REVIEW: God of War (2018), sau Kratos Viteazul

Băiatul său, Atreus, are și el parte de o evoluție specifică. Pe lângă rolul de arcaș ce le înfige între ochi inamicilor săgeți de foc și gheață, adolescentul are ocazia de a lua lecții de bărbăție de la tatăl său. Atreus este prins într-o călătorie prin care descoperă multe dintre secretele lumii și învață despre mersul vieții fiind schimbat uneori de emoții prea puternice pentru vârsta lui.

Atreus mai are o calitate importantă: știe să citească! Așadar, el este cel care îți va dezvălui secretele ascunse în scrierile antice și te va ajuta să descoperi misterele ce guvernează aceste tărâmuri.

Finalul poveștii oferă un deznodământ relativ ușor de intuit din informațiile aflate pe parcursul misiunilor finale și descoperi că nu ești singurul mare și tare de pe lumea asta!

“Boy! Hai repede că trebuie să schimbăm metroul la Eroilor!”


Grafica însă este superbă. Nu se compară cu precedentele titluri God of War și face deliciul privitorului mai oriunde s-ar afla pe harta tărâmurilor. L-am jucat atât pe varianta de PS4 slim cu un televizor Full HD, cât și în versiunea PS4 Pro cu televizor 4K. Ghiciți cum se vedea pe cel din urmă! Da sigur, are 2 ani vechime deja, dar jocul nu lasă impresia că ar fi îmbătrânit cu o singură zi.

Leave a Reply