Povestea jocului începe cu un pumn de acţiune militară super-tehnologizată direct în plină figură şi serveşte drept tutorial, pe lângă funcţia evidentă de stabilire a personajului principal, Jack Mitchell (Baker), şi motivelor ce vor conduce la desfăşurarea evenimentelor ulterioare invaziei nord-coreene din Seoul. Am sesizat din primele secunde eliminarea HUD-ului clasic, înlocuit un un display holografic plasat pe fiecare armă – sistem practic şi imersiv. Cu toate că mecanica pac-pac a rămas neschimbată, adăugarea grenadelor inteligente şi tactice, cu multiple moduri de funcţionare, transformă aproape tridimensional nivelul strategic din combat.

Am fost nevoit să gândesc altfel decât până acum abordarea schimburilor de focuri, mulţumită avantajelor oferite de Exo, mediul înconjurător şi armament. Luptele se desfăşoară pe verticală, salturile uriaşe augmentate de scheletul mecanic, botezate Boost Jump, descoperind un control similar cu cel din Crysis. Tot aici devin clare şi funcţiile suplimentare menite să sporească viteza mişcării la sol şi în aer: Boost Dodge, Boost Dash şi Boost Slam, cu denumiri ce se explică singure, uşor de stăpânit după puţin exerciţiu practic.

Mai departe, campania single urmăreşte parcursul lui Mitchell în cadrul companiei militare private Atlas, condusă cu mult tact de Jonathan Irons (Spacey). Irons vede în Mitchell un surogat pentru fiul său, pierdut pe câmpul de luptă coreean în urma unui sacrificiu ce putea fi evitat cu uşurinţă. Aşa se face că tu, protagonist si fost coleg cu Will Irons, primeşti şansa unui alt început, sub forma protezei ce îţi înlocuieşte braţul stâng, pe lângă contractul de mercenar cu trei perechi de cohonez. Cu ce scop? Ei bine, terorismul cecen este prezent şi în 2060. Aş putea spune că CEO-ul Atlas pare un vizionar extrem, dar atunci aş strica cu un spoiler mare cât o zi de post storyline-ul destul de scurt. Totuşi, trebuie amintite momentele epice din unele misiuni, cum ar fi prăbuşirea unui turn de răcire în proximitatea echipei tale înmărmurite, zborul supersonic printr-un canion, infiltrarea a la Assassin’s Creed pe proprietatea antagonistului cu viziune (God dammit!), navigarea prin cavernele unui gheţar, experienţa traumatizantă dintr-un lagăr experimental şi pilotarea impunătorului Hovertank – iar aceste episoade sunt doar câteva dintre cele care mi-au rămas bine fixate în memoria de lungă durată. Blockbuster, baby!

Deznodământul este deznodământ, nu tocmai impresionant, aşa că vă las să îl descoperiţi singuri la finalul celor 4-6 ore cât durează felia SP, dar nu înainte de a „lăuda” personajele secundare, pe cât de verbale şi excelent portretizate, pe atât de inutile şi tembele în timpul misiunilor. Gideon, cu toată experienţa lui pe câmpul de luptă, nu poate împuşca un bec, iar Ilona, ex-Spetsnaz echipată cu un Exo, abia plasează un pumn în gura unui lider terorist cecen ciuruit. Aşa că Mitchell, dragă, obişnuieşte-te cu responsabilitatea totală.