Review: Wolfenstein – The New Order

Cât despre realizarea tehnică, W:TNO se bazează pe motorul grafic id Tech 5, capabil de performanţe notabile – atunci când funcţionează. Profunzimea culorilor, animaţiile incredibile şi texturile detaliate sprijină tendinţele imagisticii curate, dominată de un roşu-Tarantino. Wolfenstein este mai mult decât un FPS, lucru evident după primul coridor burduşit cu soldaţi SS acoperiţi cu armură neagră, ce sunt trimişi în toate direcţiile folosind armele din dotare: concentrat exclusiv pe single player, dedicat unui public de jucători maturi şi conştient de cultura pop din sistemul circulator, The New Order ridică miza inserând noi mecanici în ecuaţia gameplay-ului, altfel mândru de valorile conservatoare.

wolfenstein_screenshot_06
În mişcare, imaginea îi face cinste graficii.

Redus la absurd, Wolfenstein se rezumă la parcurgerea unor niveluri-coridor extrem de aspectuoase, burduşite cu inamici prea puţin inteligenţi. AI-ul slăbuţ nu reuşeşte niciodată să te surprindă, deşi compensează prin puterea atacurilor şi rezistenţă. Mi-am adus aminte cu drag de momentele frenetice din Doom 2, de plăcerea exploziei provocată de acţiunea adrenalinogenă. Totuşi, campania oferă suficientă adâncime, datorită introducerii celor două parcursuri paralele, dictate de alegerea dintre Fergus sau Reid, cu toate că deznodământul este similar. Dialogurile cu personajele secundare conduc spre iniţierea următoarei misiuni, fixând detalii importante ale naraţiunii şi ilustrând din ce în ce mai clar universul sadic al anilor ’60.

wolfenstein_screenshot_07
Lună nazistă

Cel puţin trei episoade din The New Order mi-au rămas bătute în cuie pe tavanul minţii: infiltrarea în lagăr, nivelul subacvatic şi excursia pe lună – da, naziştii şi-au însuşit inclusiv praful de pe lună. Arsenalul futurist include o armă laser configurabilă, cu ajutorul căreia pot fi decupate porţiuni metalice din mediul înconjurător, piesă esenţială în cadrul misiunii lunare. În restul contactelor cu roboţii şi mutanţii generalului Strasse, tot armele de asalt au rămas principalele scule pentru meşterit găuri în brutele extremiste. O, credeţi-mă când vă spun că veţi avea suficiente ocazii de ciuruială, augmentate de posibilitatea cinstitului şi îndrăgitului gun akimbo – fiindcă între două mitraliere nu te plouă niciodată!

wolfenstein_screenshot_04
20.000 de leghe sub mări

Povestea se extinde şi sub forma unor materiale scrise ori înregistrări răspândite prin diferite cotloane, unele de-a dreptul înduioşătoare şi pline de sensibilitate, dihotomie care mă frământă dacă pun în balanţă gameplay-ul compus din pac! pac! bang! şi perspectiva libertăţii anulate, îngenuncherea spiritului uman. Parcă Wolfenstein insistă asupra conceptului clasic de JOC, de producţie completă, aşa cum eram obişnuiţi în epoca de glorie Deus Ex – Half-Life – Anachronox. Aşadar, în ciuda structurii turnate în matriţa celor mai simple şi cunoscute mecanici FPS (medpacks, comori, zone secrete) W:TNO devine un titlu absolut original în rândul producţiilor dezvoltate în ultimii ani. La naiba, cei de la Machine Games au introdus până şi o zonă secretă inspirată din Wolfenstein 3D, cu tot cu grafica anilor 1992!

wolfenstein_screenshot_09
Nici cu modernitatea nu mi-e ruşine!

Sunt conştient de redundanţa acestui review şi de momentul târziu în care a sosit, dar consider că îşi justifică prezenţa nu pentru caracterul de pseudo-recenzie, ci prin cele câteva idei trimise în direcţia unor detalii de design reintroduse odată cu Wolfenstein: The New Order în genul first person shooter, cale străbătută recent de Bioshock Infinite. Nota finală cumulează singurele mele gesturi la adresa iniţiativei Machine Games şi Bethesda: aplauze sincere şi un thumbs-up nostalgic.

Wolfenstein: The New Order este FPS-ul cu spirit clasic de care prezentul are nevoie disperată. Dacă nu l-aţi jucat deja, corectaţi rapid eroarea!

+ Un FPS modern încropit folosind elemente clasice, îndrăgite de generaţia modelată în Epoca de Aur a genului;
+ Grafica, animaţiile şi voice acting-ul sunt ireproşabile;
+ Antagonişti monstruoşi, univers sinistru credibil conturat;
+ Atenţia pentru level design şi micile detalii care ajută la dezvoltarea poveştii;

- Poate puţin cam scurt;
- Aşteptam mai mult de la luptele cu boşii;
- Absenţa modului multiplayer;

Gen: First Person Shooter Data lansării: 20 mai 2014 Platforme: PC/PS3/PS4/Xbox 360/Xbox One Versiune testată: Xbox One Producător: MachineGames Distribuitor: Bethesda Softworks Rating: 18+

5 Comentarii

  • Dreamcatcher
    Publicat octombrie 17, 2014 2:37 am 0Likes

    Copilul din mine a oftat la citirea acestui review cu imaginea Return to Castle Wolfenstein in minte,intr-un fel poate pentru ca The New Order a renuntat la ocultism(cu tot cu aerul sau grotesc-Catacombs etc.) pentru a reliefa tehnologizarea excesiva nazista,desi mana in mana ar fi mers de minune!In rest,review-ul are condei…iar daca e scris de o fata(Nadia,inversat), baietii de la lab501 „si-au” bagat coada unde e talent.Joc de 9,review de 10,bravo!

    • Aidan
      Publicat octombrie 17, 2014 5:58 am 0Likes

      Te dezamagesc 🙁 Nu este scris de o fata, ci de Aidan, redactor gras si deloc atragator al fostei reviste LEVEL. Poti afla mai multe despre noi aici: http://nivelul2.ro/despre-noi/

      PS: Disparitia elementelor oculte au fost si pentru mine o surpriza.

  • CIP
    Publicat octombrie 19, 2014 7:26 am 0Likes

    UAU în sfârşit mai băgaţi şi voi un review….din ce în ce mai rare, oare de ce? Înainte ăsta era motivul principal pentru care luam revista. Acum înţeleg că nu mai sunteţi sponsorizaţi cu jocuri direct de la producători, şi nu poţi să faci review la cele de pe torrent :), dar nici aşa, un review din an în paşte! Uite de exemplu anu ăsta am avut Stalker Lost Alpha, un mod chipurile care de fapt este un joc cu totul nou, hărţi, misiuni etc, care mi se pare genial! Nici o vorbă despre el însă mai pe nicăieri, şi e free să ştiţi.

    • Aidan
      Publicat octombrie 19, 2014 3:54 pm 0Likes

      Atunci tine aproape, fiindca vei avea parte de FIFA 15, Out of the Park Baseball 15, Franchise Hockey Manager 2014, F1 2014 si PES 15 FOARTE curand. Nu stiu exact la ce texte lucreaza colegii mei, dar eu iti promit ca de la mine vei avea niste materiale de lectura in saptamana urmatoare.

  • CIP
    Publicat octombrie 19, 2014 6:38 pm 0Likes

    Aşa da…

Adaugă un comentariu