La o aruncatură de cartof: Call of Duty Modern Warfare 2

În al treișpelea ceas, însă, dar numai după ce Microsoft au cumpărat Activision Blizzard, cu toate balamucurile și scandalurile lor interne, cineva s-a prins că lansarea ca pe bandă rulantă a jocurilor din seria Call of Duty nu îi face niciun bine francizei. Visternicul Activision Blizzard l-a contrazis, însă în ochii noii stăpâniri calitatea pare să fi cântărit puțin mai mult. Drept urmare, ciclul de producție al unui joc Call of Duty a fost prelungit cu cel puțin un an, crescând fereastra dintre lansări, cât să lase un titlu din serie să-și trăiscă și maturitatea, nu să fie omorât imediat după ce termină facultatea.

Drept urmare, reîntoarcerea la linia Modern Warfare, în speranța că peste doi ani voi putea juca un Advanced Warfare mai bine îmbrăcat, m-a bucurat. Unde mai pui ca Infinity Ward au avut mai mult timp la dispoziție pentru a oferi un pachet nu doar complet, ci și proaspăt. Ceva mai complet decât Modern Warfare, se pare că este, iar cu prospețimea, le-a ieșit într-o oarecare măsură în cazul campaniei. De astăzi, putem afla cum le-a ieșit și componenta multiplayer.

Gunsmith 2.0

Probabil cea mai cool noutate pentru serie, când vine vorba de multiplayer, a venit sub forma gunsmith-ului din Modern Warfare, model care a fost preluat și de titlurile francizei ce i-au urmat, cu observația că Vanguard l-a dus la un nivel oarecum aberant, dovedind că mai mult nu înseamnă neapărat și mai bun.

Vanguard. Prea puține atașamente?

Pentru profani, așa-zisul gunsmith din Call of Duty este locul în care armele pe care le folosești în multiplayer și Warzone pot fi împopoțonate cu ajutorul unor atașamente, în scopul îmbunătățirii performanțelor și adaptării lor la diverse situații sau stiluri de joc – țevi, amortizoare, stabilizatoare, mânere, cătări, lunete, paturi (nu alea în care dormi) etc. Cel mai adesea, pentru a le debloca pe cele care fac diferența trebuie să atingi nivelul maxim al armei pe care o preferi sau îți este impusă de producătorii jocului, nivel pe care îl obții jucând cu arma respectivă o lungă perioadă de timp.

Nu puține sunt vocile care susțin că ar trebui scurtată această perioadă de timp, având în vedere că jocurile vin cu un arsenal destul de stufos, iar arma pe care o folosești astăzi s-ar putea să nu mai fie la fel de bună peste câteva zile, când dezvoltatorul decide că este nevoie de o echilibrare în joc sau pur și simplu să crească proprietățile distructive ale alteia, în detrimentul celei cu care ești obișnuit.

Adaugă un comentariu