Descoperite din întâmplare și parțial salvate dintr-un SSD Intel pe care îl credeam mort de tot, articole care ar fi trebuit să apară în numărul 8 (2017) al revistei NIVELUL2, nelansat, continuă să iasă la iveală pe site! După review-urile jocurilor Battlefield 1, Candle și Watch Dogs 2, al filmului Ghost in the Shell (2017), preview-ului Star Trek: Bridge Crew și retro-ului Dink Smallwood, continuăm cu review-ul jocului Yakuza Zero.

Bani, bătaie, mafioți, tăieței picanți și sentimente

Aparent, seria Yakuza este „a big deal” în Japonia. Seria de jocuri de acțiune începută în 2005 numără până acum 7 titluri, unul mai aclamat ca celălalt în Țara Soarelui-Răsare. Jocurile Yakuza se bucură de o popularitate foarte mare în rândul publicului japonez consumator de jocuri video, cu premii de excelență obținute la Japan Game Awards, merchandise cu protagoniștii jocurilor, filme, cărți și chiar show-uri radio. Dacă astea nu-s semnele unei serii de jocuri faimoase, nu știu care sunt.

Evident că eu, un Gaijin obosit care nici măcar nu avea un PlayStation pe care să-și odihnească picioarele până de curând, nu am auzit de seria asta, așa că, atunci când KiMO mi-a încredințat misiunea de a scrie despre cel mai nou joc al seriei, nu prea știam la ce să mă aștept. După cum am aflat, Yakuza Zero se pricepe să-ți înșele așteptările în cele mai surprinzătoare moduri.

Afaceri infernale

Yakuza Zero este un prequel (e o modă zilele astea să lansezi prequel-uri la orice) a cărui acțiune se petrece în anul 1988 în Japonia și care urmărește originile celor doi protagoniști ai seriei: Kazuma Kiryu și Goro Majima. Primul este un tânăr yakuza căruia i se înscenează moartea unui individ pe care-l șifonase pentru a recupera o datorie în numele unui cămătar dubios. Asta nu ar fi fost neapărat o mare problemă, doar că moartea individului are loc pe o proprietate extrem de dorită de către capii Yakuza, care îl iau imediat pe Kazuma în vizor.

Astfel, el va trebui să lupte pentru a-și dovedi inocența și pentru a împiedica pedepsirea tatălui său adoptiv, care-l introdusese în rândul clanului. Goro este un fost yakuza, actualmente proprietar de cabaret, ce-și dă seama că viața glamour este cam plictisitoare, așa că, atunci când i se propune să pună la cale un asasinat, acceptă, bucuros să mai scape de monotonia clubului de noapte. În momentul în care constată că ținta este o biată fetiță oarbă, Goro își reevaluează viața și prioritățile și pornește în căutarea celor care îl vor eliminat definitiv din cărțile yakuza. Evident, sorțile celor doi se întrepătrund în moduri prea complicate pentru a fi povestite aici.

După cum probabil puteți bănui, Yakuza Zero pune accentul la greu pe povestea sa alambicată cu mafioți, lupte pentru putere, șantaj, violență, degete tăiate, lacrimi în ploaie și priviri crâncene aruncate în toate direcțiile. Nefiind familiarizat cu seria și stilul, am fost ușor șocat de faptul că eu începusem jocul de 20 de minute și în continuare mă uitam la intro, cu  controller-ul stând cuminte și nefolosit lângă mine. Eh, bine, exagerez un pic, dar nu mult. Partea introductivă a jocului durează în jur de 90 de minute, timp în care Kazuma Kiryu se plimbă agale prin oraș alături de un prieten, oprindu-se ba la un ramen, ba la un karaoke, ba la o bătaie cu pumnii pe o alee întunecoasă.