Bine ați venit în Londra. Bijuterie arhitecturală, capcană pentru turiști, casă pentru vreo 10 milioane de oameni, diversitate culturală, etnică, artistică și de care mai vreți voi, mâncare din orice colț al planetei, cel mai vechi metrou din lume, trenuri aglomerate și mereu în întârziere, supraveghere video la orice colț, tehnologie avansată, concerte, muzică, muzee, cinematografe, cazinouri, boschetari, miliardari, hipsteri printre oameni normali, și chestii de descoperit la fiecare colț, dacă stai să explorezi. Londra le are pe toate, ba chiar mai mult de atât. Mă rog, le avea, până de curând. Acum, în schimb, totul e închis și pare cam abandonat. Post-apocaliptic, cumva. Criminalitatea se duce în sus, oamenii care dorm pe stradă sunt din ce în ce mai mulți, magazinele și cafenelele sunt închise, se aud sirene și vezi poliție peste tot.

Când a fost anunțat Watch Dogs Legion, chiar am fost super încântat. Watch Dogs 2 mi s-a părut destul de bun și mă bucuram că, în sfârșit, face cineva un joc într-un alt oraș decât New York, San Francisco sau L.A. Faptul că au ales Londra m-a bucurat și mai tare, mai ales că locuiam acolo. Între timp, jocul a fost amânat câteva luni bune, au ieșit la iveală multe chestii nasoale despre Ubisoft și despre abuzurile care se petreceau în companie, iar Londra din realitate a început să semene din ce în ce mai mult cu o distopie în care drepturile și libertățile omului încep să… well, încep să nu mai fie, iar eu nu mai locuiesc în Londra, ci undeva pe lângă.

Acum, după ce l-am jucat, aș zice că puteau să-l mai amâne un an. Poate că așa duceau treaba până la capăt. Cu siguranță, Londra va semăna atunci și mai mult cu cea din joc, reflectând foarte bine realitatea din teren.

Dacă vă întrebați de ce vorbesc atât de mult despre oraș, și mai puțin despre joc. Vă asigur că nu e „sindromul Răducioiu”, ci o să vă explic în rândurile care urmează.