Spoiler: următoarele 6-7 pagini sunt pline de minusuri şi venin, dar tot ce urmează să înşir nu valorează mai mult de 2 puncte din notă. Recenzia va fi cu siguranţă debalansată, pentru că plusurile ar trebui să fie de 4 ori mai multe, iar în Pillars sunt doar de 4 ori mai puternice. Să înşir părţile bune ale jocului o să-mi ia mult mai puţin decât analiza fragmentelor cangrenoase… Presupun că orice reviewer s-a lovit de această problemă, cum compui un articol despre o operă încântătoare, dar plină de minusuri, care o opresc din a deveni o capodoperă? Simţi că e important ca lumea să încerce experienţa, dar, în acelaşi timp, îţi vine să loveşti în cei care au creat-o pentru că e evident că puteau mult mai bine de atât. Ţii la ei, dar îţi vine să-i pedepseşti, poate învaţă. Pe de altă parte, Pillars este un produs de nişă, nu tocmai ieftin. Ca şi recenzor nu pot să nu-i subliniezi lipsurile, pentru că oricare dintre ele ar putea transforma experienţa într-una negativă pentru consumatorii curioşi, dar care nu au mai încercat titluri de acest fel până acum. Asta nu înseamnă însă că nu am o datorie şi către cei care au produs acest joc, cel mai probabil cu pasiune, cel mai probabil fără a încerca să ne păcălească (sper)… Vă plac paralelele? Acum mai bine de… (oau) zece ani, am atacat felul în care unul dintre colegii cu care lucram îmbrăcase unul din magazinele pe care urma să le deschidem. Forma şi utilitatea rafturilor mi se păreau inadecvate pentru ce urma să expunem şi să vindem. Răspunsul lui a fost scurt şi puternic şi m-a reformat, în timp, ca om: „E uşor să distrugi, ai încercat vreodată să construieşti?” Aşa se face că m-am tot perpelit înainte de a porni în aventura scrierii acestui articol… … …
Să-i dăm bătaie!

Pe scurt, Pillars of Eternity este un RPG, plasat într-un univers fantastic şi original (creat pentru ocazie), plin de magie şi spirite, în care priveşti acţiunea de undeva de sus şi poţi să-ţi formezi o echipă de aventurieri/luptători de până la 6 oameni. În orice moment poţi pune pauză (proces ce poate fi automatizat în funcţie de nevoi şi preferinţe) şi da ordine, după care reporneşti acţiunea pentru a vedea ce se întâmplă mai departe. Sistemul este similar cu cel al jocurilor Baldur’s Gate, Homeworld, Parasite Eve şi înrudit cu ce se întâmplă în Fallout 3 şi în mai noul Transistor. Un sistem care ne permite să creăm strategii complexe şi să administrăm minuţios mişcările şi acţiunile tuturor membrilor echipei. Ceea ce este foarte bine, pentru că pe Hard (nivelul de dificultate ales) inamicii nu se joacă, în timp ce clasele deosebite de eroi create de producători necesită atenţie şi un management sporit.

Primul minus care mi-a sărit în ochi a fost lipsa posibilității sortării zestrei. Prostesc, mi-aţi putea spune, dar, chiar aşa, 25 de ani de RPG-uri moderne şi tot mai trebuie să urlăm pentru această opţiune!? Mai ales că aici loot-ul este, la fel ca în Morrowind, realistic. Ai omorât pe cineva(?), poţi avea tot ce deţinea. Imaginaţi-vă cum va arăta cufărul vostru după ce aţi nivelat o întreagă cetate. Zeci de armuri şi sulițe, săbii şi robe, scuturi şi căciuli. Acum, nu mă înţelegeţi greşit, găsesc decizia de a te lăsa să ridici de jos absolut tot ce aveau inamicii (şi să-i laşi în curu’ gol?), una foarte curajoasă, mai multe jocuri ar trebui să fie aşa, îmi pare penibil însă să trebuiască să cauţi între 20 de tipuri de săbii, din care multe se vor repeta de 100 de ori. Buba nu este totuşi atât de neagră pe cât pare, pentru că nu va dura mult până ce singurele obiecte ce vi se vor părea interesante vor fi cele colorate (îmbunătățite sau rare). Toate celelalte putând fi vândute cu prima ocazie. De fapt, trebuie vândute, dacă aveţi de gând să puneţi pe picioare cetatea de care o să aveţi parte. Da, da, în Pillars o să aveţi cetatea voastră şi va trebui să aveţi grijă de ea, o veţi putea upgrada, ţine prizonieri în temniţele ei (odată reconstruite), angaja mercenari să o păzească şi încă. E nevoie de bani pentru toate astea şi ce nu face omul RPG-ist pentru a-şi umfla egoul, averea şi nivelul. Curăţător de corpuri(?) (de cele mai multe ori „create” chiar de noi), nicio problemă! Jefuitor metodic de case, întregi cartiere şi oraşe(?) (de multe ori chiar cu proprietarii de faţă), nicio problemă!

Să revenim. Problema inventarului devine insignifiantă în timp, pentru că o să învăţăm rapid ce e de păstrat şi ce nu. La cufărul fără fund din dotare avem acces oriunde (separat de traistele fiecărui erou în parte – pe care le putem accesa şi în timpul luptelor) şi chiar dacă încă nu ştim ce avem de făcut cu toate floricelele şi cristalele pe care le colecţionăm, nu-i nimic, nu e ca şi cum s-ar ofili în ladă. Problema îţi reaminteşte însă, încă de la început, faptul că acest joc este creat de Obsidian, o companie recunoscută pentru jocurile ei pline de bug-uri. Parcă te pregăteşte pentru o experienţă neşlefuită… Surpriză(!), încă de la lansare titlul a fost foarte jucabil, cu bug-uri mărunte, majoritatea nesemnificative. Acum, după alte 50 de patch-uri şi îmbunătăţiri, fiind aproape ireproşabil. Pentru mine însă, răul fusese deja făcut şi m-au pornit în a-i observa toate micile minusuri, chiar dacă nu pot fi numite neapărat bug-uri.