Filmulețele, trailer-ele, prezentările și show-urile cu gust ludic, ale săptămânii cu numărul 20 – 2015. Trailers/Pub: Tom Clancy’s Rainbow Six Siege Săptămâna trecută-trecută a fost una dintre cele mai slabe din punct de vedere al clipurilor tematice lansate, eram chiar dezamăgit. Mi-a trecut! Săptămâna trecută-punct şi-a răzbunat sora şi a reuşit să-mi mănânce orele de joacă, chiar şi pe cele…
Divinity: Original Sin a fost extrem de bine primit pe NIVELUL2. De fapt, ne-a plăcut atât de mult încât l-am binecuvântat cu o medalie de aur şi titlul „Jocul Anului 2014”, după ce ncv l-a notat cu un 9 curat şi limpede în review. Ce-i drept, scorul în sine ne-a convins mai puţin decât recenzia exhaustivă, care a descris perfect…
Peste câteva zile Geralt revine în forță cu ultimul capitol din saga The Witcher, iar ca să ne facă, parcă, să-l așteptăm cu și mai mare înfrigurare, ne stârnește cu un trailer cinematic tocmai bun să-i netezească lansarea – A Night to Remember. Nu uitați, toate jocurile The Witcher beneficiază de reduceri substanțiale pentru o scurtă perioadă de timp, așa că ați face bine…
Ubisoft a dezvăluit ieri o nouă intrare de categorie AAA în franciza Assassin’s Creed. Se numeşte Syndicate (nu Victory, cum credeam iniţial) şi introduce câteva gene proaspete în ADN-ul seriei. Dar Aidan, veţi spune, cât mai au de gând băieţii ăştia să mulgă IP-ul lor preferat? Cam 20 de ani, v-aş răspunde, până când vom avea parte de un mashup…
Trailers/Pub: The Void What the hell is The Void? Şi de ce mai avem nevoie de încă o cască 3D. Aha… OK… OMG! Breathing intensifies! Suntem atât de aproape de holospaţiul din Star Trek – şi eu care credeam că în nici un caz nu o să prind ceva asemănător în viaţa asta. În 10-20 de ani o să există…
Încă mai butonez Castlevania: Dawn of Sorrow, Portrait of Ruin şi Order of Ecclesia pe Nintendo DS, consola mea preferată. Jocurile făurite în cuptorul minţii lui Koji Igarashi alcătuiesc una dintre cele mai celebrate francize Konami, aşa că nu ar trebui să mire pe nimeni faptul că Bloodstained: Ritual of the Night – un proiect independent al tăticului genului „Igavania„,…
Unity a fost un joc cel puţin slăbuţ – nu cred că mai trebuie să repet acest lucru ori de câte ori scriu ceva despre franciza Assassin’s Creed –, dar Rogue şi Chronicles: China au reuşit să îndulcească puţin atmosfera apăsătoare. Adică, fie faci un joc epic despre piraţi-asasini, cu bătălii navale intense, fie te orientezi spre o idee cât…
Arkham Knight se pregăteşte serios pentru lansarea din 23 iunie. Până acum, lucrurile se prezintă mai mult decât bine, căci ultimul capitol din trilogia dedicată de Rocksteady „Cruciatului cu mantie” demonstrează un gameplay plin de acţiune, o poveste dominată de suspans şi un omagiu adus celor mai celebre figuri din panteonul DC. Acum a sosit rândul vocilor să impresioneze, aşa…
Filmulețele, trailer-ele, prezentările și show-urile cu gust ludic, ale săptămânii cu numărul 18 – 2015. Trailers/Pub: Just Cause 3 Săptămâna trecută gândeam că o să treacă ceva vreme până când un alt producător o să creeze un univers mai complex şi mai distractiv decât cel prezent în ultimul GTA. Just Cause 3 mă face să realizez că o astfel de…
Filmulețele, trailer-ele, prezentările și show-urile cu gust ludic, ale săptămânii cu numărul 17 – 2015. Trailers/Pub: Mad Max Gameplay Iniţial nu am fost impresionat, majoritatea jocurilor open world, cu maşini, din trecut, au dezamăgit. Acum însă… creat de Avalanche Studios (seria Just Cause); o combinaţie între Fallout şi Far Cry 2 cu un sistem de luptă asemănător cu cele din…
Am lipsit trei zile din faţa calculatorului cu ocazia Dreamhack-ului şi DiRT Rally a intrat deja în programul early access – ce-i drept, forma incompletă disponibilă pe Steam se rezumă momentan la un tech demo consistent, dar reuşeşte să dovedească ceea ce Codemasters ne-au lăsat să înţelegem de ceva vreme: un DiRT nou trebuie să fie o întoarcere la originile…
Okay, cred că a venit timpul să scot seriile Gotrek & Felix şi Eisenhorn din adâncurile bibliotecii, fiindcă mă simt aruncat dintr-o parte în alta de toate jocurile Warhammer anunţate în ultima vreme. Cumva trebuie să-mi potolesc setea de brutalitate fantasy – sau dark science-fantasy, în cazul 40K. Acum este rândul francizei Total War să îmbrăţişeze universul creat de Games Workshop,…
Orice jucător profesionist are în spate cel puțin o partidă de care își va aduce perfect aminte și la bătrânețe: o victorie neașteptată împotriva unor dumnezei, o înfrângere rușinoasă împotriva unor amatori sau pur și simplu cea mai distractivă confruntare la care a participat vreodată. Dar cum o fi să participi la cel mai lung meci din istoria Counter-Strike: Global Offensive? Ei bine, au aflat…