Ştim exact de ce aveţi nevoie pe durata caniculei: bere rece, artă gameristică şi Unreal Tournament. Dacă încercaţi să găsiţi o explicaţie pentru combinaţia propusă de noi, vă puteţi opri la galeria de mai jos. Cei de la Epic au scos la înaintare câteva artwork-uri din viitorul arena FPS – prima iteraţie complet gratuită, dezvoltată cu sprijinul masiv venit din partea…
Dacă tot o ardem psuedo-retro în această zi fierbinte şi interminabilă de luni, iată că NEOTOKYO – un mod multiplayer de Half Life 2, inspirat de Ghost in the Shell şi lansat prin 2009 – a ajuns pe Steam în format gratuit. Jocul poate fi descărcat cât timp aveţi instalat pachetul SDK Source 2006. Fanii genului cyberpunk, iubitorii de anime şi…
Train Simulator 2014 este întruchiparea unui vis din copilărie pentru foarte mulţi entuziaşti ai transportului feroviar – un grup numeros, oarecum ignorat de industria jocurilor video. Deşi limba română nu i-a botezat cu un termen particular, englezii le-au atribuit iubitorilor de trenuri câteva denumiri sugestive, printre care „railfan”, „trainspotter” sau „gricer”. Aceşti indivizi venerează cu toată fiinţa lor calea ferată,…
A trecut ceva vreme de când am avut ocazia să mă joc cu un headset. Spre surprinderea mea, jucăria care mi-a ajuns pe urechi nu poartă numele unui fabricant renumit de căşti, ci vine sub brandul de vârf al unui producător cunoscut în domeniul hardware pentru memoriile de calitate: HyperX, divizie Kingston. Deşi sunt familiarizat cu produsele Kingston – căci…
Dacă sună retro arcade, arată retro arcade şi se joacă precum un platformer retro arcade japonez, atunci este Mighty No. 9. Zămislit în imaginaţia lui Keiji Inafune – creatorul legendarului Mega Man – şi făcut posibil prin crowdfunding, Mighty No.9 a luat tot ce era mai frumos din tradiţia platforming-ului nipon clasic şi s-a teleportat în noul mileniu ludic, cu…
The Legend of Korra este una dintre cele mai bune producţii animate marca Nickelodeon, după cum demonstrează aprecierile pozitive ale criticilor şi popularitatea din rândul fanilor. Succesul seriei create de Bryan Konietzk şi Michael Dante DiMartino se datorează amestecului perfect balansat de acţiune, aventură, dramă, comedie, originalitate narativă şi imagistică steampunk. Ce-i drept, s-ar putea să fiu puţintel subiectiv, fiindcă…
Umili slujitori ai Împăratului Omenirii, pe umerii mei apasă responsabilitatea transmiterii celor mai noi comunicate receptate din Warp. Aşadar, după o analiză atentă şi o judecată dreaptă, am decis că viitorul speciei noastre sună epic din punct de vedere gameristic, căci universul Warhammer 40K se îmbogăţeşte cu un MMO ambiţios : Warhammer 40.000 – Eternal Crusade. Este datoria noastră, a…
Diablo III a trecut prin atât de multe mutaţii, încât cu greu mai poate fi asemănat cu varianta originală, lansată în 15 mai 2012. A urmat apoi expansiunea Reaper of Souls, care a şlefuit cu atenţie toate imperfecţiunile mecanicilor de joc, adăugând în acelaşi timp conţinut nou campaniei solo şi o clasă cu rol de tanc brutal. Nu uitaţi să citiţi…
În plin Campionat Mondial, războiul fotbalistic se mută şi în mediul ludic, unde FIFA 15 şi PES 2015 se angrenează într-un joc periculos pe gazonul next-gen. M-am abţinut din a scrie despre viitoarele FIFA şi Pro Evolution Soccer, până când nu aveam la dispoziţie cel puţin un trailer sau un teaser pentru ambele titluri. Iată că după ce EA Sports…
Brrr, internetul e un loc tulburător şi îţi poate strica repede cheful de orice! Problema cea mai mare apare atunci când scursura internetului are potenţialul de a-ţi fura într-un mod criminal, dacă nu dezgustător, pofta de The Witcher 3 – un RPG mai mult decât promiţător, pe care noi, cei din redacţia Nivelul 2, îl aşteptăm cu sufletul la gură. Aşa se…
Anii ’80 refuză să moară, aşa cum îşi refuză decesul şi interesul meu pentru cea mai colorată decadă din istoria civilizaţiei umane. Din fericire, băieţii de la Adult Swim au izolat câteva dintre cele mai importante simboluri optzeciste, după care le-au fuzionat în cel mai radical endless runner disponibil la ora actuală pe Android şi iOS: Robot Unicorn Attack 2.…
Modurile first-person pentru seria Grand Theft Auto nu reprezintă o noutate, dar atunci când sunt realizate cu măiestrie te pot lăsa cu gura căscată. Pe deasupra, schimbarea perspectivei adaugă o nouă dimensiune gameplay-ului şi reîmprospătează jocul în feluri neprevăzute. Modderul XBLToothPik a poziţionat camera între ochii personajelor din versiunea de Grand Theft Auto V destinată consolei Xbox 360, cu un rezultat incredibil.…
Ubisoft a confirmat un nou capitol din seria strategică The Settlers pentru 2014, îmbogăţind astfel oferta unui an extrem de sărăcăcios, cu mai multe amânări decât lansări. Botezat Kingdoms of Anteria, acesta ar fi al unsprezecelea Settlers produs de germanii de la Ubisoft Blue Byte (fostul Blue Byte Software) şi, dacă ne-am încrede în promisiunile dezvoltatorilor, cel mai inovator şi…