REVIEW: Devil May Cry 5
Jmeker cu doi de jm
În seria Devil May Cry, 5-ul este regele iadului. Indiferent cum îl joci, pe un nivel de dificultate normal sau Hell and Hell, cu funcția Auto combo pornită și voice acting în japoneză, cu mâinile legate la spate, cu capul în jos – indiferent ce alegi, DMC 5 este absolut demențial.
M-am îndrăgostit de prezentarea îndrăzneață, de ideea progresului haotic și în același timp foarte bine organizat prin păstrarea abilităților deblocate indiferent cum navighezi prin labirintul poveștii, de grafica extraordinară și muzica cu tentă industrial.
Da, spre nenorocirea unora, V este probabil cel mai puternic erou, urmat îndeaproape de Dante și furia activată de Devil Trigger.
Nu disperați, deoarece Nico și V au fost primele figure schițate în DMC 5. Nero este mai slăbuț din fire și cam prea coios pentru ce știe să facă. În orice caz, are mereu glumele la el.
Te vei lupta cu insectele lui Scaraoțchi, vei explora catacombe și clădiri, luptând în clasicele “arene” ce te obligă să bați tot înainte să treci la stagiul următor.
În mod obișnuit, capitolele importante culminează cu un boss fight intens și dificil, cu recompense substanțiale. Senzația că te lupți cu un colos este impresionantă, căci Devil may Cry 5 te face să te simți mic și ușor de strivit, în ciuda super-puterilor.
Cel mai fain este atunci când în sfârșit culci lighioana titanică, după N combinații de butoane cu rating SSS, satisfăcut că poți vedea ce se întâmplă mai departe, pas cu pas, către deznodământul surprinzător…
6 Comentarii
Stoi Sebastian
Putem sa găsim totuși un motiv pentru care nu merita punctaj maxim. Și anume faptul ca e prea fucking scurt. As mai fi petrecut cu drag încă vreo 20 de ore cu personajele astea.
Anyway, great review!
KiMO
Multumim, fratiwhere. Dar asa l-a scris si Aidan mai repede :))
Aidan
Go for Sekiro! E foarte bun si te tine in priza 😉
Catalin
Sekiro, mon amour
Aidan
E frumos Sekiro ca un inger, dar e greu ca dracu’. Ma fascineaza cat de calculat ma obliga sa fiu, pas cu pas. In acelasi timp, asta e tot farmecul 😀
Catalin
Exact. Si faptul ca se bazeaza doar pe gameplay si nu pe zeci de tipuri de arme, armuri si upgrade-uri (si stats – sa ma decid daca sa merg pe strength sau dex e ca si cum ajung la rand la kfc si zic ”vreau ăăăă…ăăăăăă” si dupa zic o prostie si regret imediat) face jocul asta mierea de pe paine. Si faptul ca pot sa sar o distanta de 0.5 m fara sa ma cac pe mine de frica daca chiar sare sau nu. Orice inamic poate fi stapanit daca esti ultra concentrat si calm. In afara de ninja mov de pe deal. Sa-l ia dracu’.
Pe subiect: DMC m-a convins odata cu DMC 4, primul pe care l-am jucat (era demo de la LEVEL, dupa care am rugat un verisor sa il pirateze pentru mine). Dar mai trebuie sa joc cele de dinainte.