Grand Theft Auto: Seria Copilăriei (Și Nu Numai)

Îmi petreceam zilele jucând GTA V și dorindu-mi să nu se mai termine. Dar indiferent de cât de bun a reușit să fie, nu mi-a mai trezit acel sentiment de noutate revoluționară. Pur și simplu a reușit să mă satisfacă și să mă mulțumească, dar fără să mă dea pe spate la fel cum au făcut-o GTA III, Vice City și San Andreas.

Am observat că GTA V este inspirat de realizările comunităților de modding și a adăugat elemente populare de acolo. Iar impresia mea despre joc, per ansamblu, este că reprezintă un San Andreas dus la nivelul următor. Și chiar dacă finalizarea poveștii principale te mai lăsa cu activități și misiuni secundare, parcă jocurile anterioare erau mai distractive pentru astfel de activități.

Pentru mine și mulți alții, GTA V a însemnat o părăsire a comunității de modding. L-am terminat în varianta „vanilla” și nu am mai apelat la linii de cod magice care schimbă lumea jocului.

Acum că am ajuns la actualitate cu povestirea mea, a venit momentul să includ cele două DLC-uri pentru GTA IV: știți voi, „The Lost and Damned” și „The Ballad of Gay Tony”. Acele porțiuni de joc mai scurte decât povestea principală, la care ai acces doar dacă introduci datele de pe card. Din cauza acestor practici de „episodizare” sau de livrare a unor jocuri incomplete, multe jocuri au reușit să devină enervante.

Dar așa se întâmplă atunci când investești în măsuri anti-piraterie, reduci prețurile jocurilor și apoi vrei să scoți prețul corect vânzând bug-uri la grămadă. Cei dintre noi care au răbdare se pot bucura însă de variantele GOTY, Deluxe și Premium, care mai rezolvă din probleme.

Leave a Reply