Până să trec la review-ul propriu-zis al unuia dintre cele mai așteptate simulatoare auto din acest an (și nu-s decât 3), vreau să vă dau un pic de context. Un pic de context și un insight în motivele pentru care am o relație specială cu Project Cars 2, chiar dacă asta va însemna probabil că voi nu o să aveți neapărat relația asta cu jocul. Sunt un pic norocos, din punctul ăsta de vedere. 

O să încep, așa cum e posibil să vă fi obișnuit în review-urile mele, cu o mărturisire. La 5 ani eram în stare să recunosc majoritatea mașinilor de pe stradă cu ajutorul emblemelor. De când eram copil am avut o pasiune nebună după mașini și am ajuns, în timp, să devin un cunoscător. Nu un profan, dar sunt puține mașini clasice sau moderne despre care să nu am nicio informație și mă mândresc cu faptul că sunt un petrolhead veritabil și incurabil. Mulți ani de zile TV show-ul meu preferat a fost Top Gear, urmat de superbul Grand Tour. Știu că sunt mulți cei care critică spectacolul făcut de Clarkson, Hammond și May, dar cei trei au înțeles un lucru pe care majoritatea oamenilor îl pierd din vedere, anume că mașinile chiar au suflet. Nu sunt doar niște grămezi de fier, mie unuia mi s-a demonstrat asta în nenumărate rânduri. Serios, nu poți să te uiți la un Mustang Shelby din ’67, la un Ferrari 250 GTO, la un Jaguar E-Type sau la o Alfa Romeo Disco Volante, dacă vreți ceva din secolul ăsta. Efectiv nu poți să te uiți la așa ceva și să zici că nu are suflet. Poate nu respiră, deși zgomotoul motorului și al eșapamentului te-ar contrazice. Poate nu vorbește cu tine, deși nimic nu toarce mai frumos ca un V8 la relanti. Poate nu înțelege ce vrei de la ea, dar eu sunt convins că fiecare din mașinile de mai sus a împrumutat o parte din sufletele creatorilor săi. Se simte în fiecare mic detaliu din ele acel element care îi dă viață – pasiunea Creatorului. În special la mașinile sport, care n-ar fi existat fără oamenii pasionați care au împins la limită legile fizicii pentru a ne bucura privirile cu formele senzuale ale mașinilor capabile să dărâme recorduri după recorduri de viteză. 

Ultimate Driver Journey 

Pentru că jocul promite să ofere The Ultimate Driver Journey, dați-mi voie să vă povestesc un pic despre un journey de-al meu. 

În luna iunie 2000, mândru posesor de PC și cu alocația proaspăt ajunsă în buzunar, am trecut pe lângă un chioșc de ziare și voiam neapărat să-mi cumpăr o revistă despre jocuri. Aveam de ales între LEVEL, Pc Games, cred, si XtremPC. Nu citisem niciuna din ele până atunci, nu știam nimic despre vreuna din ele, dar am ales-o pe cea care avea un Porsche 911 pe copertă.  

Așa a început aventura mea cu revista LEVEL, aventură care de altfel s-a oprit taman la ultimul număr, după 13 ani frumoși în care LEVEL a făcut parte lună de lună din viața mea. 

NFS Porsche 2000 sau Unleashed, cum a mai fost denumit, avea să fie prima recenzie la un simulator auto pe care am citit-o vreodată – 8 pagini scrise de nimeni altul decât cel mai potrivit om pentru un joc de asemenea magnitudine – Marius Ghinea, cel mai bun redactor de jocuri video din România. Pentru copilul de 11 ani a fost poate unul din momentele decisive din viața mea – cândva, va trebui să ajung să scriu articole despre jocuri video. A devenit un vis pentru mine și înca unul din cele mai mari. NFS Porsche 2000 a fost și primul simulator auto pe care l-am jucat și până în ziua de astăzi rămâne în Top 3 al celor mai bune simulatoare pe care le-am jucat vreodată. E în continuare punctul de referință când joc un simulator – inevitabil ajung să-l compar cu Porsche – din păcate, nu multe reușesc să treacă testul. Da, un joc care mai are un pic și face 18 ani…