NEXT LEVEL Podcast, Ep. 63: John RomeNo

În data de 3 septembrie 2020, John Romero ne-a surprins cu un răspuns neașteptat: după ce i-am trimis o invitație în podcast (pentru care nu ne așteptam să primim răspuns), legendarul programator și designer din spatele DOOM ne-a sugerat că poate participa.

A sugerat chiar ora 7 PM GMT (9 PM în România) și ne-a indicat unde îi putem livra una dintre puținele reviste NEXT LEVEL rămase în rezervele noastre (doar 150 au fost tipărite, iar dintre ele mai mult de 120 au fost împărțite în rândul susținătorilor de pe Patreon).

Poate că vă gândiți că acest schimb de opinii și obiecte de colecție este prea frumos să fie adevărat. Ei bine, exact așa a fost – John Romero nu s-a prezentat și ulterior a scris un mesaj pentru a preciza că a uitat de podcast în timp ce s-a ținut ocupat cu alte treburi. RomeNo!

Prin urmare, subiectul principal de discuție din acest episod al podcastului nostru a fost… situația lui John Romero și motivele pentru care întârzie. Am discutat și despre opera fondatorului id Software și Ion Storm, am divulgat întrebările pe care le aveam pregătite pentru un eventual interviu și am făcut haz de necaz.

Există vreo parte bună în toată situația? Ei bine, măcar am avut parte de un episod de podcast în formulă aproape completă și ne-am bucurat de prezența lui Aidan.

Se va revanșa John Romero față de noi printr-o apariție spontană într-unul din episoadele viitoare? Rămânem în modul RomeNo? Există un singur mod de a afla… iar eu cel puțin mi-am învățat lecția în ceea ce privește promovarea și nivelul de așteptări atunci când vine vorba de oameni celebri din industrie.

Dacă vreți să ascultați varianta audio (semnificativ îmbunătățită față de live-ul de pe YouTube) a acestui episod, o puteți găsi pe Apple Podcasts, Spotify, Anchor (nu necesită înregistrare) și multe alte platforme.

2 Comments

  1. Sol septembrie 8, 2020
    • Vlad Costea septembrie 9, 2020

Leave a Reply