Call of Duty: Warzone, la răscruce de “vânturi”. A fi sau a nu fi free-to-play în paradisul hackerilor

Totul până la bani!

În Warzone, ca și în viață, aproape totul se rezumă la bani. Dacă ai reușit să strângi destui marafeți de pe jos, cât să îți poți cumpăra arsenalul personalizat înaintea altora, ai deja un mare avantaj împotriva celor care încă mai caută. Iar dacă în componența acestuia ai perk-urile potrivite (mai ales Ghost, care te ascunde de UAV-urile ocazionale ale adversarilor) și arme meta frumos crescute – alea ale căror atașamentele au fost deja alese de youtuber-ul tău preferat, leneșule -, s-ar putea ca meciul să fie deja pe jumătate câștigat.

Evident, în absența jocului “de bază”, Call of Duty: Modern Warfare 2019, unde deblacasem deja tot ce era de deblocat până la apariția modului battle royale de sine stătător, aveai de săpat la greu ca să deblochezi cele mai bune arme și atașamentele care faceau diferența atunci în Warzone. Pentru că în multiplayer creșterea în nivel este mult mai ușoară, existând chiar hărți dedicate grind-ului, adică “săpatului” mai cu spor. Trebuie doar să știi care sunt armele care te ajută în Warzone, cu observația că în modul multiplayer ele se comportă puțin diferit. Așa-zisul time-to-kill, mai ales, este semnificativ mai mare în modul battle royale decât în multiplayer, acesta reprezentând timpul necesar datului unui adversar cu cracii în sus, din clipa în care ai început să tragi în el, până când pică. Evident, presupunând că apuci să tragi primul și nu ratezi niciun glonț. Prin urmare, în Warzone ai nevoie și de o magazine cu mai multe proiectile. Dacă nu ai, treci și sapă!

Așadar, deși Activision au promis înaintea lansării lui Call of Duty: Warzone că monetizarea lui se va baza doar pe elemente cosmetice, aflăm că cei ce dețin și se joacă de mult Modern Warfare 2019 în neștire, au un avantaj încă din start. Și e greu să-i ajungi din urmă, fără să muncești pe brânci, timp îndelungat. Pe de altă parte, nici nu a zis nimeni că va fi ușor. E free-to-play, măi! Dar dacă vrei…

Trecând peste acest aspect, monetizarea se învârte în jurul unei game variate de brizbrizuri, în special skin-uri pentru arme și operatori, dar și arme mai mult sau mai puțin meta, ce vin direct din fabrică împopoțonate cu diverse atașamente. Bineînțeles că unele dintre acestea sunt semnificativ mai bune decât versiunile lor de bază, și îți cresc șansele împotriva unuia care nu a apucat să deblocheze mai mult de două atașamente pe același model de armă. Pay-to-win? Măcar puțin.

Apoi, avem Season Pass-urile, care aici se numesc Battle Pass-uri, ce aduc, cam o dată la două luni, un număr semnificativ de noutăți în universal Warzone. Este suficient să cumperi doar unul dintre ele (varianta ieftină, caz în care trebuie să-i parcurgi toate etapele, jucând jocul, până ai deblocat și recompensa cu numărul 100), ca să ai garantat accesul la următorul, fără a mai scoate alți bani din buzunar când acesta va fi lansat. Dai echivalentul a 1000 de puncte și primești 1300 cadou. Destul de mișto, dacă joci Warzone cu regularitate. Pentru cei cu dare de mână, care pun (la reducere) 2400 de puncte la bătaie, Battle Pass-ul deblochează toate minunile imediat. Demn de remarcat că astfel deblocheazi accesul imediat și la cele două arme noi, pentru care săracii mai au de așteptat, una dintre ele fiind deblocată abia la ultima etapă. Dacă mai adăugăm faptul că armele noi fac parte, cel mai adesea, din clasa meta, faceți voi calculele. Puțin pay-to-win?

Colac peste pupăză, toate armele noi introduse în joc la un moment dat sunt inițial defecte, dar nu în sensul că nu își fac treaba, ci că o fac prea bine. Pentru o bună perioadă de timp, sunt aberant de puternice. S-a întâmplat să poți trage prin pereți și stânci ca prin brânză, fulgerând zece adversari în linie cu una dintre ele, iar după ce au reparat-o, prin intermediul unui patch, să nu mai fie bună de mare lucru. Între timp, tu te-ai căznit să-i deblochezi toate atașamentele, ca să ajungi să folosești combinația necesară obținerii acelui rezultat și să recuperezi din dezavantaj. În altă situație, gloanțele unei puști cu lunetă proaspăt introdusă în joc parcurgeau distanța până la țintă instantaneu. Laser, frate! Balistică, zero. Și în acest caz, defectul a dispărut la un moment dat, tot cu ocazia unui patch, însă deja aveam o vagă bănuială că defectele astea nu sunt tocmai întâmplătoare. La ce etapă din Battle Pass deblochez varianta aia personalizată a armei? Și mai ales, cum ajung eu mai repede la ea? Ce-ar fi să sar niște etape…

Repet, e doar o bănuială. Nu sunt sigur că în spatele șmecheriei (dacă există una; poate că într-adevăr nu testează nimeni cum se comportă armele alea până să ajungă în brațele jucătorului) se ascunde o schema mârșavă pay-to-win, dar cunoscând foamea de nestăvilit a corporației după și mai mulți bani de la un final de an la altul… Eh, paranoia.

4 Comentarii

  • Bogdan Alexandru
    Publicat decembrie 27, 2020 3:17 pm 0Likes

    Un review excelent! Ultima parte este epica, mi-am reamintit niste comenzi de dos, haida cu format C-u!!!!

  • KiMO
    Publicat decembrie 30, 2020 11:55 am 0Likes

    csf ncsf

  • slymurgeni
    Publicat ianuarie 26, 2021 6:57 pm 0Likes

    Mnah, KiMO și CoD; bunica și Maria Lătărețu.

    • KiMO
      Publicat ianuarie 26, 2021 9:03 pm 0Likes

      Mno, io-s bunicu’ ea e bunica-ta. Ce-a picat, aia a iesit.

Adaugă un comentariu