[Acest articol este scris de către Mădălina Coman și este înscris pentru concursul "Trimite-ne un Articol și Poți Câștiga Revista NEXT LEVEL"]

În data de 20 iulie 2020, developerul indie Max Mraz posta pe pagina lui de Twitter un tribut către Bloodborne. Yarntown este un joc 2D asemănător seriei Legend of Zelda, dar care păstrează elemente din titlul original, precum abilitatea de a avansa în nivel, folosirea itemului de currency (Blood Echoes) și traversarea zonei de început din centrul orașului Yharnam. Și da, spre bucuria mea, sunt incluși inamicii zonei respective, Cleric Beast și Father Gascoigne.

Bineînțeles, asta mi-a adus un sentiment de nostalgie. Rememoram momentele când fie țipam la orice creatură care îmi apărea în cale ori urlam de frustrare pentru că mor prea des în bătălia cu vreun boss, nereușind să-i parez mișcările și să-i identific punctele slabe. Și mai presus de toate, să încetez să mai întind coarda cu atacurile.

Bloodborne a fost prima mea experiență cu arta produsă de studioul FromSoftware. Și asta nu s-a datorat curiozității sau zecilor de review-uri care îl lăudau. Totul a pornit de la o provocare prostească, în ideea „Ah okay, ești casual gamer, probabil nu o să te descurci cu ăsta”. Coincidența a făcut ca jocul să fie în acel moment la reducere, cu tot cu DLC.

Am spus „Okay, l-am luat, ia să mă documentez puțin”. Asta pentru că nu voiam, totuși, să mă fac de râs și să mor încă din prima zonă (oh, sweet summer child!). Așa că am pornit la vânătoare, înarmată cu lectura din Fextralife și ghiduri de gameplay.