REVIEW: God of War (2018), sau Kratos Viteazul

Gameplay-ul este ceva despre care vreau să vă zic. Eu sunt un tip de modă veche care urăște cum a evoluat acest lucru în ultimii ani de gaming. Prima chestie, luptele. Aici e simplu și distractiv, dai în stânga și în dreapta până îți sângerează buricele degetelor și te ustură ochii de la câți inamici trebuie să urmărești pe ecran.

Asta, până când ajungi să crești în level și se întâmplă păcatul gamingului zilelor noastre. Pentru că de acum încolo trebuie să ai atașată o caracatiță vie de fiecare mână pentru a putea face toate schemele posibile din jocurile
moderne. Ei bine, nici în God of War nu lipsesc zecile de combinații de butoane care-l ajută pe Kratos să omoare tot ce mișcă amenințător într-un mod cât mai creativ.

„Oare ce s-o ascunde în peștera asta? Magny, Modi, voi sunteți măi băieți? Hai, ieșiți din izolare să vă tund!”

A doua chestie, evoluția personajului. Iar aici mă refer nu numai la celebrul set de abilități pe care-l crești cum vrei tu cu puncte dobândite pe parcurs, ci și la sistemul de upgrade și crafting al armelor. Sincer, uneori oboseam să mai analizez fiecare modificare pe care o aduce nu știu ce obiect oferea o diferență de +1 sau -2 la partea de defense sau de attack. E blestemul tuturor jocurilor actuale. Și îl numesc blestem pentru că uneori ceea ce este prea mult și prea complicat, strică.

Tot legat de gameplay mai ai parte de cățărări cu cel mic în spate și uneori mai faci mersul piticului pe sub bolovani sau copaci căzuți pe jos. La partea asta de explorare si mișcare este destul de basic, aici ar fi mers ceva mai multă libertate.

Leave a Reply