E3 2018: Microsoft XBOX Press Conference Recap, Trailers & Cyberpunk 2077


SEKIRO: SHADOWS DIE TWICE

O altă premieră a constituit-o prezentarea jocului Sekiro: Shadows Die Twice, o nouă producție From Software, dar de această dată în colaborare cu Activision. Seamănă izbitor de mult cu Nioh (fuga la review), care s-a inspirat mult din sistemul de luptă al seriei Dark Souls realizată de studioul cu același nume, iar acțiunea lui se petrece în ceea ce pare a fi Japonia feudală. Accentul pus pe luptele cu boși este evident, iar luptele și gameplay-ul se anunță cât se poate de tactice.

În trailer facem cunoștință cu o versiune fictivă a provinciei Sengoku și eroul principal al jocului, un ninja poreclit Lupul cu o Singură Mână, în încercarea lui de a-și salva stăpânul și să se răzbune pe inamicii lui de moarte.

Mecanicile de joc duc acțiunea inclusiv pe verticală, Sekiro ajutându-se în acest sens de manevre speciale ce implică folosirea unei funii la capătul căreia se află un soi de cârlig, montată pe un braț mecanic care poate scuipa artificii. Și îmi plac artificiile.

Senkiro va veni în 2019 pe PC, Xbox One și PlayStation 4.


 SHADOW OF THE TOMB RAIDER

Noul trailer confirmă data lansării pentru Shadow of the Tomb Raider, 14 septembrie 2019, și ne răsfață cu detalii legate de mecanicile de joc. Lara Croft a devenit un arcaș desăvârșit, în vreme ce cățăratul pe stânci a rămas a doua ei natură.

Estetica simplă și acțiunea curată dau naștere unei combinații plăcute ochiului. Lara Croft se ia la trântă cu „pisicuțe” și mercenari într-un decor foarte detaliat, plin de efecte vizuale realiste. Eroina arată din ce în ce mai bine, dar și din ce în ce mai tânără. Mă înșel?

Despre ingrediente importante ale rețetei Shadow of the Tomb Raider, puteți citi într-un articol publicat destul de recent pe site.


ORI AND THE WILL OF THE WISPS

Anul 2019 ne va aduce o altă exclusivitate Xbox One și Windows 10. Ori and the Will of the Wisps a fost anunțat prin intermediul unui trailer în care îl vedem pe personajul principal, Ori, zburând în compania unei bufințe, luptând cu ajutorul unei abilități ce aduce a tăiș de sabie și aruncând săgeți în direcția inamicilor.

Elementele de platformig sunt similare celor din primul joc, însă producătorii au promis noi skill-uri în cazul luptelor, precum și mai multe arme-spirit decât cele descrise mai sus. Am fost asigurați, de asemenea, că Ori and the Will of the Wisps va fi un platformer în stil Metroidvanian la fel de dificil precum Ori and the Blind Forest, iar povestea la fel de înduioșătoare. Nu știu despre voi, dar eu deja m-am topit.


TUNIC

Tunic, un action-adventure a cărui vedetă este o vulpe pe care îți vine s-o smotocești la cât e de adorabilă, a reușit să se facă remarcat între anunțurile bombastice din cadrul conferinței Microsoft tocmai prin drăgăleșenia lui. O fi el mai mic, dar surprinde plăcut nu numai prin estetică, ci și elemente de luptă și explorare în stil Zelda. Jocul va fi lansat anul acesta pe PC, Mac și console.

Ni la el, cum să nu îl îndrăgești?


SESSION

Session va fi o exclusivitate Xbox One și Windows 10. Traser-ul este destul de vag și oferă foarte puține informații despre joc. Dacă v-au plăcut jocurile Tony Hawk, s-ar putea ca datul cu placa în Session să vă potolească dorul după un astfel de exercițiu virtual. În curând, via Xbox Store.


BLACK DESSERT ONLINE

Studioul coreean Pearl Abyss a venit cu un nou trailer pentru Black Dessert Online, un MMO dedicat deocamdată exclusiv consolei Xbox One. Jocul impresionează din punct de vedere vizual, în comparație cu alte MMO-uri free-to-play, iar cei care doresc să participe la sesiunea beta ce va începe la toamnă, sunt îndemnați să se înregistreze pe site-ul lui oficial.

1 Comentariu

  • cg1700
    Publicat iunie 13, 2018 3:20 pm 0Likes

    Trailer-ul ala la DMC 5 m-a uns pe suflet.

Adaugă un comentariu