REVIEW: Devil May Cry 5

Jmeker cu doi de jm

În seria Devil May Cry, 5-ul este regele iadului. Indiferent cum îl joci, pe un nivel de dificultate normal sau Hell and Hell, cu funcția Auto combo pornită și voice acting în japoneză, cu mâinile legate la spate, cu capul în jos – indiferent ce alegi, DMC 5 este absolut demențial. 

M-am îndrăgostit de prezentarea îndrăzneață, de ideea progresului haotic și în același timp foarte bine organizat prin păstrarea abilităților deblocate indiferent cum navighezi prin labirintul poveștii, de grafica extraordinară și muzica cu tentă industrial.

Te doare capul? Ia o dracospirină!

Da, spre nenorocirea unora, V este probabil cel mai puternic erou, urmat îndeaproape de Dante și furia activată de Devil Trigger.

Nu disperați, deoarece Nico și V au fost primele figure schițate în DMC 5. Nero este mai slăbuț din fire și cam prea coios pentru ce știe să facă. În orice caz, are mereu glumele la el.

Te vei lupta cu insectele lui Scaraoțchi, vei explora catacombe și clădiri, luptând în clasicele “arene” ce te obligă să bați tot înainte să treci la stagiul următor.

În mod obișnuit, capitolele importante culminează cu un boss fight intens și dificil, cu recompense substanțiale. Senzația că te lupți cu un colos este impresionantă, căci Devil may Cry 5 te face să te simți mic și ușor de strivit, în ciuda super-puterilor.

Mare cât inima mea, mare cât inima mea!

Cel mai fain este atunci când în sfârșit culci lighioana titanică, după N combinații de butoane cu rating SSS, satisfăcut că poți vedea ce se întâmplă mai departe, pas cu pas, către deznodământul surprinzător…

6 Comments

  1. Stoi Sebastian martie 26, 2019
    • KiMO martie 27, 2019
    • Aidan martie 28, 2019
    • Catalin martie 28, 2019
    • Aidan martie 29, 2019
    • Catalin martie 29, 2019

Leave a Reply