Îți mai amintești când jocurile erau instrumente ale distracției? Când nu exista o “industrie”, când simțeai că joci ceva realizat de oameni ca tine, dornici să se joace la rândul lor?

Poate că vorbește nostalgicul din mine acum, dar această epocă personală a inocenței s-a sfârșit odată cu LEVEL. De parcă dispariția ultimei reviste de gaming a însemnat extincția altei forme de artă dragă mie.

NIVELUL2 a continuat să existe într-un mediu ostil nu doar jocurilor, ci și celor care și-au modelat caracterul în jurul lor.

În realitatea din capul meu, acest ultim bastion al jurnalismului liber de jocuri – pentru care nu există influencing, trenduri și alți termeni tot mai populari pe Youtube – și-a propus să ducă mai departe o tradiție practică de un cabal al fosilelor.

Nu-mi luați în nume de rău metafora, dinozaurilor. Sensul ei este unul complet pozitiv. Căci aceste fosile, redactori și cititori, știu exact ce și cum vor să joace.

Sunt convins că NIVELUL2 are încă ceva de spus și demonstrat, cu toate piedicile ridicate de o cultură online pe care, recunosc, îmi este dificil să o asimilez și consum.

Dar ne-am făcut un obicei din a scrie aici numai atunci când avem ceva de spus. Iar Devil May Cry 5 m-a umplut de cuvinte…