3 Motive Pentru Care Franciza Darksiders Nu Mai Trebuie Continuată

V-am simţit suferinţa exprimată în comentariile de pe site şi Facebook după anunţul lui Joe Madureira. Credeţi-mă, chiar am perceput undele regretului tuturor celor care aşteptau vestea unei continuări pentru seria Darksiders. Deşi împărtăşesc puţin din oful vostru, din punctul meu de vedere franciza dezvoltată de Vigil Games/THQ – ajunsă acum în proprietatea celor de la Nordic Games – ar trebui să rămână neterminată. Observaţi cum îmi dau singur peste nas după ce aplaudam la primele ştiri ca un drogat la circ? Battle Chasers sub formă de joc şi bandă desenată sună mult mai bine în contextul actual, căci aventurile lui War şi Death există în forme aproape perfecte, chiar şi aşa, fără o concluzie universală. Dacă nu sunteţi convinşi, iată trei motive suplimentare pentru care seria Darksiders ar trebui lăsată să moară în pace.

3. Uneori, absenţa unei concluzii creează legende.

Darksiders se află la un pas de statutul unui fenomen pop culture. Faptul că seria nu a primit o concluzie adaugă o notă suplimentară de savoare şi stârneşte interesul jucătorilor mult mai repede. Călăreţii Apocalipsei nu şi-au dus misiunea până la capăt, iar asta mă bucură nespus – e cliffhanger-ul perfect, glazurat în suspans. Exemple în favoarea acestui argument există în orice categorie media imaginabilă, de la jocuri la filme. Gândiţi-vă puţin la Firefly, la toate discuţiile generate de absenţa altor sezoane din ceea ce părea a fi serialul SF perfect şi poziţia cheie din cultura populară. Spre deosebire de „rasele dătătoare de lapte”, cum este Terminator sau Transformers, producţiile incomplete spun o poveste dincolo de subiectul principal – cum ar fi povestea falimentul THQ, în cazul Darksiders. Sau istoria dizolvării Vigil şi formarea Airship Syndicate. Aşadar, se conturează o galaxie de jur împrejur, populată cu discuţii productive ale fanilor, teorii, dorinţe, regrete, nostalgie şi fan art. Eu am căutat cu ardoare ediţiile de colecţie Darksiders şi am tipărit color peste 50 de pagini de bandă desenată când am descoperit farmecul ascuns în spatele dramei. Am tendinţa să fac asta uneori. Exagerez, scot untul când toată lumea s-a săturat cu margarină, merg puţin prea departe şi complic lucrurile într-un stil maniacal…

WAR_by_el_grimlock
el_grimlock îmi demonstrează punctul de vedere.

14 Comentarii

  • Cristian Serban
    Publicat februarie 28, 2015 9:17 am 0Likes

    Daca EA continua sa scoata jocuri reciclate din seria Battlefield, nici nu mai stiu ce numar mai are in coada, atunci oricine are o scuza sa scoata jocuri reciclate.

    • Aidan
      Publicat februarie 28, 2015 9:36 am 0Likes

      Sesizez o eroare in logica ta – daca nu cumva erai ironic.

  • George Andrei
    Publicat februarie 28, 2015 10:17 am 0Likes

    Inteleg ce zici, sunt de acord cu ceea ce zici…dar o parte din mine a fost ca un copil in dimineata de craciun si astepta sa desfaca cadoul sa vada ce este inauntru sperand sa fie Darksiders 3….

    Dar decat sa devina si Darksiders ceva asemanator Assassin’s Creed(don’t get me wrong, i love the games)… presupun ca e mai bine asa. ^^

    • Aidan
      Publicat februarie 28, 2015 10:40 am 0Likes

      Exact pe ideea asta mergeam si eu. Prea multe dintre elementele ce defineau farmecul originalului au disparut, ceea ce ridica semne de intrebare asupra calitatii unui posibil sequel.

  • Proca Valentin
    Publicat februarie 28, 2015 3:51 pm 0Likes

    Chiar daca nu merita sa se continue seria Darksiders parca tot n-as vrea sa ramana neterminata seria caci are un story excelent in opinia mea si doresc sa apara Dark 3 macar pentru story, daca nu pentru gameplay.

  • ssahlean
    Publicat martie 1, 2015 8:18 am 0Likes

    Eu nu am putut juca Darksiders 2 din cauza bug-urilor (picam prin level, mai se bloca si harta un pic) nu cred ca e optimizat pt intel 2600k

  • Vira
    Publicat martie 2, 2015 12:05 am 0Likes

    Elementele încă sunt acolo, Darksiders 2 preluând tot pachetul prequel-ulul, adaptândul la un concept ce s-a vrut diferit. Problema lui a fost că a oferit o lume de joc mult prea vastă, cu mult prea multe de făcut, gândită pentru a oferi varietate și ideea de libertate, dar, în schimb, a reușit să fragmenteze elementele primului într-un mod prostesc.

    Chiar și acum se poate observa că jocul a fost lansat neterminat – multe elemente fiind regândite pentru DLC, altele rămase la nivel de concept din cauza celor de la THQ. În opinia mea, jocul ar fi putut fi epic dacă oamenii ar fi primit timpul necesar pentru a mai lucra la gameplay și loot.

    Îl joc pentru a 3-a oară și cred că asta spune multe despre calitatea sa.

  • lixicus
    Publicat martie 2, 2015 2:09 am 0Likes

    Ar trebui continuata povestea macar sa vedem si povestea celor 2 calareti ramasi.

    • George Andrei
      Publicat martie 2, 2015 5:08 am 0Likes

      Adevarat, macar sub forma de comic books sau ceva de genul, dar sa aflam putin si despre cei 2 calareti ramasi.

  • Vira
    Publicat martie 2, 2015 6:00 am 0Likes
    • Aidan
      Publicat martie 2, 2015 6:47 am 0Likes

      Drooling…

  • mahri726
    Publicat martie 2, 2015 10:53 am 0Likes

    Poate se face un anunt surpriza la GDC legat de Darksiders..

  • Ziskele
    Publicat martie 2, 2015 2:10 pm 0Likes

    E discutabil, depinde in mana cui sar, pana acum nu gasesc exemple pozitive nici eu. Fallout 3? Stim ce bine a prins, noroc ca au luat Obsidianu de coada sa le spele rusinea cu New Vegas.( As mai putea sa continui cu exemple din astea pret de doua „almanahe”) Nordic au aratat deja ca o pot sfecli rau remember Gothic 4.

  • luis
    Publicat septembrie 16, 2015 3:25 pm 0Likes

    Fratilor nu se mai poate continua darksiders3 dc pentru ca lui Nordic games e3 nui place jocul in care nici frantezilor pentru ca jocul trebuia mai brutal cum sa va zic io mai horror cam ingen asa si ce daca la death trb sa i cauti mai multe puteri tuturor baietilor adica noi cum arfi sati doresti sa fi invizibil sa zbori cva in gen sau cand e ziua ta si sufli in lumanari crezi ca acel lucru ti se va intampla da la unele dorinte pe care tile doresti si ce daca e jocul din mai multe desene furate sau puse acolo ce conteaza e sa ne distram sa cautam etc…. Asa cu toti asteptam acest joc darksiders3 ca darksiders 1 si 2 ne-a ipresionat si asa mai departe nu

Adaugă un comentariu