând în considerare faptul că moartea se află la fiecare pas sub forma țepușelor ascuțite, a apei toxice și creaturilor întunecate ce cutreieră în voie.

Portalul luminos ce dezvăluie secrete
Stinge lumina, stinge lumina!

Povestea este prezentată sumar, dar mi-a deslușit destule informații încât să vreau să știu mai multe despre cum a început totul. Protagonistul Soli e singurul destul de abil, de curajos, dar probabil și de scund pentru a se strecura și rezolva problemele proaspăt apărute în lumea pelerinelor colorate.

CÂTE UN PORTAL PE GUSTUL FIECĂRUIA

Pentru a trece cu bine de toate provocările herculiene ce ți se aruncă în cârcă, jocul îți oferă o soluție inventivă, care e și elementul de diferențiere din Unbound față de alte titluri ale genului. Portalurile, cercuri abstracte pe care le poți folosi în anumite zone, schimbă regulile fizicii pe suprafața pe care o acoperă. Astfel, poți călători pentru un moment într-un univers paralel în care obstacolul din calea ta dispare, poți schimba cum funcționează gravitația pentru personajul principal sau poți da la o parte întunericul apăsător din măruntaiele pământului, creând o oază de lumină pentru câteva clipe. Toate acestea contribuie la un gameplay divers, iar curiozitatea mă împinge să mă întreb cât de complicate pot deveni unele puzzle-uri atunci când ai de-a face cu mai multe tipuri de portal.

Demonstrație față de cum funcționează portalul antigravitațional
Fun with portals

Un alt aspect pe care îl apreciez e simplitatea gameplay-ului. Din câte am observat, nu am nevoie de mai mult de o mână ca să acționez toate tastele necesare unui parcurs fluid prin joc. Trecerea peste obstacolele pe care le întâmpini devine mai mult un test de rapiditate și finețe decât de reținere a mai multor combinații de taste.

CU HYPE-UL ȘI TASTATURA PREGĂTITE PENTRU UNBOUND

Motivele pentru care aștept apariția jocului cu nerăbdare sunt posibilitățile de gameplay ce se ivesc încă din demo, un soundtrack pe care cu siguranță îl voi avea la purtător și îl voi derula cu drag în călătoriile prin lumea reală sau virtuală, și dorința descoperirii întregii povești din spatele lui Soli și a rasei de vrăjitori ce îl acompaniază. Dacă răbdarea nu va fi de partea mea, îmi voi folosi abilitățile pentru a deschide un portal către anul 2020, ca să mă bucur de experiența completă.

Până atunci, le recomand tuturor posesorilor de PC-uri să tragă o fugă până pe Steam și să pună mâinile pe demo-ul pentru Unbound: Worlds Apart. E tot ceea ce vă trebuie pentru a vă convinge dacă e pe gustul vrăjitorului din voi, iar dacă vă place, nu ezitați să îi sprijiniți campania Kickstarter. Părerea mea este că veți avea numai de câștigat.

Celor doi alchimiști care aduc acest joc la viață pot doar să le urez spor, nu e ușor să transmutezi sute de ore într-o frumoasă operă de artă interactivă, și la cât mai multe proiecte creative care să ne poarte prin lumi fantastice!

Scena de final a demo-ului
To be continued…

1 Comentariu

Adaugă un comentariu