REVIEW: Pokemon Go, iOS

În data de 6 decembrie 2017, la scurt timp după ce am schimbat vechiul Blackberry cu un iPhone, am instalat în telefon aplicația Pokemon Go. Era deja prea târziu și ratasem febra vânătorii și vremurile când se enunțau teorii despre o nouă eră din istoria omenirii când granițele sunt eradicate, obezitatea dispare cu desăvârșire și cetățenii lumii locuiesc în pace alergând după pokemoni.

Prin urmare, temerea mea cea mai mare a fost aceea că voi descoperi o comunitate moartă și voi fi deveni singurul jucător care descoperă Pokemon Go la un an și jumătate după consumarea fenomenului global. Din fericire, m-am înșelat și am avut parte de o experiență care mi-a depășit orice așteptări: încă există participanți la raiduri, competiția pentru cucerirea arenelor este la fel de acerbă în marile orașe, iar dezvoltatorii jocului au avut grijă să adauge noi provocări și aventuri aproape lunar.

În anul care s-a scurs, Pokemon Go a fost aplicația mea de plimbare care m-a obișnuit să port cu mine permanent un acumulator extern. Nu cred că am apucat vreodată să testez autonomia maximă a bateriei telefonului și mereu am avut un alt pokemon de prins sau o altă arenă de cucerit. Am mers pe jos 685 km cu aplicația deschisă, am prins mii de pokemoni, am cucerit arene de peste 850 de ori și le-am apărat timp de 18.800 de ore.

Mai mult, am jucat Pokemon Go în mai multe orașe din Europa pe care le-am vizitat de-a lungul anului: Bologna, Marseille, Paris, Veneția, Como, Milano, Londra, Cardiff, Ruse și Varna. Iar ceea ce am descoperit este că fiecare mare oraș are o comunitate activă și dinamică de jucători, iar pokemonii variază în funcție de forme de relief și climă. Prin urmare, cineva care se află continuu în mișcare și vizitează alte locuri este privilegiat de sistemul jocului.

Pokemon Go este și una dintre cele mai de succes utilizări ale tehnologiei de realitate augumentată.

Mersul pe jos face pokemonul bengos

Oricât de stupid ar suna, Pokemon Go este o aplicație de mers pe jos. Ba chiar și producătorii de la Niantic au realizat acest fapt și au încercat să integreze aplicația cu funcțiile de sănătate ale telefonului. În plus, este mult mai eficient să te plimbi și să clocești ouă prin distanța pe care o parcurgi decât să prinzi fiecare pokemon care îți iese în cale: șansele de a prinde o creatură mai puternică favorizează mersul pe jos, alergatul, sau mersul pe bicicletă.

Meritul cel mai mare pe care Pokemon Go l-a avut în viața mea este componenta de explorare. Sunt nenumărate zone din București pe care nu le-aș fi văzut vreodată dacă nu mă încăpățânam să plec în căutarea unui pokemon din apropiere. De multe ori se întâmplă să avem o rutină în ceea ce privește locurile prin care mergem în viața de zi cu zi, iar vânătoarea de pokemoni o va elimina.

Odată ce jocul te prinde, vei ajunge să îți dorești să mergi pe jos cele două stații chiar dacă vremea este nefavorabilă și te afli în întârziere. Îți vei dori să vezi și alte cartiere unde echipa din care faci parte cucerește arenele ceva mai des și îți oferă șansa de a-ți marca teritoriul într-un mod satisfăcător. Și, de ce nu, vei descoperi că tendința de îngrășare dispare și ai devenit o persoană ceva mai activă. Ai grijă doar să ai permanent la tine un acumulator extern pentru că aplicația consumă mai multă baterie decât oricare alt joc.

Cei care se tem că vor instala Pokemon Go și vor descoperi o lume post-apocaliptică unde au rămas singuri și pot prinde toate creaturile sau pot cuceri tot ce le iese în cale se înșeală amarnic: o plimbare prin parcurile mari te va convinge că încă există indivizi dornici să aștepte următorul raid, în speranța că următorul pokemon va fi unul legendar.

Dileme morale pentru vegetarieni.

9 Comentarii

  • Militaru Ioan-Mihail
    Publicat decembrie 30, 2018 10:37 pm 0Likes

    Desi adineauri v am ascultat vorbind pe YouTube despre jocuri nu ma asteptam sa FACI si un review la pokemon go :))… Dar sa fie primit… Eu nu l am jucat niciodata din cauza ca atunci cand aparuse aveam un telefon care nu-l ducea… :))

    • Vlad Costea
      Publicat decembrie 30, 2018 11:13 pm 0Likes

      Nu cred că voi mai scrie vreodată un review bazat pe experiențe aproape zilnice, acumulate pe parcursul unui an întreg. MMO-urile nu mă mai atrag, RPG-urile online de tip The West sau Bitefight mi se par plictisitoare și în general ceea ce caut la jocuri este o poveste captivantă sau posibilitatea de a explora un univers finit. Pokemon Go este o excepție de la regulă pentru că mă scoate din casă și-mi descarcă bateria de la telefon suficient de tare să mă facă să umblu cu un acumulator extern în ghiozdan. În plus, am descoperit multe locuri drăguțe încercând să cuceresc arene sau alergând după diverși pokemoni.

  • florin
    Publicat ianuarie 2, 2019 1:38 pm 0Likes

    jocul care m-a facut sa ma urasc ca nu am doi giga de memorie ram la telefon. cu un s3 erai in plop

    • Vlad Costea
      Publicat ianuarie 3, 2019 1:27 pm 0Likes

      Eu aveam 2GB de RAM… pe un Blackberry Z10 care folosea un sistem de operare propriu, pentru care nu mai dezvolta nimeni aplicații :))

  • florin
    Publicat ianuarie 3, 2019 4:27 pm 0Likes

    azi am un telefon cu windows 10, mai joaca-te daca poti:)

  • Sol
    Publicat ianuarie 7, 2019 12:19 pm 0Likes

    Podcast Ep4?

  • florin
    Publicat ianuarie 9, 2019 8:39 pm 0Likes

    si concursul ala fain?:)

  • florin
    Publicat ianuarie 11, 2019 9:06 pm 0Likes

    Se mai joaca cineva shakes and fidget? Macar 2 ani la activ?

  • rafyram
    Publicat ianuarie 13, 2019 3:39 pm 0Likes

    Revista? Faza zilei? 🙂
    La multi ani!

Adaugă un comentariu