NEXT LEVEL Podcast 25: Despre Violență Verbală pe Internet

În afară de faptul că marchează primul sfert din călătoria spre numărul magic 100, cel de-al 25-lea episod din podcastul nostru vine cu o dezbatere unică și relevantă pentru tot ceea ce ține de libertate de exprimare pe internet: care ar trebui să fie limitele și cine decide felul cum sunt moderate anumite fenomele nefericite?

Evident, timp de mai mult de 2 ore vorbim despre jocuri, despre impresiile pe care ni le-au lăsat și despre felul cum nimic nu se poate compara cu originalul DOOM. Însă preț de 10 minute, avem parte de cea mai aprinsă discuție în contradictoriu de până acum și încercăm să identificăm măsura în care utilizatorii de pe internet ar trebui să rămână anonimi.

Pe de o parte, anonimitatea este bună pentru eliberarea unor supape și evidențierea unor adevăruri care altfel ar fi fost ținute ascunse din cauza posibilelor repercusiuni asupra statutului și demnității persoanelor. Pe de altă parte, cazurile de amenințări cu moartea, discriminare și excesele unor majorități furioase pot să iasă de sub control și să necesite moderare sau interdicții. Se justifică însă ideea de a folosi actul de identitate pentru a te conecta la servicii precum Steam, Playstation Network, sau Steam?

Într-o anumită măsură, persoana care plătește abonamentul de internet poate fi identificată după IP, iar titularul serviciului online se legitimează atunci când plătește cu cardul. Însă devine dificil să tragi persoane la răspundere atunci când este vorba despre minori lăsați prea mult în fața ecranelor. În opinia lui Adrian, pedepsele ar trebui să fie mai aspre și toată lumea ar trebui să folosească numele real atunci când folosește internetul. În opinia mea, anonimitatea este importantă pe internet și nu ar trebui să înțelegem spațiul virtual ca pe o extensie unde toate legile din realitate se aplică.

Mai mult, există și problema că internetul nu uită și datele vor rămâne și ne vor urmări mulți ani după ce devin publice. Oare un adolescent care înjură în Fortnite merită să fie urmărit toată viața de antecedentele pe care le are și să aibă anumite cariere compromise încă de la început?

Acestea sunt doar câteva dintre problemele pe care le-am dezbătut și exemplificat în acest episod. Sperăm că veți găsi puncte de vedere interesante și ne veți spune ce părere aveți. Și dacă vreți să săriți peste aceste problematici pentru a trece direct la discuțiile despre jocuri, atunci sunteți liberi să o faceți.

Mii de mulțumiri pentru sprijinul acordat!

Adaugă un comentariu